Fotografi orbi

Evgen Bavcar, Pete Eckert, Ralph Baker şi Alison Bartlett au în comun faptul că toţi sunt fotografi, şi, în acelaşi timp, nevăzători. Fotografiază ceea ce aud, ce simt prin pipăit şi adulmecare, şi de fiecare dată au nevoie de un om cu ochii sănătoşi care să le spună cum arată pozele făcute de ei. Un japonez nevăzător, care a şi publicat un album, fotografia exclusiv Muntele Fuji, iar de un fotograf american, orb, am auzit că şi-a însoţit un prieten în America de Sud, într-o expediţie de documentare. Un bărbat cu picioarele amputate. Dintre toţi aceşti fotografi, poate că cel mai apreciat de către critici şi public este Evgen Bavcar. Imaginile lui onirice, suprarealiste, amintesc oarecum de fotografiile lui Man Ray. Bavcar s-a născut într-un mic oraş din Slovenia, în anul 1946. A orbit în copilărie şi primul portret l-a făcut fetei de care era îndrăgostit. Nu-i vedea chipul aşa cum n-a văzut nici fotografia pe care i-a făcut-o. La maturitate a studiat Istorie la Universitatea din Ljubljana şi Filosofie la Sorbona. Când fotografiază, măsoară distanţa cu braţele, uneori folosindu-se şi de setările automate ale aparatului; visează o cameră foto cu comenzi vocale, în aşa fel încât glasul să înlocuiască ochii şi mâinile.

Pete Eckert a fost tâmplar şi-a devenit fotograf abia după ce a orbit. Fotografiile lui alb-negru sunt uşor tulburi, cu contrast puternic între petele de lumină şi întuneric. O catedrală cu năluci, un bar, aragazul pe care se află cafeaua cu un trup ca un schelet, lângă, - trei dintre imaginile pe care le-a făcut apăsând pe declanşatorul aparatului. Din scheletul care se îndreaptă spre aragaz se zăresc oasele bazinului, ale braţelor şi un pic din craniu.

Alison Bartlett are 51 de ani şi-a orbit complet în 1992, din cauza diabetului. Pentru că are auzul foarte fin, poate să fotografieze până şi păsările în zbor şi veveriţele ce sparg alune în grădina din spatele casei. Este ajutată şi de o prietenă care îi spune în ce direcţie să îndrepte aparatul. De curând, fotografiile cu animale (simple instantanee, viu colorate) i-au fost expuse într-o librărie din New Milton, Marea Britanie.

Pe Ralph Baker l-am văzut într-o fotografie color. El e negru, carpeta de lângă - roşie. În spate - frigiderul alb deschis şi lucruri aflate în neorânduială; o locuinţă ce pare caldă, confortabilă. Într-un interviu publicat în urmă cu trei ani, în Gothamist, partea bizară nu este cea în care povesteşte cum face pozele, ci mărturisirea că de-a lungul anilor a fost arestat de cel puţin o sută de ori, fiind considerat o ameninţare pentru siguranţa publică. Ba chiar a afirmat că a fost interogat de CIA, fiind suspectat de terorism! Fiind întrebat cum e posibil să îşi câştige existenţa făcând fotografii pe străzile din New York, din moment ce ochii lui abia percep lumina, Baker a răspuns: "Nu are nicio importanţă. Aparatul meu vede". Puţini dintre trecătorii pe care i-a pozat şi-au dat seama că cel din spatele camerei foto era nevăzător. S-a apucat de fotografiat înainte de a se îmbolnăvi de glaucom, iar după ce şi-a pierdut vederea, a continuat. "Le spun să stea drepţi şi să zâmbească. Apoi apăs pe buton, printez, iar după le cer 20 de dolari", spunea Baker. În acest fel şi-a câştigat existenţa începând din anii '60. Fotograful a pomenit şi de un scurt popas la ospiciu, unde a fost diagnosticat cu schizofrenie. Prefer să nu comentez! La drept vorbind mă interesează doar fotografiile pe care le face, nu şi sănătatea lui mintală.