Iar e vară, iar a fost bacalaureat, iar e (sau nu) examen de admitere la facultate, iar nervi, iar silă, greaţă, furie, batjocură, umilinţă, revoltă. Iar citesc aceleaşi lucruri ca în fiecare an, prin toate gazetele. Ce-a fost nou anul ăsta? Revolta unui domn Rădulescu. Tot respectul. Dar de ce abia acum? Domnul Rădulescu nu pare chiar un novice. Anii trecuţi a fost mai bine sau n-a avut domnia sa ghinionul să-i cadă în mînă teze trase la xerox? Sigur, e bine că a răbufnit măcar acum, de-ar fi mai mulţi cu asemenea puseuri de demnitate. Pe de altă parte, ce se cîştigă dacă dl Radulescu şi alţii ca domnia sa se retrag, eventual cu scandal, scrisori deschise etc.? Nimic. Înlocuitori - cît cuprinde şi dă pe-afară. A simţit cineva că, dezgustaţi de felul cum se desfăşura bacalaureatul, colegii din Facultatea de Matematică din Bucureşti au refuzat să mai meargă ca preşedinţi de comisii? Mă îndoiesc. Nu le-a dus nimeni lipsa. Dimpotrivă.
Acum, toata lumea pare furioasă pe sistemul cu subiecte (şi deznodămînt) anunţate. Nu cred că trebuie emise judecăţi globale. Cel puţin la matematică, cine se pricepe să rezolve toate cele o sută de subiecte, chiar ştie carte. La română e mai complicat, pentru că există faimoasele cărticele cu comentarii. Dar existau şi pe vremea mea (cred că îmi amintesc de una a lui Ion Rotaru - şi asta era dintre cele răsărite). Singura deosebire era că pe vremea mea se tocea mai la nimereală, acum ceva mai "focusat". Dar efectul era cam acelaşi. Am absolvit un liceu foarte bun, dar, pentru bac, majoritatea colegilor mei au tocit comentarii gata făcute.
Sigur, sistemul acesta e destul de ciudat. Dar el nu dovedeşte decît perplexitatea tuturor în faţa unei situaţii pe care nu o mai stăpîneşte nimeni. Şi caută soluţii punctuale, care să cîrpească, să rezolve cîte ceva pe termen foarte scurt. Ceea ce toţi constată e o degradare a învăţămîntului de toate gradele. Lipsă de motivaţie şi din partea dascălilor, şi din partea elevilor, studenţilor. Propensiunea îngrijorătoare pentru copiat. Şi se trage concluzia - greşită, cred eu - că generaţiile actuale de elevi şi studenţi sînt mult sub nivelul celor de altădată. Nu cred. Pur şi simplu au dispărut constrîngerile. Iar motivaţii intrinseci nu s-au găsit. Cred că tinerii de azi se comportă exact aşa cum s-ar fi comportat şi cei de pe vremea mea, dacă nu le-ar fi fost frică - de exmatriculare, de pedepsele aplicate părinţilor, de petele la dosar, de armata lungă, de pierderea locului la cămin ş.a.m.d. Cît despre profesori, e clar că o mărire substanţială a salariilor ar rezolva multe probleme.
La fel de tragică pare să fie situaţia în Italia: prietenii italieni îmi spun îngroziţi că elevii italieni sînt ultimii din Europa la testele PISA. Nu-mi vine-a crede, ştiam că locul ăsta ne aparţine... Oricum, italienii se plîng, ca şi noi, de degradarea învăţămîntului, de incultura tinerilor.
Nici asta nu ştiu dacă e chiar aşa. Prin cultură, se pare că toată lumea înţelege ceea ce se acumulează din cititul cărţilor. Nici nu sînt aşa de sigur că majoritatea citeşte mai puţin (faptul că, înainte, era de bon ton şi ieftin să ai bibliotecă şi cărţi în ea nu însemna că şi citeai; iar studii sociologice serioase, comparative, nu ştiu să se fi făcut). Dar, cu siguranţă, copiii şi tinerii de azi ştiu mai multe lucruri (poate neimportante, dar cine poate decide?) despre calculatoare, despre tehnică, sînt mai abili decît eram noi la aceeaşi vîrstă, află o mulţime de lucruri de pe Internet.
Parcă prea des emitem sentinţe şi judecăţi globale, bazîndu-ne numai pe informaţia venită de la eşantioane deloc reprezentative (în orice caz, de nimeni acreditate ca atare). Intrăm într-un bar în care acum cîţiva ani se asculta doar jazz; acum auzim o muzică sinistră pentru urechile noastre, ştim că acolo mergeam în studenţie şi era plin de studenţi. Tragem concluzia că studenţimea de azi s-a tîmpit complet sau că facultăţile din oraşul X au fost invadate de primitivi puşi numai pe căpătuială, cum scria mai deunăzi un coleg de rubrică. O fi. Deşi, mă întreb de ce ar fi atît de anormal sau reprobabil ca cineva să vrea să facă o facultate ca să cîştige bani, cît mai mulţi bani. Nu cred că e cazul să cerem tuturor să fie apostoli, pasionaţi de cultură, setoşi de ştiinţă. Măcar de-ar veni cît mai mulţi la facultate, convinşi că, dacă învaţă, vor obţine posturi bine plătite. Să dea Dumnezeu să şi fie aşa!
N-am soluţii. Singurul lucru care îmi e clar e că trăim într-un sistem ale cărui diferite subsisteme comunică şi nu văd de ce învăţămîntul ar fi scutit de tarele întregii societăţi. Cum ar putea el să fie ferit de vulgaritatea, de lipsa de etică generalizată, de hoţia vizibile aproape în orice segment al societăţii? Poate că dacă fiecare şi-ar face onest meseria (ba chiar şi datoria) ar fi un pic mai bine pentru toată lumea.