Istoria gândirii occidentale e jalonată de mese memorabile

Citiţi un fragment din această carte.

Marcello Yashvili-Mc Gregor (Jr.) e laureat al Premiului Nobel pentru Filozofie (1987), profesor invitat la Corleone College (Cambridge), profesor asociat la madrasa Michel-Foucault (Qom), profesor titular la catedra de metafizică cuantică la Mexico Institute of Transdisciplinarity (MIT)

Până în zilele noastre, iubitorii de literatură
găsesc în banchetele la care au asistat împreună
Socrate şi prietenii lui acelaşi interes
şi aceeaşi plăcere ca şi comesenii de atunci.
(Plutarh, Quaestiones convivales) I-am cunoscut pe Michel Eltchaninoff şi Sven Ortoli, cum era de aşteptat, la un dineu. Eram la Napoli, cu ocazia banchetului anual organizat de Asociaţia pentru prietenie între filozofiile continentale şi analitice. Acesta avusese loc într-o (excelentă) trattoria care nu atrăgea prin nimic atenţia trecătorului; singura ei particularitate era că se afla chiar lângă Biblioteca del Conventino, instituţie discretă care, din câte se pare, n-are nimic de-a face cu o bibliotecă şi cu atât mai puţin cu o mânăstire. După expresia lor oarecum dezamăgită, mi-am dat seama că greşiseră uşa. Cititorul e liber să vadă în această greşeală efectul secundar al mişcării browniene care caracterizează viaţa indivizilor postmoderni sau, dimpotrivă, predestinarea inexorabilă a Tragicilor. Celor care sunt interesaţi de această problematică le recomand cărţulia mea Ontologia hazardului; lucrare publicată cu mulţi ani în urmă, dar care, după părerea mea, este încă de actualitate. După vechile obiceiuri, i-am invitat pe aceşti străini să ne ţină companie la masă. Ca să nu-şi arate mân­dria care i-a cuprins (am impresia că m-au recunoscut), au arborat o mască demnă de Marc Aureliu. Dar mi-am dat seama, mai ales după felul lor modest de a accepta invitaţia - "N-am vrea să deranjăm" -, că erau din acelaşi aluat ca şi fi­lo­zofii. N-are nici un rost să revenim asupra dezbaterilor în­flăcărate (printre care "Logicitate şi nonlogicitate a axiomaticii") care au avut loc în seara aceea. E suficient să vă spun că, în vreme ce insistam să-i conduc la hotelul lor (atenţie care i-a impresionat în mod vizibil, deoarece nu mai ştiau cum să mă refuze), primul dintre ei s-a scăpat şi a spus cu multă amabilitate că nu va uita repede seara aceea, iar al doilea a adăugat că ar mai fi multe de spus despre unele dineuri.

Chiar aşa şi este. Istoria gândirii occidentale e, într-adevăr, jalonată de mese memorabile cum ar fi Banchetul lui Platon sau Banchetul lui Kierkegaard, unde se mănâncă puţin, dar se bea mult - in vino veritas. Mai trebuie pomenite şi Ospăţul de piatră, în timpul căruia Don Juan sfidează statuia Comandorului, şi Cina Cenuşii, în care Giordano Bruno le expune gazdelor sale londoneze teoria lui Copernic. Trebuie amintite Cina cea de Taină, precum şi cina Sederului; trebuie amintit Voltaire care-şi onorează musafirii de la Ferney cu mâncăruri, dar şi cu vorbe alese, precum şi, mai aproape de noi, filmele La Grande Bouffe [Marea crăpelniţă], Babettes Gaestebud [Festinul Babettei] sau Festen [Sărbătoarea]. Într-un fel sau altul, orice masă importantă se bazează pe construirea unei istorii şi uneori chiar pe comunicarea unei revelaţii. În sfârşit, nu trebuie să uităm mesele îndeobşte cunoscute sub denumirea de "dineuri mondene".

S-ar putea crede că bârfele unor Verdurin din zilele noastre nu egalează nici pe departe în sarcasm replicile lui Aristofan la zeflemelele lui Alcibiade. Mare greşeală. În materie de banalităţi şi de măgării, libaţiile ateniene nu erau cu nimic mai prejos decât dineurile mondene contemporane cu doza lor de mici snobisme, false paradoxuri, sclifoseli diverse şi răsuflate, idei contrafăcute şi teorii definitive prin care ţi se închide gura cu fineţea cu care un B52 lansează un covor de bombe. Dar, când apărea în sala banchetului, Socrate aducea cu totul altceva: ghimpele îndoielii, refuzul evidenţelor, lipsa de gust şi spiritul de contradicţie. Un rol pe care şi-l poate asuma oricine, din moment ce nu se lasă impresionat de sofiştii din ziua de azi, adică de toţi aceia care se servesc de filozofie sau de ştiinţe ca de nişte bâte dialectice cu care îşi maschează (în mod dureros pentru cel agresat) lipsa de sinceritate intelectuală.

Totuşi, obiectivul acestui manual e acela de a-i furniza cititorului nu atât arme - drept care ne-am afla rapid în situaţia omului cu bâta -, cât mai ales nişte chei. Căci la ce serveşte un dineu în oraş? Cinicii vor răspunde în trei cuvinte: sex, bani, putere. De cele mai multe ori, este adevărat, chiar dacă, în ceea ce mă priveşte, cea mai desăvârşită alăturare a acestor trei elemente am descoperit-o uitându-mă la televizor la Dallas. Evident, cinicii omit însă esenţialul: gustul pentru efemer şi seducţie, gustul pentru ceea ce va fi dat uitării sau pentru ceea ce va rămâne memorabil şi, mai presus de toate, pentru dorinţa de adevăr. Nici postură, nici impostură - iată secretul unei mese reuşite. Aşadar, poftiţi bucuroşi la masă şi, dacă aveţi vreo nelinişte, meditaţi la maxima autorului celebrelor Călătorii ale lui Gulliver: "Natura l-a înzestrat pe fiecare om cu posibilitatea de a fi agreabil, dar n-a putut să le acorde tuturor talentul de a străluci în societate."