Îi doresc lui Moş Crăciun un Crăciun fericit

N-am înţeles niciodată de ce în cea mai cumplită lună a anului eu sunt obligată să gândesc lucruri frumoase. Să urez altora cele mai grozave lucruri. Să gândesc pacea lumii, când pacea mea e atât de precară. Sub presiunea de a fi fericită de sărbători.
Ultima lună a anului, de o fatalitate cumplită. Iar eu trebuie să împodobesc casa, să aprind lumânări, să agăţ globuri în brad. Să coc cozonaci, prăjituri.
Încă un an se duce. Copilul e un pic mai mare, eu am mai multe fire albe. Suntem cu un an mai bătrâni.
Iisus s-a născut. Este nevoie acum să ne bucurăm şi pentru el.
Cadourile se află sub pom. Luminile colorate sunt aprinse. Lumea întreagă amuţeşte în timp ce noi privim pomul de Crăciun. Suntem aici. Acum. De parcă privim nevăzutul.
Cumpărăturile sunt făcute. Raţa se află crudă în frigider şi îşi aşteaptă sosul de portocale. Afară totul e îngheţat şi pudrat cu alb, ca într-o carte poştală. Cei dragi sunt strânşi în jurul meu. Copilul ţopăie ca un ied îmbătat. Sursa mea de viaţă.
Fiul meu numără în fiecare dimineaţă zilele până la Crăciun. Aproape că-mi pare rău că în realitate Crăciunul nu e ceva mai spectaculos decât este. "Mama," zice "mai sunt 9 zile, 7 zile, 6 zile şi e Crăciunul!". Este atât de încântat încât stă să pleznească.
Trecem în revistă cu mult înainte ce-o să facem de Crăciun. O să împodobim bradul. Tort de ciocolată, muffins, sarmale în foi de viţă, curcan la cuptor, şi mai ales Plätzchen. Eu o să fac aluatul şi o să i-l întind pe un fund de lemn uriaş special pentru prăjiturele. Iar el o să ia formele de prăjituri şi o să facă clopoţei, brăduţi, oameni de zăpadă. Apoi o să le ungem cu zahăr pudră amestecat cu apă. Apoi o să le ornăm.
În decembrie gătesc ca o nebună de dimineaţa până seara, iar mintea nu-mi mai funcţionează decât pentru comenzi simple, din cauză că mănânc la rândul meu în prostie.
Casa miroase a prăjituri şi a alte bunătăţi. E cald înăuntru. N-am loc să înşir toate mâncărurile pe care le fac. Câinele mă urmăreşte prin casă să mă oblige să-i dau şi lui ceva, iar dacă nu dau de bună voie, fură şi se ascunde cu prada.
N-am înţeles niciodată de ce sunt obligată la toată bucuria asta, când este ultima lună a anului. Copilul este un pic mai mare, eu am mai multe fire albe.
Lumânările sunt aprinse.
Toată lumea se bucură.
Iar eu trebuie să mă îmbrac frumos, să mă aşez la masă, şi să uit că este ultima lună a anului. Aş putea să fac o listă cu ce anume regret pe 2008, dar eu nu cred în regrete. Aş putea face o listă cu ce-mi doresc pe 2009, dar eu nu cred în dorinţe. Şi uneori, când suntem obligaţi, ajungem să ne închipuim măcar. Este oare ceea ce simt bucuria Crăciunului? Zvâcnirea asta?

La mulţi ani.
Crăciun fericit!