Păi ţara mea i-un şpriţ de vară...

Era acum un an. Eram pe micul ecran, eram în direct, eram în plin talk-show cu unul dintre acei realizatori ce se autodefinesc mari tartori ai opiniei publice, într-o discuţie "isteaţă" despre publicitate - cînd am avut deodată revelaţia unei realităţi, una mai puţin evidentă pentru tot românul, dar cunoscută pesemne de unii oameni de marketing: deşi e o mare consumatoare de publicitate la bere, România nu e nicidecum o mare consumatoare de bere. Iar cifrele recent publicate în presa economică ne-o confirmă: România are potenţial, este o piaţă mare, importantă, de la care se speră mult la capitolul consum de bere, dar... cifrele tot întîrzie să decoleze. Dimpotrivă, par să o ia în jos...

Dar să revenim în platou, în seara cu pricina. Băiatul acela isteţ de la televizor se uita pe un tabel al celor mai mari bugete de publicitate cheltuite la noi în ultimii doi ani (apărut în Advertising Maker, revista la care lucram pe atunci) şi făcea raţionamentul că sîntem o ţară de cafegii şi berari, care şi cu igiena stau extraordinar... din moment ce cheltuitorii cei mai mari ai bugetelor de publicitate din România erau brand-uri de cafea, de bere, precum şi de cosmetice şi detergenţi. Am încercat să-i explicăm amîndoi invitaţii din platou că în consumul de publicitate nu se reflectă neapărat consumul de marfă vîndută; că, paradoxal (sau poate nu...), România stă chiar destul de slab la toate cele trei categorii major publicizate, chiar şi faţă de ţările "emergente" din zonă... dar, deh... e greu să extragi o prejudecată din mintea unui băiat isteţ, mai ales cînd - cică - ar fi unul dintre marii tartori ai opiniei publice... Important e ca măcar telespectatorii să se fi dumirit (şi poate că aici stă marele secret al unui tartor al opiniei publice, să-i lămurească pe ceilalţi de ceea ce el nici nu conştientizează).

Ei bine da, am conchis: sîntem încă ţara şpriţului, a vinişorului de casă, a vinului la PET, la damigeană, la canistră, la bidon!...

Întocmai ca pigmeii aceia care, dintr-o întreagă piesă de teatru, au reţinut doar că o găină a fugit la un moment dat prin faţa scenei - aşa se poate ca, din reclama cu dacii băutori de bere turcească, românaşul să reţină cel mai bine tocmai secvenţa cu viile în flăcări: ce risipă, neică, atîţia struguri arşi...

Grăitor e poate şi faptul că unul dintre cele mai populare slogane ale unei beri româneşti - Berea după bere e plăcere - pastişează o zicală despre vinul de după bere... Vinul e aici peste tot, s-ar putea crede. Berea de la terasă e substitutul şpriţului de vară... Iar halba - uzurpatoarea ulciorului.

E toamnă, e sezonul viei, primul must deja s-a înăsprit... Braseriile s-au deghizat în mustării. Acum, mai mult ca oricînd, se simte acel fior esenţialmente bahic care străbate românimea. Dar e vremea recoltei şi pentru marile promoţii la bere, care au înflorit peste vară cu înspumată exuberanţă, într-o supralicitare de la an la an a premiilor. Trimite capacele, urechiuşele, dezlipeşte, răzuieşte, completează, expediază... Dacă nu ne pot cuceri, berarii încearcă să ne cumpere.

Se va transforma oare România, dintr-o cultură a vinului într-una a berii, sub presiunea publicităţii şi a promoţiilor, sub bombardamentul convoaielor de distribuitori de navete, sub efectul nărăvitor capacelor care se desfac din ce în ce mai uşor?

La puţin timp după emisiunea cu "Tartorul", am trăit o altă revelaţie, despre care am scris de curînd, după ce mi-am verificat intuiţia cu competenţa unor tartori în ale literaturii... dar dintre cei adevăraţi. Se pare că I.L. Caragiale, cu insectarul său de Mitici şi alţi amici, "prinşi în ac" în jurul halbelor de la Gambrinus, a fost nu doar primul publicitar al berii în România, dar poate şi cel mai mare. Imaginea românului care, cu mai bine de un secol în urmă, comanda bere după bere pînă ce venea vremea să strige "Ţal!", asemeni neamţului, nu doar că ne-a transmis o imagine "literară" diferită de realitatea istorică, dar a şi impus o mitologie a "berii în care ne-am (fi) născut" noi, cei din neamul lui Mitică. Mai mult chiar decît acum, românul era atunci un om al vinului. Caragiale îl voia probabil mai neamţ... sau mai spumos? Dar sigur voia să-şi facă reclamă la Gambrinus! O reclamă pe care berarii multinaţionali de azi, cu toate avantajele materiale de partea lor nu sînt în stare s-o repete, sau măcar s-o valorifice retroactiv...

(articol apărut iniţial în Observator Cultural, nr. 189 / 7-13.10.2003)


[email protected]