În două zile succesive, Ateneul Român a găzduit trei tineri violonişti de valoare, cu un trecut diferit şi cu destine diferite. Este vorba despre Alexandru Tomescu - la final de turneu Stradivarius, despre Răzvan Hamza, solist în concertul de Ceaikovski şi Maxim Vengherov, cel mai cunoscut dintre ei, dar prezent în postura de dirijor.
Aflat
într-o perioadă (sperăm provizorie în cariera lui) în care nu poate cânta la vioară din motive de sănătate, Maxim Vengherov - poate cel mai cunoscut violonist virtuoz al ultimului deceniu -
s-a aplecat cu şi mai multă atenţie asupra dirijatului, preocupare mai veche a sa.
L-am văzut în faţa orchestrei Filarmonicii "George Enescu", comunicând muzică prin fiecare por al fiinţei sale, dirijând mult prin mimica feţei. În ceea ce priveşte diversificarea gesticii, probabil că aceasta va veni cu timpul, în măsura în care Maxim Vengherov va continua în această direcţie.
Alături de el, solist în
Concertul pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski (cât de greu trebuie să fie să cânţi acest concert în faţa celui care
i-a oferit una dintre cele mai convingătoare versiuni), a fost violonistul născut în România, actualmente concertmaestru al Filarmonicii de Stat din Kassel şi membru al Orchestrei Festivalului de la Bayreuth, Răzvan Hamza. Pentru publicul avizat este greu
să-l aibă în faţa ochilor pe Vengherov, chintesenţa pasiunii şi a talentului în intepretarea muzicii ceaikovskiene şi să asculte o versiune extrem de corectă, dar poate prea nemţească a acestui concert. Am rămas cu imaginea generozităţii lui Vengherov care îl aplauda din umbră pe solist şi cu senzaţia de satisfacţie că iată, un alt muzician român, Răzvan Hamza, reuşeşte să facă o frumoasă carieră în orchestrele europene.
Totuşi, deşi prezenţa lui Vengherov la Bucureşti în afara festivalului Enescu este un eveniment cu totul deosebit, evenimentul săptămânii trecute a fost unul sută la sută autohton: încheierea primului turneu Stradivarius al violonistului Alexandru Tomescu, secondat de pianistul Horia Mihail. Asociaţia Culturală Accendo a organizat, sub patronajul Ministerului Culturii şi Cultelor, primul turneu naţional Stradivarius
dintr-o serie de cinci turnee anuale dedicate excepţionalului instrument Stradivarius
Elder-Voicu. Turul de forţă la care ne referim a fost lansat pe 31 martie de Alexandru Tomescu şi Horia Mihail, care în aproape două luni au ajuns în 14 oraşe ale ţării,
propunându-şi să ofere posibilitatea de a auzi cum sună această vioară unui public cât se poate de divers, din Constanţa la Oradea şi de la Baia Mare la Bucureşti. Dacă vioara aparţine "patrimoniului naţional mobil" al României, Alexandru Tomescu şi Horia Mihail
s-au gândit să pună în practică această definiţie, atât prin această serie de turnee, cât şi prin lansarea a cinci
CD-ui, primul fiind
Stradivarius -
Encore, editat în această primăvară de Intercont Music.
Recitalul final, cel de la Ateneul Român, a avut în program atât sonate clasice pentru vioară şi pian (Mozart, Beethoven), cât şi pagini de virtuozitate din repertoriul romantic al viorii din creaţia lui Schumann, Kreisler, Ceaikovski şi Paganini. Ceea ce a fost reconfortant, a fost să vezi Ateneul Român plin la un recital de muzică de cameră, soliştii fiind tineri şi români care trăiesc în România şi nu vedete străine. Rareori întâlneşti la noi astfel de situaţii. Am văzut atunci un public aplaudând cu entuziasm şi care cu siguranţă va mai reveni la Ateneu, dacă se vor găsi soluţii publicitare pentru
a-i atrage atenţia.
Pentru că - oricât de cinic ar suna - în România anului 2008 (dar, cu siguranţă, nu numai la noi) muzica clasică atrage atunci când ştie să se facă căutată. Iar turneul Stradivarius este o dovadă în acest sens.
© foto Virgil Oprina
