| Destinatar: Ion Tristescu Strada Principală nr. 124 Sat Amărăştii de Jos Judeţul Dolj | Expeditor: Matei Bucurescu Strada Peneş Curcanul nr. 7 Braşov |
Zău că nu te înţeleg, de ce-ai dat bunătate de Ardeal pe un sat de peste munţi, şi culmea, din Oltenia! De ce? De ce? Te întreb acum ca prostovanul, că tot n-am altceva mai bun de făcut decât să-ţi scriu epistole lungi cât o zi de post, şi culmea, să-mi şi deplasez picioarele până la Poştă şi să stau la coadă la timbre. Recunoşti sper, că-mi eşti dator cu o vodcă sau măcar cu o bere. La masa vecină sunt unii care povestesc peripeţii din armată, nimic mai plictisitor pentru o zi caniculară, cu mâini umede, cefe năduşite, nădragi scurţi şi sandale decupate din care ies îndrăzneţ firele de păr de pe degeţele grăsune. Mi se rupe cine pe cine a caftit şi de ce, cine a spălat budele cu periuţa de dinţi, de sergenţi bovini şi alde din ăstea. Toate poveştile din armată sunt la fel. Chelnerul bate câmpii despre radiaţii, Securitate şi KGB. La fel, nu mă interesează. Nici bancurile cu tovarăşul Ilici nu mă mai amuză, nici cu ouăle lui Năstase sau faptul că Bush s-ar înrudi cu un cimpanzeu. De ce se ocupă lumea de fleacuri? De crăpat oricum o să crăpăm toţi, de condus oricum ne conduc alţii, fireşte că prost, şi ce se agită ăştia atât cu Uniunea Europeană? Stupid. Oamenii vorbesc prea mult, n-ai observat? Şi prea puţini ascultă ce zic alţii. Da, da. Ştiu că e o platitudine, dar zău că mă agasează zgomotul inutil. Visez uneori, sau mai bine zis tot mai des, la o telecomandă cu care poţi să închizi discret gurile oamenilor, doar apăsând pe un buton. Ştii că-mi repugnă sângele şi fălcile zdrobite.
Să-ţi povestesc mai bine ce m-a amuzat în ultima vreme. O vecină milostivă mi-a adus ceva slană de la Bran, învelită într-un număr vechi din Dilema (fiu-său e studentul ăla care vinde iarbă pe treptele bibliotecii, nu cel cu părul zburlit, ci chelul). La rubrica Scrisori, printre petele de grăsime, unul, un student la mate din câte am înţeles, se plânge că şi el e intelectual şi că de ce, chipurile, matematicienii şi fizicienii sunt ignoraţi (sau persecutaţi) de lumea bună a literaţilor/filosofilor. Sau poate am înţeles eu greşit, din cauza petelor. Cine pisici pe gheaţă îi persecută? Şi ce lume bună? Mă rog. Ştiu că tu te-ai fi distrat de minune. Pentru că domnişorul în cauză îl pupă pe Patapievici în partea mai moale a trupului, şi apoi se laudă că ficţiune nu citeşte, cu excepţia rezumatelor şi a recenziilor, pentru că (citez din memorie) "au avantajul de a fi scurte şi de a povesti în mare subiectul operei". Ei? Ce zici de asta? Ai căzut sub masă? Te-ai înecat? Sper că nu-l înjuri. Unu: pentru că îţi creşte inutil tensiunea, doi: omul a fost sincer. Gândeşte-te câţi ipocriţi ar fi spus în locul lui că au citit toate cărţile care merită să fie citite. Sau s-ar fi rezumat la eleganta şi obişnuita formulă "sunt foarte ocupat, n-am timp să citesc decât ziare", sau poate "din '90 n-am mai pus mâna pe carte", expresie uzuală şi de bon ton, rostită pe un ton răspicat, ce dă notă că eşti un om cu o viaţă socială bogată, ai un job solicitant şi o viaţă de familie sănătoasă, şi, drept urmare, nu-ţi mai îngădui astfel de plăceri nostalgice. E de lăudat omul, doar aparent e şubred la minte. Ba chiar a recunoscut că practică "sportul naţional al frecatului mentei", ceea ce faci şi tu de mulţi ani cu pasiune şi talent. Mai spune el multe despre manele, intelectualii rotunzi şi o problemă de fund. Scuze, problemă de fond, existenţială. Mă rog, de la căldură... Zilele trecute, când termometrul a ajuns la 37 de grade, am vorbit şi eu o oră despre teoria relativităţii şi fuziunea la rece, nu că m-aş pricepe, dar m-am răcorit.
Mi-a venit o idee genială! O afacere grozavă, la care nimeni nu s-a mai gândit până acum. Ce-ar fi să vând rezumate pentru oamenii ocupaţi, dar scurte, scurte, ce pot fi citite în lift, între parter şi etajul patru, sau cât urci pe jos un etaj la facultate, sau la intersecţii, cât şoferii zăbovesc la semafor... Nu o să fiu elitist! Nu! Nu o să mă adresez doar studenţilor la mate, fizică sau profesorilor prea ocupaţi şi blazaţi ca să-şi mai bage nasul în cărţi proaspete. Nu! Voi fi popular, deschis către toată lumea. Şi pentru oameni ca Becali, şi pentru cântăreţii pop şi hip-hop, pentru creatori de modă şi poştăriţe, coafeze şi ingineri silvici, astronomi şi pensionari, pentru toată lumea. 10.000 de lei rezumatul de zece propoziţii, şi 20.000 de lei rezumatul de cinci propoziţii. Recunoaşte şi tu că e mai greu să povesteşti Maestrul şi Margareta în cinci rânduri, decât în zece. De asta e mai scump. Sper că ai sesizat faptul că am menţionat propoziţii, şi nu fraze. Frazele sunt mai lungi decât propoziţiile, ăsta e baiul. Aşa că n-au ce căuta în afacerea mea, că doar nu vreau să dau faliment după o săptămână.
O să scriu la calculator şi le voi scoate pe imprimantă, să iasă totul ieftin. Voi face bani cu duiumul, mai mulţi decât cei care vând referate şi lucrări de diplomă pe Internet.