Bucureştiul, pe lîngă faptul că este o mare şi frenetică aglomerare urbană, este şi o mare aglomerare, un enorm concentrat de probleme urbanistice nerezolvate. Un oraş depăşit de el însuşi.
Într-o recentă şi teribilă carte de eseuri despre situaţia actuală a umanităţii, intitulată Produire le monde. Pour une croissance écologique (A produce lumea. Pentru o creştere ecologică), semnată de economistul francez Hervé Juvin şi apărută în 2008 la editura pariziană Gallimard, la un moment dat, despre spaţiul urban se vorbeşte în următorii termeni:
"Saturarea spaţiului ca urmare a activităţii economice, a densificării industriale şi a extinderii reziduurilor acesteia, a deşeurilor şi a efectelor ei, le-a sugerat unor artişti precum César sau Ben nişte exprimări artistice care merită luate în serios: spaţiul, spaţiul nostru, a devenit, în primul rînd, o pubelă. Una dintre principalele funcţii ale transformării industriale a viitorului va fi aceea de a trata deşeurile ca materie primă şi ca energie; deja, spaţiul fizic este tot mai mult folosit pentru a stoca obiecte, materiale, resturi care au încetat să mai fie de vreun folos sau, pur şi simplu, să mai placă, să mai exercite vreo atracţie".
Dar numai despre obiecte, materiale şi deşeuri să fie vorba? În oraşele noastre, nu cumva omul însuşi a devenit un material în plus, care trebuie stocat? Nu cumva modul nostru de locuire a devenit o el însuşi problemă de stocare? Nu cumva oraşele au devenit nişte enorme depozite umane? Nu cumva estetica urbanistică actuală este, de fapt, una a stocării? Trăim, locuim sau ne stocăm?
Nu trăim, nu locuim - ne stocăm.
Oraşe? Nu: depozite umane. Urbanism? Nu, tehnici de gestionare a stocurilor umane.
Producem prea multe deşeuri, şi nu mai avem unde să le stocăm. Spaţiul fizic, lumea s-au transformat în pubele şi în depozite.
Şi producem atît de multe deşeuri, aruncăm atît de mult, avem atît de mult de aruncat nu numai pentru că ne-am înmulţit exponenţial, la nivelul planetei, şi sîntem obligaţi să trăim înghesuiţi în oraşele noastre (mediul urban devenind preponderent la nivelul spaţiului locuit planetar), ci şi pentru că, din mărfurile pe care le consumăm, foarte mult este de aruncat. Aruncăm mult, mai mult ca în trecut, nu numai pentru că sîntem mai mulţi şi consumăm mai mult ca oricînd, ci şi pentru că bunurile curente cuprind mult reziduu, cînd cumpărăm ceva, cea mai mare parte o ocupă ambalajul, este prea mult de aruncat în ceea ce consumăm. Am devenit nişte filtre umane, nişte dispozitive de triat, de aruncat gunoiul, care e tot mai mult, de la bun început, încă "de la poarta fabricii", cum se spune. Nu noi aruncăm mai mult ca altădată, ci însuşi capitalismul actual produce mărfuri de aruncat, produce deşeuri.
De-asta, în primul rînd, au devenit oraşele noastre nişte pubele. Consumînd pentru a trăi nu facem, de fapt, decît să căutăm prin nişte gigantice gropi de gunoi. N-aţi avut niciodată această senzaţie într-un hipermarket?