Veronica nu se hotărăşte

Gen: Parodie

Structura textului: 3 acte

Lungimea textului: 17 pagini

Personaje:
Veronica, o tânără de aproximativ 20 de ani, nu iese cu nimic în evidenţă
Adam, un tânăr îmbrăcat modern
Iosifescu, un domn cu mustaţă, favoriti şi pântece proeminent
Nicoale Ovidiu Eugen (N.O.E.), tânăr, cuminţel
Preotul, păr şi barbă lungă, ochi blajini
Controlorul
Impiegatul feroviar
Femeia 1
Femeia 2
O măicuţa
Oameni
El
Ea

Adam, Iosifescu, N.O.E, Preotul - personaje interpretate de acelaşi actor


Scena 1

Pe un peron, Veronica e acostată de trei bărbaţi ce-şi bat joc de ea. După ce ei pleacă plictisiţi, ea se aşează lângă o femeie şi începe să vorbească. Povesteşte despre sensibilitatea ei, dar realizează că cea căreia i se destăinuia nu înţelegea limba ei. În timp ce Veronica îşi ia rămas-bun , îi este furat portofelul.

Scena 2

În compartiment, continuă să povestească, deşi vecina ei nu e interesată. Are flash-backuri cu ea şi prietenul ei la o petrecere. El se interesează de altcineva, dar ea e bucuroasă ca acesta i-a vorbit. Veronica îi scrie un bilet. Adam e convins de prietenii lui să meargă cu ea. Băiatul încearcă să o convingă că un bărbat are nevoie de sex. În compartimentul din care Veronica se întoarce în trecut apare controlorul. Ea nu mai are biletul. L-a pierdut odată cu portofelul furat. I se face rău şi fuge spre baie.

Scena 1

Într-o gară, doctorul ginecolog Iosifescu a venit după un pachet pe care i-l înmânează impiegatul. Scoate un teanc de cărţi, iar una i-o dăruieşte acestuia cu autograf. Este şi poet. Trenul se opreşte în gară, iar controlorul o dă jos pe Veronica şi o pune să semneze procesul-verbal. Doctorul vede în ea o muză şi începe să recite poezii cu caracter erotic. Se oferă să o adăpostească peste noapte.

Scena2

Cei doi ajung în casa doctorului plină de cărţi, de planşe cu organele sexuale femeieşti şi de bustul lui Eminescu. Încă slăbită, Veronica vrea să doarmă, însă doctorul nu-i dă pace. Începe să vorbească despre tensiunea dintre ei, despre ea ca muză, aşa cum Veronica Micle era pentru Eminescu. Apoi îi propune un control ginecologic după paravanul unde se află masa de consultaţii.

Scena 1

În apartamentul doctorului, Veronica îşi face bagajul. Ginecologul cântă bine dispus din baie şi o invită pe fată alături de el. Ea sare pe fereastră. Afară plouă.

Scena 2

Veronica merge într-un tir (din cutii), condus de Nicoale Ovidiu Eugen (N.O.E.). E noapte şi Veronica e udă pentru că afară plouă. Cei doi descoperă că au un mod de a gândi asemănător şi se înţeleg bine. El îi împrumută un tricou uscat. Ea îi povesteşte despre idealurile ei: femeia nu trebuie să uite de iubire. Obosiţi, se culcă amândoi în singurul pat din tir.

Scena 3

Veronica merge încet pe marginea drumului. Borna kilometrică indică 10 km până la Paşcani. Apare o măicuţă şi Veronica leşină. Când se trezeşte e mirată de bunătatea măicuţei şi plânge. Şi povesteşte că ea a întâlnit numai oameni răi. Merg spre mânăstire, unde va găsi şi oameni buni (moment publicitar: reclamă la Isus). Se întâlnesc cu preotul atât de lăudat de călugăriţă. Are loc momentul revelaţiei: Veronica vrea să se călugărească. Se aude muzică bisericească cântată de un cor. Preotul vorbeşte în citate din Biblie. Veronica vrea să se spovedească.

Scena 4

În chilie, sub patrafir, Veronica povesteşte despre faptul că, tânără fiind, Necuratul o urmărea până şi în biserică. Preotul continuă să vorbească în citate (moment publicitar: Veronica trebuie să încerce un produs de curăţat, pentru a fi pură din nou). Tot mai disperată, fata continuă confesiunile, acuzând bărbaţii de tot răul. Preotul îi dă canon şi iese. Ea leşină de îndată ce începe mătăniile.

Scena 5

Afară, lângă mănăstire, Veronica este moartă, dusă pe o targă. Un tânăr este de părere că mânăstirea poate fi, cel mult, o opţiune pentru vârstnici, nu pentru tineri. Actorul care a jucat toate rolurile masculine reapare în scenă şi îi porunceşte Veronicăi să se ridice şi să continue mătăniile, pentru că spectatorilor le place suferinţa. Se aude "Veronica, fată bună... "

---

Acasă la doctor. Un cabinet. După paravan, în spate, se ghiceşte un pat de ginecolog. Cabinetul e plin de cărţi, dar şi de afişe cu organul genital feminin. De asemenea, bustul lui Eminescu pe birou. Intră cei doi.

Doctorul: Veronica, aşează-te pe canapea. O să-ţi fac un ceai. Sau mai bine o ţuică fiartă?
Veronica: Mi-e rău, nu pot să beau alcool. Pot să dorm?
Doctorul: Ei, e devreme, nu se doarme încă. Nu, nu. Întâi mai vorbim, îmi mai spuneţi una-alta despre dumneavoastră, scumpă domnişoară.
Veronica: Cum am zis...
Doctorul (se plimbă prin cabinet): Nu-i aşa că locul ăsta e plin de ştiinţă şi poezie? De ce să nu le îmbini? Nu m-aş simţi complet dacă nu le-aş avea pe amândouă. Şi, în plus, ambele tratează natura omenească. Poezie şi medicină. Asta a fost viaţa mea până acum.
Veronica: Ştiţi, m-am gândit să...
Doctorul: Să ne uităm la posterul acela, de exemplu.

Linişte.

Doctorul (alarmat): E aici, e aproape... "Şi, pieptănându-ţi părul tău des dintre picioare, şi-ţi turna în creştet oala de sub pat şi te voi privi, Galatea." Mai trebuie lucrat, da' cred că avem ceva aici.

Îi cade capul epuizat pe birou. Veronica se îndreaptă speriată spre el. Îi pune mâna pe cap. Doctorul îşi ridică brusc capul, îi pune mâna pe fund.

Doctorul: Ce inspiraţie! "Cur, prohab, lindic, ţâţă, puţă, pulă, pizdă... " (pauză). O, stai că asta nu e tocmai poezie, da' mai băgăm un verb-două şi... Divin, să ai aici în birou Femeia şi aşteptarea... Simţiţi tensiunea, domnişoară?
Veronica: Nu mi-am mai luat de câţiva ani tensiunea, da' era cam scăzută pe-atunci.
Doctorul: Ah, o naivă. O oiţă plecată de lângă turmă. Delicios. Prin ce minune ai nimerit în casa mea, Ofelia? Totuşi, ce nume: Veronica... ( Rezemându-se de bustul lui Eminescu) Ştiţi cine era Veronica Micle? Să-şi fi găsit şi poetul acesta (arătând spre el), biet suflet turmentat, o Veneră?
Veronica: Nu aţi înţeles, Veronica, nu Venera mă...
Doctorul: De ce să fim atât de formali? Ne-am cunoscut deja în altă viaţă, putem să fim mai intimi. Vin spre tine cu pornirile sufleteşti cele mai nobile. Lasă-mă să-ţi spun: Tu!
Veronica: Sigur, cum doriţi...
Doctorul: Aşteptarea e cea mai importantă.
Veronica: Mi-a zis şi mama că aşteptarea...
Doctorul: Nu, nu aşa... ca să urce tensiune dintre noi. Trebuie să mă apropii mai mult..

C.V.-ul piesei:
Textul a fost finalizat în cadrul taberei de cercetare Dramaturgia Cotidianului 2008.
Textul a fost publicat în cadrul revistei ManInFest - în cadrul suplimentului dedicat Dramaturgiei Cotidianului, paginile 74 - 78.