O poveste...

Demonetizate, afirmaţiile precum cea care spune că nimic nu poate schimba lumea aşa cum o poate face o poveste, devin tot mai mult literă moartă, capcane de evitat pentru cei care se feresc de noua limbă de lemn. Şi totuşi, adevărul este că poveşti sunt mai toate cele care ne motivează existenţa.

Am simţit la modul cel mai acut acest adevăr urmărind marea de oameni din toate neamurile pământului şi de toate vârstele, care pe patru coloane lungi de mai bine de jumătate de kilometru se îndreptau fremătînd spre intrarea imensului parc Disneyland de lângă Paris.

Întâmpinaţi de un lanţ de proceduri menit să ordoneze pornirile inerente unor modele culturale dintre cele mai diverse, vizitatorii intră imediat într-o psihoză care egalizează vârstele şi care poate fi descrisă ca o dorinţă acută de a îmbrăţişa totul dintr-o singură privire, de a parcurge repede ca gândul traseele fermecătoare ale tuturor poveştilor, de a atinge, de a lua sau a fi luat în braţe de toate personajele poveştilor animate care au însoţit şi vor continua să însoţească copilăria unei mari părţi dintre copiii planetei. Într-o astfel de atmosferă, Opera Comică pentru Copii din Bucureşti a reuşit să vină cu propria poveste în cadrul stagiunii permanente de spectacole din cadrul parcului intitulată Disney Magic Music Days, într-o zi în care în acest context mai evoluaseră formaţii din Suedia şi Israel. Văzând şi auzind perfecţiunea imensului spectacol reprezentat de tot ceea ce se întâmplă in parc, pragul de aşteptare ridicat pe care marea poveste Disney îl crează pentru toţi vizitatorii, am avut emoţii pentru Ciuleandra, spectacolul cu care o mână de foarte tineri artişti, majoritatea încă elevi la Liceul de coregrafie Floria Capsali din Bucureşti, aveau să facă faţă unui public compus în majoritate din copii de toate naţiile pămîntului.

Ştiut a fi prin excelenţă cel mai dificil, tocmai datorită modului prompt şi fără echivoc în care-şi manifestă acordul sau dezaprobarea faţă de ceea ce se întâmplă pe scenă, publicul compus majoritar din copii nu poate fi niciodată înşelat. De aceea, aplauzele celor peste cinci sute de spectatori care au ocupat locurile din Fantasy Festival Hall şi care i-au răsplătit pe tinerii artişti români au fost mai mult decât măgulitoare. Reprezentând consecinţele unui pariu câştigat de directoarea Operei Comice pentru Copii, Smaranda Oţeanu Bunea, acest spectacol a demonstrat valabilitatea ideii că în jurul unei monede forte reprezentată de folclorul românesc se pot creea în continuare poveşti actuale, expuse într-un limbaj muzical şi gestual modern, care prin dinamism şi coerenţa sugestiei să suplinească atributele unei producţii încărcate şi poate mai greu de adaptat pe alte scene.

Experienţa turneelor precedente în Coreea, India, Croaţia sau Spania s-a făcut simţită prin eficienţa cu care, în mai puţin de o oră, artiştii s-au adaptat fără nici o repetiţie rigorilor noii scene, concentrarea şi buna pregătire făcându-se simţite prin emoţia pe care au reuşit să o transmită publicului. Pe o muzică de Roman Vlad şi în regia şi coregrafia lui Mihai Babuşka, tema inexorabilă a Ciuleandrei a fost cu har transpusă coregrafic de tinerii balerini, cărora li s-a alăturat prezenţa plină de prospeţime a Robertei Enişor, solista vocală de numai 9 ani a spectacolului. Introducerea în scenariu a unui intermezzo intitulat Bal în pădure, moderat de soliştii Daniel Filipescu şi Ioana Damian, cu costume ce aduceau povestea mult mai aproape de ambianţa Disneyland prin măştile de animale, a oferit acea discretă, dar necesară adecvare cu contextul.

Cert este că povestea Operei Comice, cu parfumul ei etno, a ţinut captiv publicul multinaţional de părinţi şi copii mult mai mult decât evoluţile mai puţin personale ale celorlalte trupe. Iar a face spectatorii să rămână într-o sală acoperită, la Disneyland, de la un capăt la celălalt al reprezentaţiei într-o zi cu soare, este deja - după spusele organizatorilor - povestea unui alt record.

Bunul gust dominant în extrem de comercialul Disneyland este acel element care "face diferenţa" între ceea ce văd şi aud în general copiii lor diferit de copiii noştri. Voi încheia această paranteză "neserioasă" în traseul rubricii de faţă povestind despre un alt element care defineşte atmosfera de la Disneyland, tot un element sonor. Deşi din zece în zece metri muzica ambientală se schimbă, proiectându-te din lumea lui Alice în ţara minunilor, în cea din Albă ca zăpada, din povestea lui Pinnochio în Frumoasa din pădurea adormită, totul este savant gradat, sound-design-ul fiind astfel gândit încât muzicile nu interferează nici o clipă, au intensitatea potrivită, nu agresează pe nimeni, făcându-te să te simţi subtil introdus în poveste. Noţiunea de "dat muzica la maximum" este străină de tot ceea ce se întâmplă la Disneyland. În afara bunului gust, un motiv este şi legea care presupune o protecţie a copilului care implică inclusiv parametrul sonor.

Voi încheia aici amintind că directorul muzical al parcului Disneyland este încă de la înfiinţare compozitorul român Vasile Şirli.