Dincolo de arhitectură

Vizitarea Bienalei de arhitectură de la Venezia este obligatorie pentru orice arhitect, cel puţin din spaţiul european. Dată fiind distanţa nu enormă, pe care companiile low-cost o acoperă la sume decente, cred că şcolile de arhitectură din România ar trebui să facă un punct obligatoriu al programelor lor vizitarea bienalei. Acolo, la Arsenal şi în Grădinile castelului, se vor putea ţine cursurile adevărate, la faţa locului, privitoare la ultimele tendinţe din domeniul profesiunii. Prezentarea bienalei post-factum, cu fotografii mai bune sau mai rele, în faţa unor amfiteatre plictisite şi sub omniprezenţa strivitoare a realităţii băştinaşe nu satisface criteriul eficienţei transferului de informaţie.

Am avut recent bucuria să beneficiez, oarecum neaşteptat, de oportunitatea vizitării Bienalei şi - din nou şi din nou - a oraşului. Se cuvine să mulţumesc dnei prof.dr.arh. Ana Maria Zahariade pentru acest prilej. Mi se pare că, în economia rubricii de faţă, ar merita să vă împărtăşesc câteva informaţii şi câteva comentarii şi dumneavoastră, cei care - mulţi, puţini, câţi veţi fi fiind - aveţi acest interes în arta organizării spaţiului, cum numea mentorul meu, profesorul şi esteticianul Cezar Radu, arhitectura.

Astăzi, câteva cuvinte despre temă, pentru ca, în săptămânile viitoare, să comentăm împreună câteva dintre instalaţiile prezentate la Arsenal, precum şi câteva pavilioane naţionale din Giardini, inclusiv pavilionul românesc. Anticipez, spunând că, în 2008, acesta din urmă nu a mai dezamăgit, ca în trecut.

Beyond Architecture a fost tema acestei bienale, iar Aaron Betsky, curatorul ediţiei prezente (de loc din Cincinnati, am aflat acolo), ne-a propus, probabil, una dintre cele mai reflexive bienale, după cea - extrem de aplicată - despre oraşe de acum doi ani. Cum, printre documentele Bienalei, se prenumără şi un volum de manifeste (Out There), propun vreunei edituri româneşti, fără să sper că se va şi petrece acest lucru, tipărirea acestuia, în speranţa declanşării vreunei discuţii teoretice pe plaiul mioritic. Ştiu că nu se va întâmpla acest lucru, dar îl propun, totuşi. Într-un anumit fel, definirea arhitecturii se face, de către Bestky, apofatic: aflăm mai cu seama ce NU este ea, urmând ca, la urmă, îndepărtând domeniile din care lipseşte, să vedem ce mai rămâne. Ce înseamnă dincolo-ul arhitecturii? Pentru început, aş da cuvântul curatorului însuşi, urmând să comentez în episoadele ce urmează consecinţele care se desprind din definiţiile ambelor instanţe: arhitectura şi dincolo-ul ei.

Arhitectura nu este construcţie, ci despre construcţie, ne spune Betsky. Care, iată, revine la pag 21 a volumului deja menţionat:

Trebuie să găsim arhitectură dincolo de edificare. Am putea-o găsi în experimentele pure cu formă, structură şi spaţiu. Am putea-o găsi în deformările sau revelaţiile realităţii fizice. Am putea-o găsi în viziunile utopice, distopice sau heterotopice. Am putea-o găsi re-înscenându-ne lumea astfel încât să putem juca rolurile pe care dorim să le punem în act. Am putea-o găsi în structurile temporare sau enigmatice, prin acţiuni care ne apropriază spaţiul, sau în simpli coconi. Dar trebuie să o găsim. Clădiri sau Arhitectură. Clădirile pot fi evitate.

Aş încheia pentru astăzi cu această sămânţă de discuţie, făcând observaţia că, în volumul de manifeste, cel al lui Betsky nu este deloc cel mai radical dintre ele. Arhitecţii înşişi, mai cu seamă cei deja dedulciţi la deliciile comentariului (auto)critic, sunt stimulaţi să îşi regândească profesia. Nu mă îndoiesc că, devreme ce tot s-a oprit frenezia imobiliară, chiar şi colegii noştri vor avea acum ceva mai mult timp la dispoziţie pentru contemplarea statutului celui nou al profesiunii d-lor în vreme de criză imobiliară şi de identitate...