Dacă nu ne-ar fi spus-o nimeni, am fi dedus că ruinele actuale, probabil cu coeficientul lor de reconstrucţie cu tot, datează perioada romană a oraşului. Nu din, ci pur şi simplu, complement direct iar nu circumstanţial. Căci cum altfel ai găsi vestigii legate de Domitian, de Traian şi de Hadrian, dacă n-am uitat cumva vreun al patrulea împărat legat de construcţiile oraşului. E al doilea situs unde ne întâlnim cu umbra ultimilor doi, după vecinătatea localităţii andaluze, la periferia Sevillei, unde s-au născut. Nici aici nu simt ceva special, dincolo de concentrarea atenţiei ca fotograf. Iar acum, în proximul moment de rememorare, narând, realizez ca nu mi-aş putea face onest meseria de cronicar sui generis decât în doi timpi. Acumularea de date în timp real şi retrăirea lor, în fuziune inseparabilă cu trăirea primară a actului scrisului. Despre Efes, nimic mai mult decât că cele 3 străzi ale sale (îmi) aduc aminte de pavajul străzilor din Pompei şi că ceea ce reuşesc să omit a fotografia se întâmplă să fie cea mai importantă structură, frontonul bibliotecii publice. Să mai speculez că ar fi putut fi un gest de secret egoism instinctiv, păstrând doar pentru mine imaginea tremurătoare, în arşiţa miezului zilei, sau timiditatea de a oferi, fie şi numai albumelor personale cu statut public o versiune personală stângace a imaginii publicitare standardizate? Simt că e momentul sa-i ofer lui Leelee, proaspătul meu însoţitor transparent, primul test. Răspunde-mi-va, oare?
Două lucruri se clarifică la acest tur al ruinelor Efesului: pe de o parte, o vreme relativ îndelungată, până la cucerirea turcă, mai întâi cea selgiucidă, apoi cea otomană, cele două culte, al zeiţei tutelare, Artemis, apoi al Mariei, şi-au făcut concurenţă. Cu precizarea că, dacă Artemis are o semnificaţie locală diferită de cea integratoare, olimpiană, Maria a fost receptată ca simbol al noului cult creştin, consolidat după apostolii Pavel şi mai ales Ioan evanghelistul şi generalizat de împăratul roman Constantin. Al doilea e o confirmare, încă una, a ideii că politeismul grec a fost un artefact integrator, un puzzle religios, alcătuit din numeroase culte locale. Cum ar fi al Afroditei, al lui Dionyssos, al lui Apollo şi, iată, aici, al lui Artemis. O Artemis fără arc, dar reprezentată local cu atributele abundenţei. M-am amuzat povestindu-i ghiduşei începătoare legenda naşterii celor doi gemeni, Apollo şi Artemis, în inima Cycladelor, mai aproape de celălalt mal al mării Egee, de către Leda, fecundată de Zeus, care luase forma unei lebede. Amuzament deloc gratuit, resimţit de mine ca ofrandă adusă genialului poet orb Homer şi cui o fi mai contribuit la aglutinarea la fel de genialei opere literare care e suma legendelor Olimpului.
Despre ziua următoare, rezervată turului comercial, nu cred că are sens să povestesc, oricine îşi poate închipui că ne-am cheltuit, conştiincios, toate lirele turceşti schimbate în prima zi, la o bancă din centrul oraşului-port Kuşadasi. O bancă internaţională ce are filiale şi în România. Dar merită să notez, în contul zilei efesane, că Murphy nu doarme: mai întâi am nimerit, la masa de vis-à-vis de o familie din cartierul meu de vest, Drumul Taberei, apoi am descoperit, în ultima oră de drum, către răspândirea pe la hoteluri, că în stânga mea şedea un specialist în IT, iar înaintea mea un softist, provenit din matematician. Pentru că a doua zi dimineaţă, prima familie urcată în autocar, în drum spre circuitul comercial, să vină din Oneşti. Volubili la început, când le-am spus că e oraşul unde terminasem liceul, probabil înainte de naşterea lor, au devenit retractili când am adăugat că fusesem coleg de clasă cu actualul primar local, proaspăt reales. De care, cinstit, nu aveam de spus decât de bine, făcând abstracţie de culoarea lui politică. Şi aşa au rămas pe parcursul circuitului. Pentru ca vineri, în ferryboatul la şi de la Samos, domnul Murphy să comploteze cu îngerul meu păzitor, cel plin de humor şi să-mi amestece în grupul majoritar francofon un facies asemănător, până la nuanţele de unicitate, cu sursa unuia din personajele mele. Nu spui care, personaj important.
Ziua de Samos începe cu lipsa de coordonare a agenţiei de interfaţă - autocarul de transfer în port sosesc cu o oră mai devreme. Pe voucherul meu scrie o oră, pe lista şoferului alta. În fine. Dau bună dimineaţa urcând în autocarul deja plin, nu răspunde nimeni. Abia apoi realizez că majoritatea sunt francofoni. În port, brambureala formală ne aminteşte că suntem în orient. Deşi ofiţerul turc ar putea juca în orice film propriul său rol: e înalt, tras prin inel, cu mustăcioară à la Hitler şi ochelari negri, prototip de gen. Traversarea durează, însă fix cu o oră în plus faţă de informaţiile Alexandrei, se vede că a sărit şi Samosul la experimentarea ofertelor de program ale agenţiei. Abia în port, situat în fundul unui golf îngust, ca un bot de rechin, orientat către nord-vest, ceea ce implică un ocol de circa 225 grade, realizăm motivul. În plus, golful e la extremitatea estică a insulei, cea mai depărtată de portul Kuşadasi. Căldura e năucitoare, esplanada portului e plină de taverne umbrite. Cumpărăm obişnuita hartă, pe care o vom uita la plecare. Prilej pentru a diferenţia engleza grecilor, întâlnită cu 5 ani în urmă, de a turcilor, mai greu de înţeles. Ţinusem ab initio la excursia asta, care ne costa un supliment de taxa de reintrare în Turcia, mai mult pentru iluzia de a respira acelaşi aer ca Pitagora, născut aici, ca şi pe cel respirat de scriitorul român Ion Ghika, albanez de origine, care a fost guvernator imperial aici, adică bey de Samos. Şi, de ce să nu adaug, pentru a încerca să aud ecoul unui cântec auzit de Ioan Chirilă, în Plaka Atenei, despre samyotisa, adică fata din Samos. Fetele de aici sunt, însă, acum, la fel de durdulii ca cele din Grecia continentală, din Creta, sau Kriti şi din Thyra, sau Santorini. Şi la fel ca turcoaicele, dar mai apropiate de somatica ce ne e familiară, ca să folosesc un eufemism. Lăsându-mi privirea să rătăcească, precum omul în vacanţă, am elaborat un soi de test: dacă vezi o tânără cu vino-ncoa', e rusoaică în proporţie de 70-80%. Mă simt obligat, dintr-un rest de fair play să mă enervez mai puţin când, răspunzând reflex you guess, la întrebarea standard a ospătarilor, where are do you from?, răspunsul să vină cam în acelaşi procent, from Russia. Asta este.
