Şi încă mai cred în Moş Crăciun.
Din toate puterile.
Al meu nu arată ca în poze. Nu e roşu. E gri cu negru. Pe fond alb.
Acel alb al unei foi de caiet. Pe care Doamna ne-a zis sa desenăm ce ne vine.
Mie nu-mi vine.
Adică nu vreau să-mi vină. Nimic. Pentru că tocmai îl aştept pe El să vină.
Şi uite-l că apare. Întâi ca un punct mic de tot în colţul din dreapta sus. Apoi o liniuţă verticală şi obosită.
Ca un mormoloc trist liniuţa se zvârcoleşte ce se zvârcoleşte, încercând să se umfle când pe ici, când pe colo. Devine linie. Linia, linii. Până când apare şi forma întreagă. Parcă are şi un fel de joben pe cap. Cu care mă salută de departe. De pe întinderea orbitoare de zăpadă. E lung şi zvelt. Nu are nimic altceva în mână.
Sac nu are pentru că ştiu că nici de data asta nu a avut cu ce să-mi cumpere jucării.
Nu vine cu cadouri. Însa ce frumos DANSEAZĂ. În gri şi negru.
Numai pentru mine.
Invizibil pentru Doamna care strigă la mine că sunt un obraznic şi un leneş.
Sting sunetul şi las doar imaginea cu gura Doamnei căscându-se şi închizându-se urât la mine.
Chiar nu-mi pasă pentru că DANSEZ. Şi eu. Cu El.
Mă uit pe geam. Afară ninge alb.
*
Am, de câte ori?, 7 ani.Şi cred, mai mult ca oricând, în Moş Crăciun.
De data asta sunt departe. Peste mări şi ţări de acasă. Aşa cum, copil fiind, visasem din toate puterile să fiu. Fără să cred însă prea tare că s-ar putea întâmpla vreodată.
Deci acum sunt departe. Foarte.
Am bilet de întoarcere acasă chiar de ziua Ajunului.
Pentru moment mă aflu însă în faţa foii albe a unui nou spectacol pe care mi-l doresc plin de culori. Dans pestriţ şi colorat. Dans şi iar DANS.
UN CURCUBEU DE CRĂCIUN. Aşa se va chema.
Un curcubeu scos proaspăt din sacul cu scamatorii. Pentru copii adulţi.
Într-o ţară unde iarna e pe dos.
Iar Moş Crăciun dansează pe nisipul cald. În plin soare. Pe malul mării.
Număr zilele pâna la spectacol. Si până la întorsul acasă.
O altă necunoscută. Spectacolul vieţii.
Acasă, ce mă aşteaptă? Mă mai aşteaptă oare cineva?
Pomuleţul împodobit pe sub ferestrele mansardate?
Sunt plecat de atât de demult...
Singura certitudine: Moş Crăciun.
Mă uit, în gând, pe geam. Afară ninge alb.
Am, mai mult ca oricând, 7 ani.