De te fabula narratur! (Despre tine este vorba!)

Citiţi un fragment din această carte.

Printre numele remarcabile pe care revista Observator cultural le-a pus în circulaţie în ultimii opt ani, cel al lui Liviu Ornea este, cu siguranţă, unul de prim rang. Observator atent al lumii înconjurătoare, capabil să pună în pagina scrisă spectacole de idei, Liviu Ornea este un autor savuros şi un diagnostician excelent al maladiilor societăţii contemporane. El sancţionează prompt, cu o nedisimulată ironie şi cu o desăvîrşită rigoare a argumentaţiei, aberaţiile unei lumi ce pare să-şi fi pierdut atît simţul măsurii cît şi bunul simţ. Disociativ şi concis, cultivînd adeseori paradoxul, Liviu Ornea este unul dintre rarii discipoli ai lui Paul Zarifopol, la fel de caustic şi de necruţător cu multiplele ipostaze ale imposturii ca şi autorul Notelor aforistice pentru studiul lichelei. Stilul său s-ar putea caracteriza, succint, printr-o fausse simplicité, nutrită în egală măsură de erudiţie şi de spirit critic. Cu o vervă sarcastică remarcabilă, autorul paginilor de faţă formulează o critică a societăţii de consum în care formele fără fond proliferează, iar impostura (cu şi fără ştaif) se află în expansiune.

Spirit raţionalist despre care, păstrînd proporţiile, s-ar putea spune că are, ca şi Caragiale altădată, "vocaţia rîsului ca artă şi simţul comicului ca instinct fundamental" (caracterizarea îi aparţine aceluiaşi Paul Zarifopol menţionat anterior), Liviu Ornea este un moralist într-o epocă în care, cînd nu e dispreţuită făţiş, morala e privită cu suspiciune şi sistematic ocolită. El preferă postura deloc comodă a celui care pune sub semnul întrebării temeliile (extrem de şubrede ale) vieţii sociale, politice şi culturale de la noi. Din vara lui 2005, de cînd a devenit colaboratorul constant al Observatorului cultural, Liviu Ornea a oferit, săptămînal, în spaţiul rubricii Bifurcaţii o autentică lecţie de polemologie. Autorul ridiculizează metehnele realităţii înconjurătoare: absurditatea cotidiană, haosul administrativ, pseudo-ierarhiile, mentalitatea tip "merge şi aşa", pasivitatea, prejudecăţile de tot felul, spiritul "miticist" ce permează cele mai diverse aspecte ale societăţii contemporane, toate acestea constituie punctul de plecare al acestei infernale comedii în mijlocul căreia trăim astăzi. Cum o aberaţie, reprodusă într-o multitudine de ipostaze şi repetată pînă la saturaţie sfîrşeşte prin a deveni normă, a restabili dreapta măsură pare, de cele mai multe ori, o misiune extrem de dificilă. Nu însă şi imposibilă, iar unul dintre atuurile majore ale articolelor lui Liviu Ornea este tocmai simţul echilibrului, dublat de o constantă luciditate.

Multe dintre textele incluse în volumul de faţă sînt ilustrative pentru ceea ce aş numi pamfletul urban, cu accente polemice, lipsit de excesele lingvistice argheziene, de pildă, dar nu mai puţin pamflet. Radiografii necruţătoare ale lumii în care trăim, aceste articole dezvăluie un spirit lucid, dubitativ, a cărui predispoziţie sarcastică nu are niciodată ca efect discreditarea prin caricaturizare. Logica argumentării este impecabilă, eleganţa stilului nu exclude observaţiile corozive şi nici sentinţele tăioase, autorul păstrîndu-se însă permanent în "registrul ideilor gingaşe", pe care nu-l abandonează nici atunci cînd vorbeşte despre personaje iremediabil compromise din spaţiul politic sau din lumea fotbalului.

Cartea de faţă oferă celui interesat de istoria cotidianului, o necesară panoramă a principalelor subiecte care au ţinut "capul de afiş" al dezbaterii publice din ultimul deceniu. Printre temele cele mai susceptibile să declanşeze reacţii polemice, se află în acest volum şi unele precum obligativitatea religiei în şcoli, mizerabilismul atotstăpînitor în teatru, în film, în literatură, imposturile intelectuale, proasta "întocmire" a sistemului educaţional universitar şi preuniversitar, haosul urbanistic, deteriorarea continuă a limbii române şi încă multe altele. De cele mai multe ori, Liviu Ornea construieşte mini-naraţiuni, în care, pornind de la o anecdotă, dezvoltă apoi un raţionament sclipitor, permeat de ironie şi umor, pentru a formula, în final concluzia - o poantă cu efect garantat, un paradox ce răstoarnă brusc perspectiva (antologice îmi par a fi articole precum Dar noi, belgienii?, Şi tot ce-i ne-nţeles se schimbă-n ne-nţelesuri şi mai mari..., Toleraţii, Oţel şi sticlă ş.a.). Perspectivismul şi relativismul sînt, astfel, coordonate specifice discursului tău, lipsit de rigiditate şi de morgă.

Liviu Ornea nu mimează gravitatea şi nu face paradă de erudiţie, nu are crispări şi nici încrîncenări partizane, patetismul îi este cu desăvîrşire străin, iar invectiva necunoscută. Judecăţile sale de valoare nu pierd niciodată legătura cu punctul de plecare, căci Liviu Ornea se fereşte de silogismele întemeiate pe premise false. Prin naturaleţea şi umorul de bună calitate ce caracterizează scrisul său, el este mai aproape de Andrei Pleşu, cel din Obscenitatea publică şi Comedii la Porţile Occidentului. De altfel, atît Andrei Pleşu, cît şi Liviu Ornea descind, pe filiera Zarifopol-Caragiale din spiritul critic maiorescian, cu precizarea că, nefiind afiliat nici unui grup şi nici unei şcoli anume, Liviu Ornea îşi poate permite luxul (şi riscul) de a fi, din cînd în cînd, "singur împotriva tuturor".