Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

Despre căsătorie, cu soţia lui Daniel Day Lewis


Cristina Bazavan, un interviu cu Rebecca Miller

12.09.2008
Tabu, iulie 2008
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ar putea fi una dintre dovezile că talentul e ereditar. Are 46 de ani şi e fiica celebrului dramaturg Arthur Miller şi a faimoasei fotografe Inge Morath. E scriitoare, actriţă şi regizoare. Şi ca şi cum toate acestea n-ar fi de ajuns, e soţia şi mama celor doi copii ai lui Daniel Day Lewis. Cea mai recentă dintre creaţiile sale se numeşte Vieţile secrete ale Pippei Lee - o poveste despre sacrificiile pe care le fac femeile în căsătorie - care, după ce a fost o carte de succes, e transformată acum în film. La ora la care am realizat acest interviu, Rebecca Miller se afla la New York regizând ecranizarea cărţii sale cu o echipă de actori care-i includea pe Julianne Moore, Winona Ryder, Keanu Reeves, Robin Wright Penn şi Monica Bellucci.

S-a născut la doi ani după ce tatăl ei divorţase de Marilyn Monroe. A avut o copilărie normală pentru că părinţilor ei faimoşi nu le plăcea lumina reflectoarelor, dar a dus şi o viaţă boemă locuind până la şase ani în apartamentul 614 din celebrul hotel Chelsea din New York, hotel pe care l-au considerat "acasă" nume ca Norman Mailer, Lou Reed şi Bob Dylan. Şi-a căutat o vreme drumul prin viaţă şi, după o adolescenţă tumultuoasă, a făcut pictura la Yale, având câteva expoziţii înainte de a ajunge pe scenele de teatru new yorkeze.

A lucrat cu celebrul regizor de teatru Peter Brook, împreună cu a cărui trupă a făcut un turneu internaţional, iar apoi a ajuns la cinema unde a fost actriţă pentru ca, la scurtă vreme, să încerce regia şi să ia un premiu la Festivalul de la Sundance cu primul ei film, Angela. Doi ani mai târziu, şi-a publicat prima carte şi, de atunci, în palmaresul ei se află mai multe premii ca regizoare şi trei cărţi de succes.


Pentru mine viaţa asta este: o căutare continuă

N-am fost niciodată pragmatică", mi-a răspuns simplu când am întrebat-o cum priveşte ce a lăsat în urmă, cu toate aceste căutări ale expresiei artistice autentice - de la pictură până la regie şi literatură. Dar n-a fost un drum uşor de parcurs. Într-o vreme refuza să vorbească despre rădăcinile celebre şi cerea PR-ului personal să menţioneze jurnaliştilor că nu va mai răspunde la nicio întrebare despre Arthur Miller sau despre soţul ei, Daniel Day Lewis. "E greu să porţi un nume ca acesta?", am întrebat-o ştiind frământările ei din tinereţe.

"Acum nu mai e. Deloc", a răspuns scurt ocolind în continuare subiectul care pare să o bântuie. L-a exteriorizat într-un mod inedit în cartea Vieţile secrete ale Pippei Lee, povestea unei neveste perfecte de artist: inteligentă, mereu zâmbitoare, devotată, frumoasă şi gospodină. Cartea vorbeşte cu o uimitoare atenţie a detaliului despre sacrificiile şi eforturile pe care le fac femeile care aleg să rămână "doar" neveste. Femei care reuşesc după o reţetă magică să creeze în jurul bărbaţilor lor o lume protectoare, o platformă perfectă pentru ca ei să se poată dezvolta artistic.

Femei care continuă în mod miraculos să se reinventeze de la seducătoare până la mame şi, dacă e nevoie, până la asistente medicale. "Nevestele ca Pippa Lee sunt din ce în ce mai rare. Mai întâi pentru că femeile consideră că şi cariera lor e importantă, şi mai apoi pentru că societatea actuală devalorizează foarte mult ceea ce am putea numi «treaba femeii». Să fii nevastă de artist nu este o profesie recunoscută, dar aceste femei creează o lume întreagă în jurul unui bărbat care altfel ar bântui îngrozit şi nesigur într-un birou sau studio rece şi neprimitor.

Munca acestor femei nu e apreciată. Astăzi, despre astfel de neveste se spune că nu fac nimic toată ziua. Nu e adevărat. Ele au în grijă o lume întreagă." E evident că subiectul, spectaculos şi puţin discutat în forma lui reală, neambalată comercial, e unul pe care Rebecca Miller îl ştie din interior, dar scriitoarea ţine să precizeze. "Am scris ceea ce ştiu fără să fie o autobiografie. În felul acesta m-am protejat, scrierea e autentică, dar nu îmi expune viaţa.

Dar ştiu că orice creaţie bună e, într-un fel, personală." Dar tentaţia, în calitate de cititor, de a compara cartea cu ceea ce ştii despre viaţa ei e foarte mare pentru că nu doar Rebecca vine dintr-o familie de artişti, nu doar pentru că ea este nevastă de artist, ci şi pentru că soţul ei are rădăcini similare. Daniel Day Lewis este fiul celebrului poet Cecil Day Lewis şi al actriţei Jill Balcon. Pentru multe dintre fanele lui Daniel Day Lewis, la fiecare dintre apariţiile publice ale acestuia cu soţia sa, a apărut întrebarea: "Cum de s-a căsătorit cu femeia asta care nu e cea mai strălucitoare de pe covorul roşu, care zâmbeşte stingher şi e evident că nu se simte bine în lumina reflectoarelor?"

Dar dacă le cunoşti rădăcinile similare şi le urmăreşti parcursul de după momentul întâlnirii lor, îţi dai seama că sunt minţi pereche. La premiile BAFTA, Rebecca a părut încurcată de speech-ul soţului ei în timp ce-şi primea premiul pentru filmul There Will Be Blood, menţionând că-i mulţumeşte "sergentului major Miller", tot aşa cum a fost evident că nu-i place pe covorul roşu la Oscar.

Şi cu toate astea, prietenii cuplului spun că ea este motorul căsniciei şi că are umorul şi înţelepciunea pentru a trece peste toate încercările grele la care se supune Daniel Day Lewis pe parcursul căutărilor în rolurile sale. (Lewis pleacă adesea de acasă, în perioada pregătirilor unui nou film, se îmbracă în hainele personajului şi trăieşte cu noua identitate.) În plus, a existat un moment foarte special în familia lor, pe care Lewis l-a administrat cu multă înţelepciune. Rebecca a mai avut un frate, care suferea de sindromul Down, pe care tatăl ei l-a trimis la un azil fără să mai vorbească apoi cu el foarte mulţi ani.

Daniel Day Lewis a fost cel care l-a convins pe Arthur Miller să-şi revadă fiul înainte de a muri. "Nu există o reţetă pentru un bun mariaj, dar dacă există dragoste adevărată, poţi fi tolerant şi ai mult simţ al umorului, ai o şansă să răzbaţi", mi-a spus Rebbeca atunci când am pus-o faţă în faţă cu modul straniu de lucru al soţului şi reuşita ei de a rămâne obiectivă în căsnicie. E în carte o urmă de regret că Pippa Lee, personajul principal, n-are nicio altă ambiţie decât aceea de a fi o soţie iubitoare; personajul chiar spune undeva că mariajul este o expresie a voinţei, funcţionează pentru că persoanele implicate au această voinţă.

Rebecca recunoaşte că în cazul ei n-a fost nevoie să-şi întrerupă activitatea ca să fie o soţie devotată pentru că meseria pe care o are îi permite să lucreze de acasă, iar atunci când regizează, pleacă pentru perioade foarte scurte şi nu încurcă mult vieţile celor din jur. "Cred că lucrul cel mai rău care se poate întâmpla într-o căsnicie unei femei este să-i fie ruinată încrederea în sine, să ajungă să nu mai aibă respect pentru propria persoană. E normal ca oamenii să se schimbe de-a lungul vieţii lor. Unii, cum e Pippa, trăiesc vieţi diferite de-a lungul existenţei lor.

Dar e normal ca un părinte să simtă că viaţa copilului lui e mai importantă decât a sa. Şi uneori acest sentiment duce la eradicarea totală a propriei vieţi." Cum arată viaţa de soţie a unei femei care cercetează cu atâta fineţe nuanţele emoţiilor unei neveste? "Când nu filmez, mă trezesc dimineaţa odată cu copiii, îi pregătesc pentru şcoală, adesea îi duc eu cu maşina până acolo. Apoi scriu toată dimineaţa până când mă duc să-i iau de la şcoală, pregătesc cina, le fac patul şi îi culc." Cartea descrie cu o fineţe remarcabilă ce efect are bătrâneţea asupra oamenilor puternici, cum intervin în existenţa lor vanitatea şi dorinţa de a controla banii.

Şi dacă te gândeşti că Arthur Miller avea 46 de ani când Rebecca s-a născut, descoperi o parte din temerile pe care le-a recunoscut încă din primii ani de carieră. "Tata mi se părea foarte bătrân şi cred că, asemeni multor copii, mă întrebam ce se va întâmpla cu mine când părinţii mei nu vor mai fi". În urmă cu ceva vreme spunea că de la tatăl ei a învăţat că un artist trebuie să ştie să-şi administreze singur viaţa profesională pentru că nu e nimeni altcineva care să-i poarte de grijă. La aceeaşi întrebare, acum preferă să-şi amintească altceva.

"De la tata am învăţat că fiecare poveste pe care o scrii trebuie să fie construită ca o masă: orice element trebuie să aibă o funcţie precisă." Când îi spun că există o teorie care arată că pentru un scriitor, fiecare nouă carte e o continuare, o corecţie inconştientă a precedentei, răspunde foarte analitic.

"Nu ştiu care e dorinţa care mă pune în mişcare. Pentru mine personajele sunt importante. Ele mă interesează pentru că pot să vorbesc despre mai multe aspecte ale aceleiaşi vieţi, ca şi cum ai privi o prismă. Am mai multe personaje pe care le păstrez în minte şi îmi place să le explorez lumea."

Se spune despre ea că îi place să păstreze controlul situaţiei, că a renunţat la actorie nu pentru că n-ar fi obţinut roluri bune (a jucat alături de Harrison Ford şi Kevin Spacey), ci pentru că în ipostaza de regizor putea controla mai bine ceea ce se întâmpla, dar ea se apără de o asemenea etichetă. "Accept că nu pot să controlez aproape nimic din ceea ce mi se întâmplă. Am tendinţa de a conduce, de a fi lider, dar asta e diferit de a deţine controlul. Şi, da, cred că securitatea emoţională, structura pe care o are viaţa mea, familia, sunt foarte importante, psihologic vorbind, pentru munca mea."

Când am întrebat-o care e cea mai importantă decizie pe care a luat-o în viaţă, a răspuns scurt "să mă căsătoresc", iar succesul care a venit odată cu decizia de a alege regia nu pare să fi intrat în calcul. "Când vine vorba de succes, mă tem. Nu-mi doresc să fiu recunoscută pe stradă. Asta m-ar împiedica să mai observ în detaliu lumea." Dacă ar fi să o descriem repede, am spune că Rebecca Miller e fiica unui dramaturg faimos şi soţia a unui actor minunat.

Pentru cei care i-au văzut filmele, ar putea fi o doamnă care se exprimă cu foarte multă fineţe şi cu un control al detaliului care sfârşeşte prin a te emoţiona profund. Iar pentru cei care i-au citit cărţile, ar putea fi femeia care are gusturi rafinate la lecturi. ("Printre preferatele mele recente sunt Arlington Park de Rachel Cusk şi The Secret History de Donna Tartt. Dintre clasici, îi prefer pe Dostoievski, Henry James, F. Scott Fitzgerald.")

Dar pentru o femeie de oriunde din lume care, din întâmplare, citeşte Vieţile secrete ale Pippei Lee, Rebecca Miller este scriitoarea care a avut curajul să pună în cele mai potrivite cuvinte viaţa reală a unei neveste cu un bărbat mai mult sau mai puţin celebru. Cu sacrificiile, temerile, eforturile, plăcerea, zâmbetul şi bucuria cu care o asemenea femeie realizează în jurul bărbatului ei un cocon pentru ca el să-şi ducă viaţa profesională la cele mai înalte standarde. Şi pentru asta, ar fi bine să vă întâlniţi cu ea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer