Cincisprezece secunde
Am un ocean în fundul grădinii.
Am prăpăstii la fiecare a doua treaptă.
Am un somnambul sub tâmplă.
Am manierele unui englez.
O să închid ochii acum. Dar nu o să înnebunesc.
O să închid ochii acum. Să nu mai văd.
Un ţipăt. (Ecoul unui sentiment îndepărtat.)
În numele meu
Sînt tare ciudată:
Râd în loc să plâng,
Plâng în loc să râd.
Mă îndrăgostesc
de primul bărbat
pe care-l întâlnesc:
Văd prin tine, îi spun,
apoi îl sărut în palmă.
Căci eu văd în viitor,
Căci eu ghicesc în frunze
E timpul?, îl întreb.
Iar el îmi închide ochii,
să nu mai văd în viitor
să nu mai văd prin oameni.
1 comentariu
Arhiva rubricii
perpetuum mobile, Dan Mircea CipariuHotel, Cezar BaltagRugăciunea este ceea ce rămâne, Jaan Kaplinsky, traducere de Ioana Ieronimcând eram mic, visam să fiu și mai mic, Ioan Es. PopDiphylleia grayi, Ruxandra CesereanuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate