Cine (mai) ia apărarea ICR-ului? Unde ne sînt experţii?
Eu am protestat pe principii faţă de măsura de reducere a bugetului ICR, de provocare, altfel spus, a unei cenzuri economice printr-o cenzură politică mascată, indirectă. Protestez din principiu, epidermic, la orice manifestare cenzorială.
Dar nu-i văd şi pe alţi intelectuali şi artiştii români să o facă. De ce? Unde sînt artiştii români pe care i-a promovat ICR-ul? Şi unde sînt, mai ales, experţii care, sper, vor fi fundamentat, cu expertiza lor, internă şi internaţională, deciziile ICR privitoare la selecţia de lucrări şi de autori, la exportul de artă contemporană românească?
O vagă şi sumbră bănuială mă încolţeşte: ICR - captiv al unor "găşti" şi coterii mai mult sau mai puţin artistice de interese mărunte, meschine, pur egoiste, care vor fi reuşit să compromită, profitînd mărunt de ele, generoasele şi modernele principii de organizare instituţională ale ICR.
Atît de scîrbos românească să fie întreaga afacere? Şi atît de penibil, eu, cu idealismul meu principial?
De ce nu vorbeşte nimeni, pe faţă? Inconştient şi implicit, nu se ştie dacă şi de cine sfătuit, gestul prim-ministrului Tăriceanu ar trebui, poate, să funcţioneze ca un avertisment pentru de-balcanizarea vieţii artistice româneşti. Dar pentru a funcţiona cum trebuie, acest avertisment corectiv, pripit şi abuziv tradus printr-o decizie financiară mută, ar trebui, tocmai, discursivizat, explicitat public.
Vorbiţi, domnilor! Vreau să aud protestele membrilor board-urilor care decid exportul de artă românească prin ICR. Există aceste board-uri? Dacă există, de ce nu se exprimă public, părăsind, laş, conducerea ICR la nevoie?
Unde ne sînt experţii? Eu sînt doar un amator de libertate, în mare: de mare libertate, de libertate cît mai mare şi mai măreţ, mai inventiv, creator (nu doar creativ) folosită. Căci tocmai libertatea este cea care cheamă arta, pentru ca aceasta să-i dea formă, forme nemaivăzute, nu doar pentru a fi oala cea nouă a unor ciorbe vechi, reîncălzite. Libertatea nu-i un container, o debara şi nici măcar o locuinţă. Este un spaţiu întotdeauna nou, care trebuie permanent reinventat, re-creat, reimaginat - cu artă şi de către artă, cu arta ca imbold şi ca model etic. Libertatea, în artă, nu-i pentru rutină, şi este, moral, un act criminal să o iroseşti doar pentru a te recicla.
Vorbiţi, domnilor... Apăraţi libertatea!
(5 noiembrie 2008)
1 comentariu
- cincinalu` macar avea 5 ani[membru], 07.11.2008, 13:00
Nu sunt proteste pentru ca oricum jocul e pe patru ani. Nu le pasa ce urmeaza, anul asta se schimba kalimera, la anu` se schimba kirmaciul ( sa speram) si uite asa jocul a fost frumos ( pentru unii) si foarte profitabil ( pentru unii din cei de dinainte)
E ca si cum ai merge cu tramvaiu` si la jumatatea ultimei statii ar spune taxatoarea ca s-a marit pretul la bilete. Publicul calator nu mai poate de ris, oricum e ultima statie. La anu`, alt director, alta viziune, alti bani, alta comedie.
Arhiva rubricii
Balcanii de sub frunte (II)Balcanii de sub frunte (I)Liviu Stoicoviciu - schiță de portretTraducător, scriitor de parantezeBruno Latour - ultimele două antume. Ca de obicei, pe Contrasens (editura, și în general)Toate articolele din această rubricăRubricile categoriei
4SPACEEvul MediaBucureștiul străzilor uitateUrbariumPortreteExotic clubMass-miezuriCuvinte şi spaţiiDon Quijote RătăcitorulcarnetzELLEUtopicaPost-itoameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubescCronica insolităDoza săptămânală de eroismJurnalul unui obsedat de serialeTexte, Pretexte, Contexte (şi Subtexte)Scurt tratat de moftologieO gură de TeacherHistory LapseComicopolisPublicitate