Eglantine / Dna T.

Eglantine

Eglantine era colega mea cea mai bună.
Împreună ocupam o măsuţă din fier forjat
Cu două scăunele aşezate faţă în faţă.
Şi stăteam la discuţii, fumam etc.
Atmosfera era una foarte plăcută
Linişte, relaxare, aer curat.
(o bogată vegetaţie îşi făcea loc prin tot cimitirul)
Era o zi de vară, la orele prânzului.
Pe trotuarul stâng al principalei alei
Câteva fete de 10-12 ani exersează marşul de majorete.
Din loc în loc se opresc şi aruncă în sus popice viu colorate.
Lumea toată se întoarce să le urmărească.
Doar Eglantine şi cu mine călătorim în secret...
Toi, Eglantine, tu m'accompagnes toujours...



Dna T.

cu ochi de un albastru irizat,
care puteau fi trişti şi interesanţi
în mult mai multe moduri decât ne putem imagina noi acum,
sclipea a rafinament şi încântare.
degetele ei fine glisau pe accesoriile scumpe
şi era ea, femeia ta,
muza ta,
gânditoare într-o sală de lectură,
scriind preocupată pe o foaie de hârtie:

el unico inferno es la soledad.