# În timp ce lucra la vamă în oraşul natal, Salem, scotocind printre hârţoage Nathaniel Hawthorne a găsit un pachet în care era adăpostită o bucată de postav roşu, uzată, brodată cu aur în forma literei A. Un pergament la fel de prăfuit i-a dezvăluit rostul, precum şi amănunte tulburătoare despre viaţa numitei Hester Prynne. Prin urmare, nu întâmplător în 1851 Hawthorne a publicat romanul Litera stacojie.
# Într-un exemplar al romanului Noaptea de Sânziene, de Eliade, păstrat pe rafturile bibliotecii judeţene din Braşov, am găsit zilele trecute un trifoi cu patru foi. Anunţ pe această cale că nu-l voi returna pierzătorului (de bună seamă un cititor care împrumutase cartea înaintea mea), indiferent de recompensa oferită.
# Peste 12 milioane de americani suferă în timpul nopţii din cauza sindromului picioarelor neliniştite. Simptome: stări de angoasă după strecurarea în aşternuturi şi închiderea pleoapelor, amorţirea picioarelor, foieli pe sub plapumă până în zori. În timpul zilei se preling pe străzi ca nişte omuleţi din plastilină sfărâmicioasă, da, din cauza tălpilor ostenite ce-au bătut pasul pe loc pe parcursul orelor de somn.
# Bine de ţinut minte: câinele din Conversaţie la Catedrală, de Llosa, care a fost prins de hingheri şi apoi eliberat, se numeşte Hărmălaie.
# Lemurii din Madagascar. I-am văzut la televizor cum se preumblau printre copaci cu cozile ţanţoş înfoiate în aer. O echipă de la Animal Planet i-a filmat cum se căutau de pureci, cum se pupau şi se băteau între ei, cum îşi ronţăiau tacticos hrana (omizi suculente şi fructe uscate), s-a văzut clar cum îşi însemnau teritoriul şi alte dedesubturi. Propun ca în locul conferinţelor de presă ţinute de politicieni şi în locul transmisiunilor de la Parlament şi Guvern, să se difuzeze live imagini cu lemurii din Madagascar. Sunt mai interesanţi. Şi mult mai fotogenici. Cel mai prăpădit dintre lemuri e de câteva ori mai simpatic decât Tăriceanu sau Becali.
# Ieri seara, 19 noiembrie 2006, în autobuzul 17. La capăt de linie s-au urcat doi băieţei însoţiţi de mamele lor. Cât timp maşina a parcurs 12 staţii, pasagerii, printre care mă aflam şi eu, au ascultat un duet care s-a repetat la nesfârşit, cu mici variaţiuni în privinţa tonalităţii: "Avion cu motor, ia-mă şi pe mine în zbor / Nu te iau că eşti mic / Şi te cheamă Polonic". În mod surprinzător, în afară de mămici nimeni n-a cedat nervos. Totuşi, spre lauda lor trebuie să precizez că nu s-au auzit plesnituri de palme peste cefe şi nici scârţâit de urechi lungite cu forţa.
# Anul trecut (ori poate acum doi ani, nu sunt sigură), am citit în presă o ştire despre aniversarea zilei de naştere a unei doamne în vârstă de 103 ani. Întrebată de reporter ce-şi mai doreşte de la viaţă, a răspuns că este "în aşteptare". Mă întreb dacă aşteptarea dânsei s-a încheiat pe vecie.
# Un necunoscut mi-a povestit în două-trei vorbe despre un bărbat din Oltenia ce până într-o anumită zi fusese nedespărţit de soţie. În ziua cu pricina a refuzat să meargă la înmormântare, spunând liniştit că n-are rost s-o conducă la cimitir din moment ce femeia nu se va mai întoarce cu el acasă.
# Dacă te iei după titlul La umbra fetelor în floare, de Proust, înaintea ochilor ţi se înfăţişează un stol de fetişcane proaspete, pârguite, toate numai rotunjimi, ovaluri şi unduiri de mătăsuri pastel. Stau în picioare, pe o plajă bătută de briză, chicotind deasupra domnilor culcaţi pe nisip, îmbrăcaţi corect, cu costume şi pălării (poate în stil cilindru), bărbaţi care le privesc de jos în sus şi nu altfel, întocmai cum se admiră cel mai bine cireşii.