Nu e greu deloc s-o iei pe coclauri fiind om întreg la minte. Ce să mai zici de unul despre care se spune des, cu sau fără temei, că e dus cu sorcova, chiar dacă iarna e departe de tot. Nu voi vorbi cu dispreţ de respectivul, ba chiar voi avea decenţa să-i şterg numele cu guma de la creion, pentru a-l proteja de eventualele înţepături venite din partea domniilor voastre.
E un poet ratat. Ete na (parcă vă aud exclamând). Şi ce-i cu asta, că doar sunt atâţia în Braşov, în ţară, şi aşa, peste tot în lume. Că doar nu avem monopol peste scriitorii perdanţi. Atunci când stă liniştit la o masă şi tace, îţi poate fi simpatic. Chiar drag, dacă e să exagerăm niţel. Dar doar câteva clipe, apoi îţi aminteşti ce vorbe spune, atunci când îşi cască gura şi dacă eşti un om normal (adică sănătos la cap, cât de cât), îţi vine să pleci trântind uşa, să-i tragi două palme, sau să-l înjuri din rărunchi, depinde de fiecare. Sau îţi vine să le faci pe toate trei, dar nu neapărat în ordinea de mai sus. Nu generalizez, însă problema cea mai mare a poeţilor rataţi e că-şi petrec jumătate din timp blestemându-i pe ceilalţi. Pe "ei". Ştiţi voi care "ei". Iar când termină cu "ei", încep cu ceilalţi. Apoi îşi plâng de milă.
El îşi face veacul la Grădina lui Ion, o terasă dosită între Muzeul de Artă şi un hotel spoit anapoda. Mai sunt câţiva ca el pe acolo, pe la mese. Pictori, graficieni, violonişti, băgători de seamă, poştaşi, boschetari. Într-o zi idilică de vară s-a urcat pe masa de tablă îndoită şi-a explicat la toată lumea care a vrut să-l audă de ce criticii seamănă cu purecii mutanţi din laboratoarele NASA.
- Un critic nu poate sărmanul decât să înţepe şi să sugă, să se umfle şi să crape împroşcând totul în jur. Insecticidul domnilor! Da, unul de contrabandă adus de la ruşi, nu-mi veniţi cu otravă asiatică contrafăcută. Fraţii noştri roşii ne vor salva! Un bombeu pe bască, asta merită toţi. Jigodii ce sunt!
Indignarea lui nu-şi are rostul, căci nu-mi amintesc să fi citit pe undeva o recenzie la scrierile sale. Criticii nu l-au împroşcat cu noroi, nu i-au disecat pe nedrept textele. Nici n-ar fi avut cum. Au făcut ceea ce era firesc să facă, adică l-au ignorat. N-a mai scris de ani, din toamna când a fost la nunta lu' soră-sa, când i-a dedicat un catren porcos, ce a avut ca urmare un pumn în ochi de la socru' mare şi o tavă în spinare de la un chelner. Nu mai ştiu de ce l-a pocnit chelnerul, dar probabil avea motivele lui. A plecat de la restaurant cu buzunarele burduşite cu sarmale învelite în şerveţele, chiftele şi fursecuri. Sticla de şampanie s-a spart din greşeală în capul chelnerului. Oricum, până nu uit trebuie să precizez că e talentat omul. Da. Aşa spune mama lui. Şi taică-său. Şi vecinii.
"Le suge el bine, da' e băiat bun, talentat ca Eminescu. A luat un premiu în Bucureşti şi unul la Suceava, nu i le-or fi dat degeaba. Da' n-are noroc, ce să-i faci cu hoţii ăştia", cam aşa vorbesc vecinii despre el. Asta nu i-a oprit să-l reclame la asociaţia de locatari, atunci când şi-a aruncat tigăile şi oalele pe geamul de la bucătărie. Ipocriţii!
De citit citeşte. Chiar mult. Asta nu i-a făcut deloc bine. Când citeşte gazetele culturale se enervează aşa din senin. E ţâfnos şi când ia cărţi de la biblioteca publică, însă din nou nu poate să explice coerent care-i necazul lui. A făcut tare urât când o damă trecută bine de prima tinereţe a luat de pe raft cartea unui poet vândut, înţelegeţi voi, unul dintre "ei". Dacă e sau nu vândut respectivul, şi cui, n-are importanţă, pentru că oricum dama s-a trezit pişcată de fund şi complimentată cu vorbe de duh nu tocmai ortodoxe. Atunci am fost şi eu de faţă, şi jur că n-am văzut în viaţa mea pe cineva înroşindu-se mai brusc la faţă. Exact cum se spune: ca un rac fiert. Raci fierţi n-am văzut, însă bănuiesc că arată la fel ca şi gâtul, obrajii, urechile şi fruntea zbârcită a femeii. Nu pot să-mi dau cu presupusul dacă sărmana e sau nu proastă ca o vacă, doar n-o cunosc, şi nu pot să mă iau doar după afirmaţiile lui răcnite de la uşă, cu un picior deja pe hol. Ei, faze de genul acesta a mai făcut el, însă mai mult în Grădina lui Ion, printre amicii de pahar. Prin deducţie logică bănuiesc că pe respectivii i-a complimentat cu vorbele "proşti ca boii". Câtă lipsă de originalitate. Mă rog, la nervi nu mai sesizezi ce-ţi iese pe gură. S-a mai luat şi de mărgelele ei. Poftim. Ce-au mărgele cu cartea ăluia?