Taina Îngerilor

Gen: Tragedie

Structura textului: 2 acte, 20 de scene

Lungimea textului: 49 de pagini

Personaje:
Dan - seducător apt să ajungă diavol
Vladimir - diavol apocaliptic, mâna dreaptă a Satanei
Rosalia - Moartea transformată în femeie
Confesorul - întrupare a Satanei
Valentino - îngerul păzitor al lui Dan
Mia - înger căzut, ajuns păzitorul Rosaliei
Şeful de sală - un diavol
Lamia - ajutorul Rosaliei
Nimfomanele, alţi zei, diavoli, magi, îngeri, muritori şi personaje de scenă



Decor: Acţiunea se petrece în Barul Zeilor, într-o catedrală, în iatacul Morţii şi oriunde îţi poţi pierde sufletul.

Actul I:

Satana şi slujitorii săi diavoli sunt sterpi. Au violat multe femei, chiar şi fecioare, dar fără urmări. Răul se poate naşte doar prin pervertirea binelui, şi nu prin reproducere. Doar Moartea este fertilă. Pentru a se înmulţi, singura soluţie este ca Moartea androgină, Rosalia, sedusă de un bărbat anume pregătit pentru această misiune, să se transforme în femeie şi să rămână gravidă. Moartea obişnuieşte să devoreze poveştile de viaţă ale oamenilor şi abia apoi, printr-un sărut, să le soarbă suflarea de pe buze.

Dan este un magician, un vrăjitor de vorbe care farmecă cu uşurinţă femeile, sensibil la bogăţiile lumeşti. Mâna dreaptă a Satanei şi stăpânul Barului Zeilor, diavolul Vladimir, pune la cale planul de a face din Dan un bărbat irezistibil, apt să seducă Moartea. Obţine aprobarea Confesorului în acest sens. Pentru a-şi îndeplini planul, Vladimir îl corupe pe Valentino, îngerul păzitor al lui Dan, promiţându-i că-i va îndeplini visul de a deveni un cântăreţ celebru dacă va renunţa la omul care i-a fost dat în grijă. Propunerea este acceptată: Vladimir preia funcţia de înger păzitor al lui Dan, iar Valentino devine cântăreţ în Barul Zeilor. Vladimir încheie un pact cu Dan: dacă va reuşi să o seducă pe Rosalia, omul va deveni proprietarul Barului Zeilor.

Vladimir, în noua sa postură de fals înger păzitor, îl pregăteşte pe Dan să ajungă un seducător desăvârşit. Când se convinge că acesta este pregătit pentru misiunea sa, îi face cunoştinţă cu Moartea. Întâlnirea dintre cei doi are loc conform planului: Moartea arată de la prima vedere un interes special pentru bărbatul şarmant şi-l alege să-i curme viaţa. Dan cere mai mult de la Vladimir pentru a duce la bun sfârşit misiunea: vrea să înveţe să schimbe cursul lucrurilor. Vladimir îi promite că îi va arăta cum îşi poate controla visele. Dan este invitat în iatacul Morţii pentru a-şi spune povestea vieţii. Vrăjită de vorbele bărbatului, Moarte amână momentul sărutului letal, şi astfel Dan supravieţuieşte primei nopţi.

Actul II:

Nopţile trec fără ca Moartea să mai ia vreo decizie. Valentino se îndrăgosteşte încet de Mia, înger decăzut, acum o târfă a zeilor. Moartea începe să aibă dorinţe necunoscute ei până atunci. Se simte atrasă fizic de Dan. Se transformă în femeie - Rosalia, iar Mia devine îngerul ei păzitor.

Fermecat de propriile-i puteri de povestitor, orgolios şi ameţit de reuşita sa, Dan ezită să-şi îndeplinească misiunea şi amână momentul carnal. Vladimir este sfătuit de Confesor să-l facă coştient pe Dan că este în pericol de a-şi pierde viaţa pentru că de acum începe să aibă propria lui poveste. Fecioara Rosalia se îndrăgosteşte, iar Dan îi împărtăşeşte iubirea. Rosalia îşi doreşte ca bărbatul ei să devină singurul stăpân, mai puternic decât toţi zeii şi îl previne pe Dan că va fi întotdeuna urât de diavoli pentru că este om. Cei doi fac dragoste în sfârşit. Rosalia rămâne gravidă spre bucuria lui Vladimir şi a Satanei. Singurul lucru neprevăzut este însă dragostea dintre cei doi oameni.

Rosalia îi cere Confesorului să-l ferească pe copilul ei de suferinţă şi să-l îndepărteze pe Dan din viaţa lui, fără a-l omorî însă. Cei doi se înţeleg ca 33 de ani existenţa copilului să fie trecută sub tăcere şi să fie lăsată exclusiv în grija femeii, urmând ca apoi el să fie dat pe mâna Confesorului. Satana o anunţă pe Rosalia că, între timp, lumea este tot mai haotică. Pentru că Moartea nu-şi mai exercită funcţia, oamenii se înmulţesc şi încep să se creadă nemuritori. Rosalia îl sfătuieşte să se folosească de ceilalţi ucenici ai ei pe care i-a lăsat în urmă.

Dan şi Vladimir aşteaptă venirea Rosaliei. După multă vreme ea va coborî din nou printre oameni. Vladimir îl recompensează pe Dan pentru reuşita sa şi îi cedează uşor Barul. Cu această ocazie, Dan descoperă şi secretul localului - practicarea traficului cu suferinţă. Mia şi Valentin se despart, promiţându-şi să se regăsească după apocalipsă. Vladimir este adus în faţa mulţiumii pentru a fi judecat: este acuzat de răspândirea zvonului apropierii sfârşitului lumii. Nimeni nu are curajul să ridice primul piatra. Se oferă Şeful de sală care cere acelaşi lucru şi de la Dan. Acesta îl face să dispară pe Vladimir în fum, iar apoi dă tonul începutului de petrecere.

Căzut în dizgraţie, Vladimir află de la Valentino, ajuns acum superstar, motivul eşecului său: necunoaşterea tainei îngerilor. Conform acesteia, dragostea dintre doi oameni este consecinţa iubirii dintre îngerii lor păzitori. Valentino, îndrăgostindu-se de Mia, a determinat iubirea dintre Dan şi Rosalia. Acest amănunt uitat a răsturnat planurile lui Vladimir şi a pus capăt carierei sale de diavol. Cel aşteptat nu este Anticristul, ci însuşi Mesia care urmează să vină pentru a doua oară pe pământ. Valentino îşi reia rolul de înger păzitor al lui Dan întors la vechea lui viaţă desfrânată. Rosalia îi trimite iubitului ei o scrisoare prin care îl înştiinţează că a plecat, îl roagă să nu o caute niciodată şi îl asigură că iubirea şi recunoştinţa faţă de el vor fi veşnice. Scrisoarea este citită şi de Vladimir care se decide să fie primul înger care va ieşi în întâmpinarea lui Iisus.

---

Dormitorul Rosaliei. Aceasta îl întâmpină pe Confesor.

Confesorul: Cât eşti de frumoasă! Iartă-mă că am venit neanunţat. Am profitat, căci l-am văzut pe omul tău plimbându-se pe-afară.
Rosalia: Şi eu voiam să te chem.
Confesorul: Am simţit chemarea ta şi m-am grăbit. Într-un fel, eşti fiica mea, cu toate că mi te-aş fi dorit soţie.
Rosalia: Încetează cu linguşirile, incestuos pervers şi fără urmaşi ce eşti!
Confesorul: Nu-ţi bate joc de un bătrân neputincios. Îţi face plăcere să-mi aminteşti mereu asta?
Rosalia: Fiica ta?!
Confesorul: Dacă eu nu l-aş fi mâniat pe Creator?... Tatăl, eu. Răzbunarea lui ţi-a fost mamă. Apropo, înţeleg că ai o veste bună să-mi dai.
Rosalia: În pântecele meu creşte un om!
Confesorul: Moartea a rămas gravidă?! Minunea minunilor! La asta chiar nu mă aşteptam.
Rosalia: Voi avea un copil.
Confesorul: Eşti complet schimbată şi pari...
Rosalia: Fericită. Tu nu ştii ce-i aia.
Confesorul: Dar mă pricep să cântăresc situaţii. Şi evaluarea mea spune că nimeni nu trebuie să-ţi împărtăşească fericirea.
Rosalia: N-o să se audă decât la timpul potrivit. Nici lui Dan nu i-am spus încă.
Confesorul: Asta-i bine. Sunt mulţi care se-ntreabă de ce, cum? Unii, mai necumpătaţi, se şi grăbesc cu răspunsuri.
Rosalia: Ai grijă să rămână muţi. Aş vrea să vorbim deschis, fără şiretlicuri, fără înşelăciuni.
Confesorul: Între noi nu e cazul.
Rosalia: Am nevoie de tine pentru ca acest copil să nu sufere.
Confesorul: Dacă nu se va şti nimic despre el până când va împlini treizeci şi trei de ani, cu siguranţă va primi o educaţie aleasă şi va fi ferit de toate pericolele.
Rosalia: Asta-mi doresc.
Confesorul: Iar dacă apoi, când lumea îl va descoperi, îl va cunoaşte şi va începe să-l slăvească ca pe cel aşteptat, se va afla despre el că s-a născut din fecioară, iar eu i-am fost tată...
Rosalia: Nimic nou. Pesemne că vrei ca în scurt timp să mă mărit cu un om cuminte şi de caracter, cu o meserie onorabilă.
Confesorul: Cu un tâmplar, aş prefera.
Rosalia: Gândim la fel. Pentru asta va trebui ca tatăl lui adevărat...
Confesorul: Îl fac stăpânul lumii.
Rosalia: Asta îmi doream şi eu până mai ieri pentru bărbatul meu: putere şi măreţie! Eram dispusă să lupt chiar şi împotriva ta numai ca să-l urc în tronul acestei lumi. Dar de când port în mine pruncul, mă gândesc mai degrabă la fiul meu.
Confesorul: Pruncul din pântecele tău a fost salvarea mea?
Rosalia: Crede-mă, aş fi reuşit. Nu-ţi închipui ce putere îţi dă dragostea. Pe tatăl natural...
Confesorul:Îl iau ajutorul meu, e talentat.
Rosalia: De-ai face-o, m-ar urmări oriunde m-aş ascunde. Ar deveni cel mai mare pericol pentru fiul meu. Pentru fiul nostru.
Confesorul: Atunci, omul a trăit destul.
Rosalia: Nu, asta în nici un caz! Cel mai bine pentru Dan e să-şi continue drumul ca până acum.
Confesorul: O să-l mănânce alcoolul şi sifilisul.
Rosalia: Dacă asta îi va fi soarta, aşa va fi. Insist, nu vreau să te amesteci în viaţa lui. Să trăiască aşa cum i-a fost scris înainte să mă cunoască.
Confesorul: Şi dacă i-a fost scris să te întâlnească?
Rosalia: Să se şteargă acel înscris!
Confesorul: Va vorbi, se va lăuda că el e bărbatul care a lăsat Moartea gravidă. Iar când fiul nostru se va ridica în glorie va spune lumii...
Rosalia: Sunt crâşmele pline de beţivi ce se mândresc cu tot felul de isprăvi. Îi bagă cineva în seamă? Doar de se nimeresc prin preajmă unii mai impresionabili să scoată un bănuţ din buzunar sau să le facă cinste cu o tărie. Cel mult se va găsi careva să vadă în el un erou de roman, de piesă de teatru, şi să-l facă personaj.
Confesorul: Asta nu e bine.
Rosalia: Te înşeli. Abia atunci povestea asta nu va mai ridica semne de întrebare. O ficţiune ca multe altele. Cine să mai ia în serios magia unei poveşti fabuloase? Se vor minuna cu toţii şi-i vor spune la final: "Închipuire!"... Lasă-l în voia Domnului!
Confesorul: Nu mi te-aş fi închipuit vreodată îndrăgostită! Cum e să iubeşti?
Rosalia: Nici asta n-ai să ştii vreodată!
Confesorul: Acum nu eşti doar rea, eşti şi îngâmfată.
Rosalia: Mai e ceva, mi-e teamă ca Vladimir să nu-i facă vreun rău.
Confesorul: Nu-l mai văd capabil. Mi-e teamă că i se va risipi toată întunecimea!
Rosalia: Totuşi, ideea a fost a lui.
Confesorul: Şi?... Dacă n-aş fi fost eu... Crede-mă, eu am luat consimţământul.
Rosalia: Atunci Lui trebuie să-i mulţumesc?
Confesorul: Habar n-are. Nu-i pasă. E prea sigur pe el.
Rosalia: Şi punerea în operă tot Vladimir a făcut-o.
Confesorul: N-a făcut-o gratis. Mi-a cerut să-l răsplătesc cu o domnie mai mare, mai însemnată.
Rosalia: Şi ce-ai de gând?
Confesorul: Trebuie pedepsită reuşita lui. Să-l răsplătească cine-o vrea, eu nu!... Plecarea ta a încurcat mult lucrurile. A întors lumea cu fundul în sus. Până şi Ăl Bătrân e nervos, şi ştii că nu-i stă în fire. Oamenii, dumnezeii ăştia mici şi prea-mândri de chipul lor, au luat-o razna: mai au puţin şi încep să se creadă nemuritori! Nu vrei să te întorci la muncă după ce naşti?
Rosalia: Poate n-ai înţeles bine, eu chiar sunt femeie.
Confesorul: Dar instinctul de prădător nu piere.
Rosalia: Doar dacă e înlocuit de un altul. Mai mult, tu nu ai cum să ştii asta, omul e dominat de dorinţe. Tu le vezi numai ca ambiţii. Doresc să am o groază de lucruri pe care le văd la oamenii din jurul meu.
Confesorul: Cum crezi!
Rosalia: Până acum, eu mi-am făcut treaba în numele tău. Poate e cazul să te descurci şi singur. Are cine să te ajute, am lăsat în urmă suficienţi ucenici. Unii chiar zeloşi. Nici unul nu are slăbiciuni pentru poveşti ca să te mai poţi aştepta la surprize. Numai eu le devoram cu nesaţ. Discipolii mei n-au pasiuni, omoară şi-atât. Aşa că nu-mi fac griji, oamenii vor considera mereu viaţa prea scurtă.
Confesorul: Între doi bărbaţi, un pact se încheie cu o strângere de mână. Între noi, permiteţi-mi, Doamnă - mamă a fiului meu - să consider înţelegerea noastră pecetluită prin sărutarea mâinii.
Rosalia: Aş vrea ca de aici încolo să ne vedem cât mai rar. Deloc, dacă e posibil. Ştiu că poţi fi discret şi când eşti prezent. Treizeci şi trei de ani e al meu, după care, până la sfârşitul lumii, va fi al tău. Adio!
(Confesorul iese din cameră.)


C.V.-ul piesei:
Spectacol-lectură în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2008