Nu facem încă 13-14, dar nici mult nu mai avem. Facem 10-11. Stăm permanent pe aproape de data fatală.
Pe 10 septembrie a fost pus în mişcare experimentul gigantic intitulat Large Hadron Collider. În ciuda globalizării-cadru (sau poate tocmai ca răspuns la presiunile de uniformizare), omenirea simte nevoia să se reunească din cînd în cînd în jurul unor evenimente comune, ca la o horă: exact forma circulară, vastă dar nu infinită, a acestui inel de logodnă îngropat.
De văzut, adică de arătat la televizor, nu a prea fost mare lucru, în afara simulărilor virtuale. Structura intimă a materiei este invizibilul însuşi. Dar s-a putut, în schimb, vorbi foarte mult: bavardaj şi clevetire mondiale. Dintre toate discursurile pe care le-am auzit în media românească, cel mai valabil, cel mai profund, cel mai atrăgător a fost, la Antena 3, acela al unui tînăr teolog-preot din Iaşi, care a vorbit despre frumuseţea universului creat pe care o revelează astfel de experimente ştiinţifice: perfecţiunea divină. Poate că tocmai acesta este, sau ar trebui să fie, şi chiar a şi fost, în momentele sale de glorie (la Newton, de pildă), singura menire a ştiinţei: aceea de a descoperi adevărul revelaţiei, în forma sa cosmologică.
Oamenii de ştiinţă, în schimb, în culmea triumfului lor ("cel mai mare experiment ştiinţific din istorie"), s-au dovedit mai mult decît infantili: depăşiţi. Şi bomba atomică a fost tot un experiment uriaş, strălucit.: o jucărie epocală. Ca nişte copii, savanţii şi cercetătorii vor să vadă şi cred că descoperă, şi, în ciuda datei la care ne aflăm şi a unor fatale hălci de istorie trecută, ei continuă, încă, să creadă că misterul ţine de logica, de paradigma descoperirii. Uimitoare şi înfricoşătoare naivitatea scientistă a ştiinţei, a cărei conştiinţă nu pare a fi evoluat deloc.
Este mai mult decît clar, nimeni nu trebuie să se străduiască, la fel de naiv, să o dovedească, că un astfel de experiment nu ar fi fost posibil dacă nu ar avea imense semnificaţii şi potenţialităţi de putere, în primul rînd economică şi militară. Unde şi cînd s-a mai pomenit, în istoria relativ recentă, ca ştiinţa să fie încurajată în sine, pentru ea însăşi? Nicăieri şi niciodată. Nu există, şi n-a existat, poate, cu adevărat, niciodată, ştiinţă liberă. Întotdeauna, în modernitatea industrială şi în cea aşa-zis postindustrială, ştiinţa a servit puterea, nu o putere anume, ci (supra)producţia de putere, căutarea supremaţiei: economice (altfel spus, "paşnice", pentru viaţa "normală", de zi cu zi) şi militare (în sensul aceleiaşi logici fatale, ruinătoare, a disuasiunii, altfel spus, a şantajului cu viaţa). Şi de data aceasta, semnificaţiile prime ale cercetării şi ale experimentării ştiinţifice, pe care nimeni nu a stat să ni le dezvăluie, sînt, în primul rînd, economice şi militare: noi gadgeturi şi noi arme, o adevărată revoluţie în aceste domenii ale puterii, vor deveni, astfel, mai mult ca sigur, posibile. Mai merită, atunci, să te mai încînţi, să te mai agiţi în faţa minunăţiilor ştiinţei cînd aceasta, în mod evident, nu face decît să caute permanent noi metode de a ne capta şi, dacă nu sîntem cuminţi, să stăm să producem şi să consumăm, să cumpărăm, de a ne distruge, aplicîndu-ne binemeritate corecţii?
Nu de eventualele găuri negre pe care hybris-ul acestui experiment ar putea să le provoace ca atare, direct, ar trebui să ne temem. Ci de găurile negre efective, reale, la a căror producere economică şi militară, pe cheltuiala şi cu vieţile noastre, contribuie acest experiment.
Într-o succesiune doar aparent întîmplătoare, ceea ce am "văzut" pe 10 septembrie 2008 duce la ceea ce s-a comemorat (de 7 ani) pe 11 septembrie: acelaşi invizibil, găurile negre produse de avioanele înfipte în World Trade Center, pe care nici azi nu se ştie nu atît cine le-a condus, ci cine le-a comandat, dirijat şi, probabil, însoţit, "ajutat". În privinţa acestor evenimente, misterul şi incertitudinea sînt tot mai larg acceptate, dar pierderile de vieţi omeneşti funcţionează, deplorabil, o dată în plus, ca şantaj pentru menţinerea tăcerii publice: ştim cine a fost ucis, dar nu ştim, de fapt, cine a ucis.
Nici cu ocazia experimentului ştiinţific de pe 10 septembrie, nici cu prilejul evenimentelor din 11 septembrie, deşi ne-am uitat şi ni s-a arătat, nu a fost nimic de văzut, şi nu am văzut nimic. Ştiinţa şi media produc iluzii de adevăr.
Logica presei şi, vai, logica ştiinţei continuă să fie, obscurantist, retrograd dominate de aceeaşi logică simplă şi falsă a ascunderii şi a descoperirii, a imaginii testimoniale. Dar singurii martori sînt, întotdeauna, victimele. Singurii care văd nu pot să comunice ce au văzut.
Nu ne rămîne, atunci, decît să simţim, să simţim bine, să bine-simţim. Orbite de epistemofilia văzului şi a imaginii, ştiinţa şi media ne orbesc, creînd permanent găuri negre în clarviziunea conştiinţei noastre.
Nu mă interesează, nu poate şi nu trebuie să mă intereseze Dumnezeu sau kitsch-ul "recreării primelor secunde ale Universului", ci doar adevărul moral al lui Isus, mesajul şi mesagerul, viaţa comună mai bună şi mai dreaptă, cu care ştiinţa nu are nimic de-a face, pe care, chiar, o contrazice. În cel mai periculos mod cu putinţă, ştiinţa continuă să rămînă faustică, servind vechea nebunie a puterii, prin care unii, vrînd să descopere, fie şi metaforic, "particula lui Dumnezeu", vor să devină, deloc metaforic, ci efectiv, literal, în viaţa de zi cu zi, Dumnezeu pe pămînt. Scabros! Morbid! Libido sciendi continuă să fie, din păcate, libido dominandi. Lumina ştiinţei este lumina exploziei preţurilor şi a exploziei bombelor. Adevărul-pentru-om este de un cu totul alt ordin.
Incredibilă, totuşi, după atîta istorie, după atîta modernitate distrugătoare, această arierare a ştiinţei, copil mai întîrziat ca niciodată.
Complexul tehno-ştiinţifico-cratic este adevărata gaură neagră a lumii. Principala ei cacofonie.
Votaţi acest articol:
Media: 2.9/5 (19 voturi)
3 comentarii
Apocalipsa Higgs [membru], 15.09.2008, 18:08
Lucrurile puse în discuţie ating vârful avansat al fizicii, acolo unde se foloseşte un aparat matematic bulversant şi superabstract. În ultimii 20 de ani, fizica particulelor elementare (în care am lucrat şi eu) s-a "legat" de astrofizică şi cosmologie. Energiile puse în joc în procesele stelare şi galactice (măsurabile cu eforturi materiale formidabil de mari în toată gama spectrului electromagnetic - cu lansarea multor sateliţi dedicaţi) pot constitui pentru fizică teste de încercare (funcţionare).
Modelul cosmologic cel mai larg acceptat actualmente este "Big Bang". Misterele se ascund în primele fracţiuni de secundă ale acestei superexplozii: cine, ce a determinat-o? Nici divizia de cercetare a Vaticanului (o echipă foarte serioasă) nu-şi permite să spună: Dumnezeu! Dar acele fracţiuni de timp sunt decisive pentru toată istoria (soarta) Universului.
Foarte interesant că modelul acesta reunit (fizică + cosmologie) are nişte parametri care trebuie acceptaţi aşa cum sunt (de exemplu masa electronului, masa protonului, tăria forţelor nucleare faţă de cele electromagnetice, etc.). S-a demonstrat că variaţii foarte mici ale acestor parametri ar conduce la Universuri imposibile - care ar colapsa imediat după naştere sau în care viaţa n-ar fi posibilă! Ori noi, de bine, de rău, existăm!
O altă "rădăcină" a tevaturii cu sfârşitul lumii este şi fandoseala fizicienilor, care de regulă lucrează într-un anonimat absolut, să-şi facă niţică publicitate. Şi au făcut prea multă! În loc să spună că procesul prin care la ciocnirea a doi protoni s-ar putea forma o "gaură neagră" are probabilitate zero, au spus că are probabilitate foarte mică! Păi eu joc la LOTO tot cu probabilitate foarte mică de a câştiga!
Particula (câmpurile) Higgs reprezintă o ipoteză teoretică (autorul are 79 de ani). Punerea în evidenţă a acestei particule ar lămuri o parte din problemele fizicii actuale, desigur stârnind altele! Şi i-ar aduce premiul Nobel lui Higgs, dacă mai trăieşte până atunci!
Unul dintre cei mai mari fizicieni care trăiesc astăzi, Stephan Hawking (este imobilizat într-un cărucior şi vorbeşte prin intermediul unui computer) a spus că pariază 100 $ împotriva particulei Higgs. A propos, acest om a scris o carte de popularizare a fizicii moderne excepţională: "Istoria timpului". (A mai scris una "Lumea într-o coajă de nucă" dar nu a avut acelaşi succes).
În modelul cosmologic acceptat astăzi a fost nevoie de introducerea a două noţiuni - dark matter şi dark energy. Asta pentru că materia "vizibilă" (stele, galaxii, fete frumoase) formată din elementele cunoscute (H, He, C, O ...) reprezintă circa 4% din materia (masa) Universului. Întunecoasă - întunecoasă, dar este formată din niscai particule ... Altfel seamănă cu defunctele - eter, entelehie, fluid caloric sau cu câmpurile paranormalului. Şi aici, bosonul Higgs ar deschide pârtii ...
Miza este foarte mare. Nu s-ar fi "aruncat" pe geam miliarde de euro.
Cu tot respectul pentru articolele dumneavoastră, nu pot să nu remarc "subţirimea" argumentelor folosite în alt domeniu ...
Cu stimă, prof. univ. dr.fiz. Corneliu Georgescu
RE: Apocalipsa Higgs [membru], 16.09.2008, 01:38
comentariul dumneavoastra este antrenant - trage cu ochiul spre încărcătura teoretică desfăşurată în experimentul CERN, arată cît e de complex experimentul, atît din punct de vedere ştiinţific, precum şi în latura metafizică, iar toate aceste trimiteri aţi reuşit să le faceţi nostime prin apeluri la elemente simple din cotidian - loto, fetele frumoase :)
însă eu nu sînt de acord cu concluzia dumneavoastră, că domnul Ghiu recurge la argumente subţiri în a susţine o teză care priveşte un alt domeniu. domnia sa nu îşi construieşte articolul în jurul vreunei particule elementare din ştiinţă şi e clar că nu crede şi că nu susţine tîmpeniile mediatice cu sfîrşitul lumii (aşadar, nu susţine că experimentul ar fi punctul terminus al universului). ci, pe linie foucauldiană - problemele care ţin de putere, de servirea puterii şi de angajarea (inevitabilă) a ştiinţei în folosul puterii -, domnul Ghiu arată că adevaratele pericole pot să apară atunci cînd experimentul va avea un bun final şi concluziile vor fi scrise.
ele ar putea fi nimicitoare dacă ar fi transportate pe tărîm militar. mai toate trăznăile militare au aparut in urma unor experimente facute de dragul cunoaşterii, iar acum e cu atît mai interesant, fiinscă avem în faţă istorioare cu mare încărcătură metafizică - re-găsirea în laborator a unor fracţiuni de timp decisive pentru istoria Universului, de exemplu, după cum spuneaţi în mesajul dumneavoastră, sau Cauza Declanşatoare, dacă e să privim ironic spre Aristotel şi al său Primum movens. pe baza unei istorii ştiute, domnul Ghiu deconstruieşte (avant la lettre) o istorie (posibilă).
textul domnului Ghiu e uşor sentimental, e lacrimogen către final, dar nu e nimic rău în asta, articolul spune lucrurilor pe nume într-un limbaj comun. textul domniei sale pleacă de la prezentarea experimentului în media românească (numele acestei rubrici e Evul Media), apoi se poziţionează clar în contra acelor atitudini! pînă la urmă nici nu e clasa de filosofie contemporană, sau cea de antropologie, sau de cosmologie, unde să fi exprimat totul într-un limbaj academic, care oricum e foarte steril în faţa unei (posibile) catastrofe umane...
întrebarea textului domnului Ghiu este aceasta: merită realizat un astfel de experiment, dacă rezultatele sale pot fi folosite în interes militar şi dacă, astfel, se poate ajunge la consecinţe îndoielnice din punct de vedere uman (moral)?
RE: RE: Apocalipsa Higgs [membru], 18.09.2008, 18:14
Orice câştig în cunoaşterea umană (nu numai din fizică) poate folosi pe plan militar. Dar "revolta" în faţa acestor posibile noutăţi vă face (scuzaţi-mă) să semănaţi cu cei care l-au ars pe rug pe Giordano Bruno şi l-au judecat pe Galileo Galilei ...
Încă odată, toată stima pentru ce scrie domnul Bogdan Ghiu.
Corneliu Georgescu