Ei se fac că ne fidelizează, noi ne facem că salivăm

Sondajele de circumstanţă, tot încercînd să-i facă un portret consumatorului român, nu izbutesc decît tablouri poantiliste, cu tuşe contrastante de la un moment la altul. Românul la cumpăraturi ba ar avea un comportament mimetic, extrem de influenţabil, ba ar dovedi, din contră, o ditai doza de circumspecţie care l-ar face să se uite cu un ochi critic la tot ce i se etalează... Ba e o victima a publicităţii, ba e un Caton greu de înduplecat al acesteia... Ba, vrăjit de cioburi colorate, ignoră orice "termen de valabilitate, prospect sau etichetă", ba îşi face metodă din a găsi nod în tot păpurişul mercantil... Care din reprezentări e mai apropiată de adevăr?

Ei şi dacă amîndouă viziunile sînt, în felul lor, adevărate? O spun concluziile importantelor programe de cercetare a pieţii, executate in ultimii 5 ani: "românul e un consumator paradoxal". Încă o faţetă a mult pomenitului "paradox românesc": sîntem o naţie paradoxală nu doar în comportamentul electoral, amoros sau social, ci şi atunci cînd ne golim portofelul...

Se spune, de pildă, că românul nu are brand loyalty. Că nu rămîne adică fidel aceleiaşi mărci de produs; că nu continuă să cumpere cu aceeaşi încredere de la acelaşi producător; că îşi schimbă preferinţele de consum ca pe ciorapi. Românul, cel despre care ştim din manualul de istorie că e dîrz şi statornic, rezultă din istoria consumeristă a ultimilor ani un ins năbădăios şi inconstant.

Ei se fac că ne servesc calitate, noi ne facem că plătim pentru ea - iată noua deviză mutual acceptată în tradiţia duplicitară. Certitudini? Poate doar promoţiile cu premii, şi-cîştigi-urile, pe-daibogi-urile... Omul mioritic tinde să aleagă brand-ul care îl îmbogăţeşte subit (sau cel puţin îi dă cu speranţa pricopselii). Deşi... umblă zvonul că "şi-aici se fac aranjamente, dom'le, altfel cum de n-ajunge niciodată să cîştige un om cinstit ca 'mneata şi ca mine?!"...

De cealaltă parte a baricadei, de cîte ori nu auzim, de pildă despre vreun detergent, că "ia uite-i şi p-ăştia, după două-trei luni au schimbat compoziţia, acuma e un fel de tix, dar de scumpit au ştiut să-l scumpească"; sau că "sucul ăsta - să-l bei în Occident, nici nu se compară cu poşirca asta de aici, din România"; precum şi clasicul (deja intrat în rîndul motto-urilor naţional-pesimiste) "gata, le-au prostit şi p-astea"...

[email protected]