Acum, filmele din România sînt privite aprioric cu ochi buni

Ada Solomon conduce una dintre cele mai importante case de producţie din România. Firma HiFilm a produs mai bine de 20 de filme, multe dintre ele selectate şi premiate la prestigioase festivaluri internaţionale. Lampa cu căciulă de Radu Jude este cel mai elocvent exemplu. Tot ea a iniţiat Festivalul Internaţional de scurt şi mediumetraj NexT.

Roxana Călinescu: Cu ce se ocupă un producător?
Ada Solomon: Se ocupă cu adunatul resurselor pentru un proiect. Resurse artistice şi financiare. într-un fel, e similar unui antreprenor. Porneşte de la o idee şi construieşte angrenajul din jurul ei. Poate porni de la o idee a unui regizor şi împreună cu acesta să găsească scenaristul potrivit pentru a pune în pagină subiectul, apoi aleg împreună distribuţia-actorii, operatorul cel mai apropiat de intenţia vizuală a regizorului ş.a.m.d. Pe de altă parte, trebuie să pună cap la cap sursele financiare şi tehnice ale filmului. Să facă bugetul filmului, să găsească resursele ca filmul să fie în permanenţă balansat calitate-preţ, şi nu în ultimul rînd să găsească modalităţile optime de vînzare a acestuia.

R.C.: Un producător român are un statut diferit faţă de un occidental?
A.S.: Nu cred că are un statut diferit. Din păcate, încă, un producător român are mult mai puţine căi de a finanţa un proiect, decît unul occidental. De exemplu, dacă un producător occidental îşi finanţează proiectele din pre-vînzarea către televiziuni sau coproducţia cu acestea, în cazul nostru, al celor din România, acest lucru nu se prea întîmplă, cu excepţia taxelor pe care televiziunile sînt obligate să le plătească în conformitate cu legea cinematografiei.

Pe de altă parte, în România, există doar Fondul Cinematografic. Nu există fonduri regionale sau locale ca în alte ţări, nu există scutiri de impozite dedicate filmului, în general nu există încurajare pentru această a şaptea artă. Percepţia generală este că filmul are CNC-ul şi să ne lase în pace cu accesul la alte fonduri culturale. Ce nu se ştie este că Fondul Cinematografic, adică banii de la CNC, vin din surse extrabugetare şi nici un leu din banii pentru susţinerea producţiei cinematografice nu vine de la buget. M-aş bucura mult să aud că guvernanţilor noştri le pasă real şi fac concret ceva pentru cinematografie, cît de curînd.

Filmul în România e mai mult artă decît comerţ şi oricît de mare ar fi succesul comercial al unui film, el nu-şi poate acoperi costurile din vînzările în România. De cele mai multe ori nu-şi acoperă decît cheltuielile legate de lansarea filmului. O altă sursă de finanţare pe care occidentalii o au, şi noi nu, sînt avansurile (aşa-numitul minim garantat) plătite de distribuitori pentru film. În România, pe lîngă numărul foarte mic de distribuitori reali de film, încasările fiind atît de mici este practic imposibil ca ei să asigure această sumă de avans pentru distribuţia filmului.

Norocul de a fi producător din România de astăzi este dat de poziţia privilegiată (pentru moment, însă!!!, nu ştim niciodată cît va dura) pe care o au filmele / proiectele noastre în ochii producătorilor / distribuitorilor / agenţilor de vînzări internaţionali. Mulţumită autorilor şi echipelor lor care au reuşit performanţele din ultimii anii ale filmelor româneşti, orice film care vine din România este privit a priori cu ochi buni în lumea largă. Personal, le sînt profund recunoscătoare tuturor celor care au contribuit la construirea acestei imagini a României - regizori, scenarişti, actori, tehnicieni - şi nu-mi doresc decît să dureze cît mai mult.

R.C.: De ce ar fi nevoie pentru ca piaţa coproducţiilor să funcţioneze eficient şi în România?
A.S.: Ca să primeşti de la alţii, trebuie să fii capabil să le oferi şi lor. Respectiv, dacă tu, cu un proiect românesc, eşti susţinut financiar şi logistic de un producător german, trebuie să existe posibilităţi ca un proiect german să poată fi susţinut financiar şi logistic de fonduri româneşti, în diferite moduri: fie că i se impune ca banii pe care îi primeşte din România (sau chiar un pic mai mult) să fie cheltuiţi în România, fie că i se impune ca elemente artistice române să fie parte din proiect, fie că există scutiri de impozite pentru banii cheltuiţi în România ş.a.m.d. Sînt modalităţi numeroase de a face practic export cu forţa de muncă care trăieşte şi lucrează în România. Şi mai e nevoie să fim prezenţi în pieţele de coproducţii din jurul marilor festivaluri, dar asta se întîmplă din ce în ce mai mult, e drept cu cei cîţiva producători activi din România. E foarte important să fii văzut, să te cunoască oamenii, e o meserie de relaţii umane şi, dacă asta nu funcţionează, poate fi cel mai bun proiect din lume, că nu pariază nimeni pe el. Pînă la urmă totul se reduce la oameni: şarm, siguranţă de sine, dedicaţie.

R.C.: Există solidaritate între casele de producţie de la noi?
A.S.: Mie îmi place să cred că da. Sigur că nu toată lumea iubeşte pe toată lumea, dar eu încerc să am relaţii cît se poate de bune cu "jucătorii activi", dar şi cu cei aflaţi mai la început şi dau o mînă de ajutor oriunde e nevoie pentru că vine ziua cînd la rîndul meu, am nevoie de ajutor şi vreau să-l pot cere. În plus, cred că unirea face puterea şi că e loc pentru toată lumea. Competiţia pentru mine înseamnă să oferi produse de calitate, nu să te preocupi să-ţi loveşti competitorul.

R.C.: HiFilm este o casă de producţie activă. Numeşte trei pariuri cîştigate pînă acum.
A.S.: O mare victorie a fost că am reuşit să obţin bani din România (sprijin CNC şi nu numai) pentru o coproducţie italo-română, Mar nero, sînt foarte fericită că Lampa cu căciulă a fost primul film românesc selectat la Sundance, premiul de acolo e mai mult decît mi-am dorit vreodată, prezenţa Marilenei de la P7 la Cannes în "Semaine de la Critique" e, de asemenea, un vis pe care nici n-am îndrăznit să-l visez înainte de a se fi întîmplat aievea.

E foarte bizar că în ultima vreme ne-am obişnuit cu premiile atît de tare încît atunci cînd sîntem doar selectaţi într-o competiţie importantă ni se pare ceva minor şi aproape normal. În realitate, e foarte, foarte greu să treci bariera şi fiecare selecţie e o mare reuşită. Seamănă cumva cu o obişnuinţă pe care o căpătasem în competiţiile de gimnastică. După o perioadă de mari succese, dacă nu erau toate medaliile de aur era socotit aproape un eşec. Nu conta că obţinusem cel mai mare număr de medalii, asta era considerat ceva normal. E bine totuşi să ne mai vedem din cînd în cînd şi lungul nasului.

R.C.: Festivalul Internaţional NexT a avut un succes uluitor încă de la prima ediţie. Ce a adus nou NexT 2008?
A.S.: 117 filme din 20 de ţări şi 7 zile de festival. Secţiuni noi cum ar fi"Ţări în Focus" - în focus anul acesta fiind Suedia, Irlanda şi Spania, Oraş Festival - unde vom vedea filme pe gustul Milano-ului, al Lisabonei, al Sarajevo-ului şi al Ludwigsburg-ului şi a mai adus şi o secţiune experiment, foarte mică anul acesta, doar două filme (sperăm să crească) - numită "Şi ei vor fi NexT generation" cu filme scrise, regizate şi interpretate de puşti care n-au împlinit încă 12 ani. A mai adus petreceri deschise - la care au putut participa şi alţi bucureşteni, nu doar musafirii NexT, tocmai din dorinţa de a da posibilitatea celor care vin de peste mări şi ţări să ne cunoască cît mai bine şi într-un mod cît mai informal.


(Interviu preluat din Dilema veche, aprilie 2008)