Zona Balcanilor mi-a părut mereu un tărâm cel puţin ciudat. Ai mei au ştiut până la plecarea mea că e doar posibil să ajungem şi la Sarajevo, deşi destinaţia principală era chiar Sarajevo. O prietenă s-a interesat dacă se mai trag focuri de armă acolo.
Nimic din ce ne aşteptam să găsim în Bosnia şi Herţegovina, dar cu toate astea, ceva mai mult. Urmele războiului se văd. Se văd pe case, pe clădiri, pe drumuri, pe feţele oamenilor. Am trecut graniţa la Belgrad şi apoi, cu autobuzul, spre Sarajevo. Un drum printre dealuri, peste poduri, la margine la lacuri montane. Oamenii vorbesc aceeaşi limbă, zâmbesc şi se încruntă la fel.
Sarajevo este aşezat între dealuri, pe malurile încet-şiroitoarei Milijacka. Oraşul freamătă de viaţă cu precădere în centrul vechi, reconstruit după bombardamentele din '93-'95. Dar lumea se mişcă lent. De altfel, au văzut în câţiva ani tot ce viaţa are să ne arate în sute.
Cum decurge o zi la Sarajevo? Sau două, zece, o viaţă? Te trezeşti dimineaţa, mergi şi mănânci un burek (plăcinta lor tradiţională, cu brânză, carne, spanac sau dovlecel) şi bei un iaurt. Admiri peisajul din jur, deşi pentru o persoană sensibilă cimitirele care înconjoară oraşul nu sunt priveliştea cea mai potrivită. Asculţi imamul. La Sarajevo, imamul încă iese să cheme lumea la rugăciune, nu pune caseta cu aceeaşi bandă. Te întinzi molcom, pentru că ai prins spiritul lor încet, de "balcanici", şi îţi spui că parcă ai bea o cafea. Bucuria fiecărei dimineţi, licoarea care te aduce la viaţă este "bosanska kafana" - ibricul din cupru, căniţa cu zahăr cubic şi bucata de rahat turcesc lângă. Cafea uşoară, cum făcea Tanti când eram eu mică. Dulce, la doar un leu şi 80 de bani, cât un pahar cu ceai la Istanbul.
Iei la picior străduţele vechi, te opreşti asupra petelor roşii de pe jos - Sarajevo Roses, locuri în care au căzut bombe şi au murit oameni. Ridici privirea şi observi clădiri cu urme de gloanţe, întorci ochii şi întâlneşti doi elevi de liceu care se sărută.
Ieşi la masă - un restaurant de doar câteva mese, cu preparate tradiţionale. Salata de ceapă şi smântână, carne de vită în mult sos, pită caldă şi bere Sarajevsko. Spre seară, te adăposteşti la o cafenea, unde fumezi narghilea ca la Istanbul şi bei cafea bosniacă. Nu conteneşti să te miri, că în ciuda a orice, viaţa merge mai departe. Chiar şi lent.
* Războiul a pornit din Sarajevo. Şi în 1914, şi în 1993. Ambele locuri sunt marcate. Primul, locul unde a stat Gavrilo Princip şi a tras asupra suitei regale, e marcat cu o placă comemorativă. Puţin mai sus este frumoasa Bibliotecă Naţională, arsă şi bombardată 79 de ani mai târziu. Cel mai cunoscut edificiu al oraşului, după Holiday Inn, hotelul în care au stat cazaţi toţi jurnalişti străini în '93, datează din secolul 19.
Al doilea loc-eveniment, cel de unde în 1993 lunetiştii au început să tragă în demonstranţii paşnici, este pe bulevardul principal, în faţa Guvernului.
* Pe garduri de piatră şi clădiri, numele lui Tito este scris cu roşu. Este eroul bosniacilor, cel care a făcut din Iugoslavia o ţară mare şi frumoasă.
* Bata, un musulman din Mostar, ne spune că e bine să nu uiţi. Sarajevo nu te lasă să uiţi. Piaţa gării se numeşte Piaţa Genocidului din Srebrenica. Pe un zid citim tăcuţi: "Don't forget the chaos."
Cafeaua bosniacă este specialitatea fiecărei dimineţi petrecute la Sarajevo. Se serveşte cu zahăr cubic sau rahat turcesc.
Partea veche a oraşului este singura zonă în care întâlneşti turişti şi unde se mănâncă cel mai bine.
Biblioteca Naţională Universitară conţinea peste 2 milioane de cărţi şi documente. Toate au ars în noaptea de 25 spre 26 august 1992.
Legenda spune că cel care vroia să construiască această casă trebuia să o facă pe malul celălalt. În fiecare zi, materialele îi erau mutate de către autorităţi pe malul drept al râului, iar el noaptea le căra pe cel stâng. Azi, Casa Obedienţei se află pe malul stâng al râului Miljacka.
Imamul iese de trei ori pe zi şi cheamă lumea la rugăciune. Fără microfon sau alte tehnologii.
Sarajevo e ascuns între dealuri. Jocurile Olimpice de Iarnă din 1984 au avut loc în acest peisaj. Tot de pe dealuri s-a tras în timpul războiului recent.
O librărie mică, dar cochetă. Cu multe cărţi de-ale lui Orhan Pamuk.
Pisicile se plimbă liber prin oraş. Încă un detaliu care m-a făcut să mă gândesc la Istanbul.
Am comandat "veal kidneys", mi s-a spus că au doar "white kidneys". Am acceptat. Erau de fapt "veal balls". Un deliciu.
Prelucrarea metalului este o artă în Bosnia şi Herţegovina. Meşterii bat cuprul cât e ziua de lungă, în atelierele din centrul vechi.
"Roze bombone", mere în zahăr şi acadele colorate: mi-au adus aminte de bâlciurile din satul bunicii.
Serviciul pentru bosanska kafana. Un cadou-suvenir perfect.
Ca experienţa în Sarajevo să fie completă, ţigările Drina trebuie fumate lent, aşa cum trece viaţa în Bosnia.
Cu tramvaiul te deplasezi cel mai uşor. De altfel, Sarajevo a fost primul oraş din Europa şi al doilea din lume, după San Francisco, care a avut tramvai electric.
Viaţa îşi continuă cursul, urmele rămân în lucruri şi în suflete.
Locul de întâlnire al tinerilor. Un fel de "la ceas" - la femeia crucificată.
Terasele şi barurile sunt mici şi foarte pitoreşti. "Pivo" la halbă de fiecare dată.
Urmele războiului. Asediul asupra oraşului a durat aproape 4 ani.
"Tito, te iubim!" Doar el este eliberatorul oraşului din mâinile naziste. Am vrut să mergem la Belgrad să îi vedem mormântul.
La Sarajevo mai găseşti lame de ras la pachet de câte 5, bomboane Pet şi gumă de mestecat în formă de bile colorate. Leagănul improvizat e parcă din aceeaşi poveste.
Trandafirii din Sarajevo presară cu petalele lor trotuarele cenuşii.
Celebrul hotel Holiday Inn. Singurul edificiu asupra căruia nu s-a tras şi care a funcţionat normal în timpul războiului.
Clădirile au doar geamuri noi. Şi oameni care le locuiesc.
Războiul a început între Holiday Inn şi Guvern.
Cea mai frumoasă clădire din oraş este Facultatea de Arte care domină râul.
Unul dintre cimitirele de pe deal. Iarba înverzise printre mormintele albe, aşa cum o tot face de 500 de ani încoace - cimitirul se află în patrimoniul UNESCO datorită vechimii sale.
Miljicka e singurul şi cel mai vechi martor în viaţă. Al asasinării arhiducelui Franz Ferdinand şi al războiului din '92-'95.
O narghilea de trandafir şi un ceai negru, servite la o "narghilărie" orientală. O nouă zi de mâine.