Romantismul sună bine

Indiferent cât de conectaţi suntem la viteza mişcării browniene a vieţii înconjurătoare, contactul cu muzica romantică nu ne poate face decât bine. Funcţia ei de contrapondere la pragmatismul deviat aflat la mare modă acum capătă astfel virtuţi curative pentru psihicul nostru sâcâit de senzaţionala banalitate cotidiană.

Ceea ce în mod normal ar fi putut fi subiect de ironie - şi anume faptul că la distanţă de doar o săptămână, cele două stagiuni simfonice ale Bucureştiului, adică cea de la Radio şi cea de la Ateneu, au propus publicului un program de concert aproape identic - s-a transformat graţie valorii soliştilor într-un binevenit crescendo al sfârşitului de sezon muzical clasic.

Filarmonica "George Enescu" a fost dirijată de Horia Andreescu şi ne-a oferit piese simfonice intens romantice precum Uvertura fantezie Romeo şi Julieta, Pezzo Capricioso şi Uvertura 1812, iar Orchestra Naţională Radio l-a avut ca dirijor pe Alexandr Rudin, care a propus aceeaşi Uvertură-fantezie Romeo şi Julieta şi cu Simfonia a IV-a în fa minor. Cei doi solişti-vedetă au fost violonceliştii Natalia Gutman la Ateneu şi respectiv Alexandr Rudin la Radio, amândoi oferindu-ne propria versiune pentru acelaşi opus celebru al muzicii concertante a lui Ceaikovski, Variaţiunile pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33.

Chiar dacă provin din aceeaşi cultură, sau poate tocmai de aceea, cei doi violoncelişti ruşi au interpretat muzica lui Ceaikovski în maniere diferite, fiecare impresionantă în felul ei. Natalia Gutman, ca şi mai tânărul Alexandr Rudin, are un repertoriu ce cuprinde aproape întreaga literatură a violoncelului, cu un accent special însă asupra muzicii contemporane. În afara unei extinse activităţi concertistice, ea s-a devotat pe deplin tinerei generaţii. Foarte interesată de muzica de cameră, Natalia Gutman a cântat frecvent cu Martha Argerich, Evgeny Kissin and Sviatoslav Richter, dar şi cu Yuri Bashmet, Isaac Stern şi soţul ei, Oleg Kagan. Rămân memorabile de asemenea recitalurile ei cu integrala suitelor de Bach susţinute în marile capitale europene. Dovedind o longevitate artistică absolut ieşită din comun, ea ne-a oferit o versiune a Variaţiunilor rococo caracterizată prin forţă şi susţinerea intensă a frazării.

În contraponderea fabuloasei mâini drepte a Nataliei Gutman, Alexandr Rudin a pus uluitoarea sa tehnică minimalistă, care creează la prima vedere impresia (extrem de înşelătoare) că la violoncel poate cânta în acest fel oricine. Interpretarea sa a fost una mai caldă, mai umană, Rudin impresionând şi prin dubla sa ipostază de dirijor şi interpret, pe care publicul românesc nu cred că a mai văzut-o până acum la un violoncelist. Aflat la anii deplinei maturităţi, fiind născut în 1960 la Moscova, Alexandr Rudin a câştigat numeroase premii internaţionale între 1976 şi 1982, a apărut ca solist al Royal Philharmonic, Vienna Symphony, Danish Radio Orchestra, dar în special alături de orchestre ruseşti şi de Orchestra de cameră din Munchen. În ultimul timp şi-a extins activitatea ca dirijor, dar cântă des şi muzică de cameră ca violoncelist sau pianist, predă muzica de cameră la Conservatorul din Moscova şi susţine cursuri de măiestrie în întreaga Europă.

Cu siguranţă că, date fiind circumstanţele onorate pe deplin de actul artistic, în compania acestor artişti sună bine orice fel de muzică. Pledoaria pentru romantism pică însă bine în orice moment acolo unde dinţii scrâşniţi sunt la ei acasă.