Arta postcontemporană (compendiu de cercetare)

Direcţii de fugă: medializare, devizualizare, "geografizare"

Arta contemporană este depăşită. Arta strict, imediat contemporană este tot mai medială. Iar medialul se opune mediaticului, este un post-mediatic. Obsesiile, motivele strict actuale ale artei contemporane: harta şi arhiva.

Din "arhitectural" amplasată (monumentală, centrală, clasic-urbană), public transcendentală, arta diseminează acum în mod "urbanist"-hodologic, imanentizîndu-se. Se delocalizează, necesită parcurgere geografică, este hartă discretă insinuîndu-se şi invadînd, restructurînd transparent teritoriul, ca o nouă "grilă de lectură" a acestuia: bienalele de artă contemporană ies, încet încet, total din muzee şi chiar din oraşe, şi încep să acoperă regiuni volatile, redescoperindu-le traseele imanente sau desenîndu-le altele noi. Exemple: Manifesta 7, "bienala nomadă", care tocmai s-a încheiat, s-a desfăşurat în patru locaţii excentrice, dezafectate, răspîndite pe o rază de aproximativ 100 km, din Trento, Rovereto, Bolzano, Fortezza; la Paris şi în regiunea pariziană, în peste 15 locaţii, "expoziţia", dacă i se mai poate spune aşa, a lui Melik Ohanian, intitulată "From the voice to the hand" (vezi www.fromthevoicetothehand.com): cîmp, postteritoriu de artă.

Arta contemporană se teritorializează deteritorializînd dinăuntru teritoriul, jalonîndu-l şi orientîndu-l, structurîndu-l efemer şi discret cu artă: hartă peste hartă, în transparenţă. Arta devine cîmp-grilă de lectură şi de resemnificare orientativă.

În plus, supramedializîndu-se, arta se de-vizualizează, devine instalaţie-locaţie sonoră: teritorii sonore, sonorizare restitutivă cu/de sens, cu/de "mesaj". Pe locul de adineauri, de acum un moment al artei vine arhitectura (vezi Bienala de la Veneţia, "Beyond the construction"). Iar arta e deja în altă parte, discret pretutindeni, "sonorizînd" spaţiul.

Arta profită de arhitectură, "parazitează" arhitectura, se confundă cu ea, venind însă din sensul opus, din viitor. Arhitectura se "imaginalizează", se hiper-"vizualizează", realizînd material virtualul artei, în timp ce arta se "arhitecturalizează" sonor, urmînd de fapt liniile de dezintegrare-generalizare ale oraşului clasic, istoric, prin teritorializare.

Artă micro-stereo.

Arta contemporană este structurată curatorial, depinde de proiecte curatoriale, artistul însuşi devine, mai presus de orice, curator, dar şi acesta este, deja, un moment imediat depăşit: arta devine artă a locaţiei, a "locării", a găsirii, a parazitării-"reamenajării" şi a "squatării" de locaţii. Tot mai frecvent, şi în registru nu doar material-urbanistic, ci şi structural-simbolic, arta ia locul industriei în cadrul capitalismului, ocupînd hale dezafectate de globalizarea delocalizantă a capitalismului contemporan. Arta ca fight club, în hale dezafectate, în spaţii-fantomă: lupta fizică, unic recurs şi unică resursă a celor defavorizaţi, obligaţi să se expună. Arta ca post-arhitecturalizare de locaţii. Arta ca artă a locaţiei şi a "locării".


Arta ca simbol şi ca operator al globalizării (capitalismul "imaterial-artistic")

În acelaşi timp însă, dacă arta se "dezintegrează" teritorial-geografic, "dizolvîndu-se" (vezi şi expoziţia "Eurasia. Dissolvenze geografiche dell'arte" de la MART, Muzeul de artă contemporană din Trento-Rovereto) post-arhitectural, urmînd, prin aceasta, liniile de fugă ale oraşului clasic, această teritorializare discretă a artei, care poate figura ca simbol evanescent al înseşi globalizării (care, la fel, se insinuează în teritoriu impunîndu-şi, ca teritorialitate efectivă, propria hartă), constituie o puternică pre-formatare prin "locare" a artiştilor, deci a producţiei de artă în însuşi "izvorul" ei.

Delocalizarea geografică a artei înseamnă hiper-localizarea artiştilor în sistemul capitalist imanent-transparent. Artiştii lucrează delocalizat faţa de geografia fizică şi umană, dar hiperlocalizat faţă de sistem, care este o hartă restructurînd discret, evanescent, teritoriul. În afara geografiei, artiştii lucrează în sistem, direct în locaţiile delocalizate, creînd spaţii sonore, spaţii de transmisie. Sistemul lucrează "la margini" şi "pe la spate", transparent invizibil, nu ocultat, ascuns invizibil.

Cum funcţionează producţia de artă contemporană? Pe bază de proiecte şi de comenzi curatoriale, curatorul fiind interfaţa de integrare a artei în suprasistemul capitalist. Producţia de artă contemporană este pre-formatată, pre-programată prin "programe" şi sub formă de "aplicaţii", de "participări". Artiştii se află în permanenţă la faţa locului, în locaţie şi, mai ales, în rezidenţă. Arta contemporană este o artă de rezidenţă. Este o artă locată, localizată în delocalizare. Artiştii contemporani lucrează la imprimarea şi la implementarea hărţii globalizării peste şi în teritorialitatea fizic-umană. Arta contemporană jalonează şi marchează, simbolic, dinamica postgeografică a globalizării.

Asemenea artei contemporane şi prin intermediul ei, ca arhisimbol al dinamicii lumii contemporane, globalizarea capitalistă este stereo-sonoră, "ambientalizînd" procesele sub formă de cîmpuri socializante discret normative. Arta ca motor şi ca arhisimbol al globalizării, deci. Ca şi globalizarea capitalistă, arta contemporană lucrează în transparenţă, transformîndu-se în mediu pentru mesaje discrete, dar continue: cîmpuri de semnificanţă.

Numai turnanta (vezi Cvadrienala de la Copenhaga, intitulată "U-TURN", localizată marginal faţă de oraş, într-un spaţiu aparent post-industrial al producătorului mondial de bere Carlsberg) medială a artei contemporane o poate face să devieze de la recentul ei destin de arhisimbol al globalizării. Arta, acum, rezumă omul, îl "mesagerizează" (îl transformă în mesaj, în conţinut autoconsistent), îl semiotizează.

Împotriva mediaticului, medialul, dar tot ca o "viclenie" a capitalismului, care este însăşi istoria. Evoluţia capitalismului este una cu "fenomenologia spiritului". Capitalismul e duh, spirit pur în devenire, al istoriei care acum, însă, se "geografizează", restructurînd "artistic" geografia.