Se spune că sunt rezistentă pentru că am fost văzută în momentele de rezistenţă

La conferinţa de presă a fumat o ţigară după alta şi a cerut din primul moment ca aparatele de filmat din primul rând să fie date la o parte ca să-i vadă pe jurnalişti şi să poată fi văzută de ei. A spus că, judecând după cât a vizitat, i-a plăcut Clujul, pentru că i-a adus aminte de copilăria ei petrecută la ţară, în Normandia. I-a plăcut clădirea Teatrul Naţional din Cluj, "de un baroc răvăşitor", iar ceremonia de închidere a TIFF-ului i s-a părut OK. Apoi a avut un press junket, la care am avut norocul să fiu unul dintre cei patru jurnalişti norocoşi. Interviul vine mai jos. Precizare: Catherine Deneuve e mult mai simpatică şi mai jovială decât mă aşteptam.

Iulia Blaga: Cum v-a convins Mihai Chirilov să veniţi la TIFF?
Catherine Deneuve: Eu merg la foarte multe festivaluri, pentru că îmi plac. Ele sunt ca o poartă care se deschide. Pot cunoaşte cineaşti şi producători. Dacă, de pildă, mâine o să văd un film românesc, faptul că azi am venit la un festival din România o să fie un avantaj. În general, sunt foarte curioasă să cunosc oameni noi. (n.red.- de fapt, actriţa a văzut 432 şi i-a plăcut foarte mult).

I.B.: A fost foarte amabil din partea Dvstră că aţi venit la Cluj. Aţi promis să veniţi, dar pe urmă lucrurile s-au complicat o dată cu decesul lui Yves-Saint Laurent.
C.D.: E adevărat. Era pe cât pe ce să nu mai pot veni. Înmormântarea lui Yves-Saint Laurent a avut loc vineri, într-o zi în care aveam şi filmări. Deci am renunţat la acea zi de filmare, pe care trebuia s-o reiau sâmbătă. A fost complicat să vin la Cluj, dar până la urmă lucrurile s-au aranjat. Ştiam că venirea mea a fost anunţată aici cu mult timp înainte, aşa că am făcut tot posibilul să mă ţin de cuvânt, pentru că e dezamăgitor când ştii că un actor trebuie să vină şi pe urmă eşti anunţat că şi-a contramandat sosirea. Mie acest lucru mi se pare destul de insuportabil.

I.B.: Vroiam să vă întreb cum reuşiţi să treceţi peste momentele delicate ale vieţii şi carierei dumneavoastră?
C.D.: La fel ca toată lumea. Suferim, ne ascundem, încercăm să ne împărtăşim sentimentele, încercăm să suportăm, să recuperăm, să trăim laolaltă cu suferinţele noastre, să acceptăm. Sunt la fel ca ceilalţi. Cea mai mare dificultate este că dacă trebuie să şi munceşti, eşti expus din punct de vedere fizic, deci e mult mai dificil să faci faţă fizic vorbind momentelor dureroase ale vieţii. Eu am avut de filmat în această săptămână şi acest lucru mi-a pus probleme. Bine, dacă te concentrezi, reuşeşti să-ţi faci treaba, deşi seara eşti foarte obosit. E nevoie de mult efort.

I.B.: V-am întrebat acest lucru pentru că ştiu că actorii sunt fiinţe foarte delicate, or Dvstră aţi dat mereu impresia unei persoane rezistente.
C.D.: Da, da, aşa e. Dar spuneţi că sunt rezistentă pentru că m-aţi văzut în momentele de rezistenţă, nu în cele de suferinţă, pentru că în aceste momente încerci să nu fii confruntat cu privirea lumii din jur.

I.B.: Au venit aseară cineaşti români să vă propună scenarii?
C.D.: Nu (râde). Probabil că de acum în câteva luni o să primesc.

I.B.: Sunteţi deschisă unei propuneri de a filma în România?
C.D.: Da, da, desigur.

I.B.: L-aţi cunoscut anul trecut pe Cristian Mungiu?
C.D.: Nu, nu, dar i-am văzut filmul. Fiica mea (n.red.- Chiara Mastroianni) trebuia să fie în juriu, dar n-a putut veni pentru că era în filmări. El a fost aici aseară?

I.B.: Nu, cred că era în Franţa.
C.D.: Iată: el în Franţa, iar eu la Cluj, ţinându-i locul (râde.)

I.B.: Aţi văzut filmul care a luat Palme d'Or-ul în acest an, Entre les murs?
C.D.: Nu l-am văzut. Am fost la Cannes numai pentru a prezenta filmul în care am jucat, Un Conte de Noël, după care m-am întors la Paris, pentru că filmam la André Téchiné. Am revenit la final pentru festivitatea de premiere. Am făcut două drumuri dus-întors pentru a petrece 36 de ore la Cannes. Lucrez acum la un film numit La Fille de RER, care e o poveste de familie bazată pe un fapt divers care a făcut pagina întâi a ziarelor franceze, cea a unei tinere mitomane care susţine că a fost agresată în tren de nişte neonazişti care i-au lăsat semne pe corp cu cuţitul. Eu joc rolul mamei acestei tinere, iar aceasta este interpretată de Emilie Duquenne, actriţa fraţilor Dardenne diu Rosetta.


(Articol preluat de pe HotNews, iunie 2008)