Romeo şi Julieta din Israel

Sub genericul Israel - 60, am putut vedea la Bucureşti şi o remarcabilă producţie coregrafică găzduită de Opera Naţională, o lucrare celebră a repertoriului internaţional care nu se află în repertoriul bucureştean: Romeo şi Julieta de Prokofiev.

Aşadar, curiozitatea de a vedea pe viu Baletul Naţional Israelian a fost dublată de plăcerea de a urmări o altă versiune a baletului Romeo şi Julieta de Prokofiev, care - îndrăznesc să spun cu riscul de a contrazice clasamentele oficiale - rămâne, după Lacul lebedelor, unul dintre cele mai iubite balete clasice.

Reluarea acestei producţii, a cărei premieră a avut loc în anul 1991, a marcat în toamna anului 2007 deschiderea celei de-a 40-a stagiuni a baletului israelian. Tragica poveste shakespeariană ce reprezintă subiectul baletului lui Prokofiev este transpusă coregrafic de Berta Iampolsky, care a fost, în 1967, şi fondatoarea Baletului Israelian, alături de Hilel Markman. Cei doi continuă a fi directorii artistici ai acestei unice companii profesioniste de balet din Israel care prezintă în spectacolele sale marile titluri clasice şi neoclasice din repertoriul internaţional. De la primul spectacol, prezentat în urmă cu 40 de ani în sala cinematografului "Rina" din Hulon şi până la momentul în care, în vara anului 2004, după 37 de ani de la înfiinţare, şi-a deschis propriul sediu în Tel-Aviv, evoluţia nu a fost uşoară. La ora actuală, în studiourile teatrului se desfăşoară şi activitatea "Centrul baletului clasic", şcoala oficială a baletului israelian.

Repertoriul variat al companiei, bazat pe numeroase lucrări ale lui Georges Balanchine (precum "Concerto barocco", "Square dance", "La valse", "The four temperaments" şi "Simphony in C"), este îmbogăţit în permanenţă de lucrările Bertei Iampolsky, care, pe parcursul celor patru decenii de activitate artistică, a creat peste 30 de lucrări originale pentru baletul israelian. În paralel sunt prezentate şi lucrări ale coregrafilor Christian Spuck, Krzysztof Pastor, Rudi van Danzic, Jan Linkens, Lar Lubovitch, Vincente Nebrada, Robert North, Antonio Gomez, unii dintre aceştia creând lucrări originale pentru Baletul Naţional Israelian, precum "Fantaisies Symphoniques" şi "Bach divisions".

În prezent, compania este compusă din dansatori israelieni, din dansatori de provenienţă rusă stabiliţi în Israel şi din diverşi dansatori străini selecţionaţi pe bază de audiţie, iar ca formulă de lucru, îşi prezintă spectacolele şi la Tel Aviv dar şi în principalele oraşe din Israel, unul dintre scopurile sale de bază fiind acela de a atrage şi educa tânăra generaţie în spiritul cunoaşterii şi aprecierii baletului clasic.

Văzând producţia Baletului Naţional Israelian cu Romeo şi Julieta, plină de culoare, remarcabilele decoruri şi costume fiind semnate de Lidia Pinkus Gany, am înţeles de ce ne aflăm în faţa unui real succes de public. Ansamblurile se succed firesc, fără expuneri de virtuozitate excesivă, dar cu o evidentă preocupare pentru comunicarea cu publicul, iar evoluţiile solistice excelează şi ele prin căldura expresiei, în cazul protagoniştilor - Romeo -Lyudvik Ispiryan şi Julieta - Anna Kostanyan - sau prin spirit, în cazul rolului Mercutio, susţinut cu strălucire de Roman Khamitov.

O lecţie de normalitate a nivelului pe care îl poate avea arta coregrafică într-o ţară cu o tradiţie nu foarte îndelungată, prezenţa Baletului Naţional Israelian la Bucureşti ne pune iarăşi pe gânduri în privinţa prezentului şi viitorului baletului românesc. Chiar dacă cea mai recentă premieră coregrafică a Operei bucureştene a fost un succes, pentru o strălucire reală este nevoie de mai mult.