Berea cea mitică a lui dom' Mitică

Am vorbit cu cîţiva literaţi cu greutate, oameni cunoscători deopotrivă în ale scrisului şi-n ale degustatului, care mi-au acceptat ca plauzibilă această ipoteză: Caragiale a fost primul mare publicitar de la noi... cel puţin la categoria bere!

Întrucît - istoria vieţii private ne-o atestă - pe vremea lui nenea Iancu, România nu era nici pe departe o ţară mare consumatoare de bere, ci dimpotrivă, era cu mult mai probabil să nimereşti la mese peste "amici" dînd-o pe vinuri, şpriţuri, carcaleţi, decît cu ţapii înspumaţi sub nas..., - imaginea aceasta clasică a românului care, în urmă cu un veac şi mai bine, se umfla cu bere ca un neamţ (şi mai şi striga, asemeni acestuia, "Ţal!" la sfîrşitul consumaţiei) o datorăm talentului şi determinării cu care dramaturgul filogerman a pus în scenă "situaţiunea". Această deformare a realităţii - să fi fost pentru genialul cîrciumar de la Gambrinus o formă de "simţ enorm şi văz monstruos", o concentrare pe universul teraselor dîmboviţene, o lupă idealizantă care surprindea o infimă parte, ignorînd întregul? Sau mai degrabă era un mod subtil de a-i induce cititorilor de Moftul Român pofta de bere; dorinţa de a da o raită pe la Gambrinus; şi chiar tentativa de a genera, avant la lettre, o mitologie a "berii frate cu românul", a "berii în care s-a născut" spiritul mitician... un soi de brand image al "momentelor" care dăinuie pînă azi, al "schiţelor" care forjează fresce? Şi de ce nu ambele posibilităţi deopotrivă? Marii scriitori au căderea de a ignora statisticile de consum (pe vremea aceea oricum mai mult decît astăzi... ), e dreptul lor să profeţească realităţi... sau chiar să le genereze!!! Tentative în care marile multinaţionale berăreşti abia răzbat, cu tot aparatul lor de marketing şi cercetare, cu tot bugetul lor imens de publicitate, cu toată nemăsurata rezervă de fonduri destinată investiţiilor - au fost întreprinse deja de către Geniul din Haimanale cu intuiţia capodoperei.

Să fi fost Mitică în realitate un şpriţar? Lache şi Mache să fi comandat la nesfîrşit doar... vinul casei? Să fi încercat nenea Iancu să ne emancipeze, să ne orienteze spre spiritul şi pe această cale?

Şi ce dacă "boborul" a fost minţit cu condeiul? Pardon: ... dacă adevărul literar n-ar fi conform realităţii istorice?! Contează poate mai mult că noi, cei de azi, publicitari sau consumatori, edili sau cetăţeni, urmaşi ai lui Mitică prin naştere sau prin adopţie, nu ştim să preţuim (nici) această moştenire a celui care ne-a făcut caricatura pe generaţii întregi. Berăria Gambrinus, care ar putea deveni un sanctuar turistic-cultural, asemeni casei lui Kafka din Praga sau a casei Julietei din Verona, rămîne ca o plagă imundă în inima oraşului... Iar ca fandaxia să fie cu adevărat gata, citate celebre din Caragiale sînt folosite în publicitate - culmea! - pentru un celebru vin... şi ăla din Transilvania!...


(dezvoltare a articolului apărut în 7 seri / 29 aug. - 5 sep. 2003)

[email protected]