20.12.2008
Umblând prin oraş, în forfota sărbătorilor de iarnă, şi văzând agitaţia de pe străzi, magazinele în care abundă decorurile ţipătoare, brazii în care atârnă cutii goale, legate cu funde - imagini perfecte pentru Crăciunul de azi - ambalaje lucioase, atrăgătoare şi goale, din care lipseşte sufletul, te întrebi ce mai înseamnă Crăciunul.

Reclamele vor să facă din orice obiect, de la şuruburi, robinete de baie, maşini, electrocasnice sau chiar case, un cadou de Crăciun, revistele şi emisiunile tv îţi dau sfaturi despre ce să mănânci, cum să te îmbraci şi cum să-ţi decorezi casa de Crăciun. Dacă urmezi aceste sfaturi îţi transformi casa în aceste zile într-un colţ de rai - în contrast cu ieslea în care s-a născut pruncul sărbătorit - cu perdele, cearşafuri, feţe de masă presărate cu steluţe, îngeraşi şi moşi crăciuni, cu ghirlande, mărgele, lumânări roşii, între care apare pomul de Crăciun - există şi o modă a ornamentelor de pom, anul acesta se poartă funde verzi, anul trecut trendul a fost globuri albastre şi aurii. Apoi nu trebuie să lipsească coroniţa de pe uşă, instalaţiile cu beculeţe colorate din grădină sau balcon. Reţineţi, la cearşafurile cu îngeraşi merg nişte pijamale cu fluturaşi.

Cosmeticele te invită să te răsfeţi de Crăciun cu şamponul x, pasta de dinţi y, lacul de unghii z, că doar părul, dinţii şi unghiile au ajuns cele mai importante organe ale noastre, şi ne paşte la tot pasul primejdia de a ni le pierde, (ce-ar mai rămâne din noi?). Dar vopsitul părului de Crăciun este un must-have. Pe scurt, de toate obiectele şi activităţile noastre zilnice se agaţă cele două cuvinte magice: de Crăciun, ca nişte pancarte de carton, cu steluţe de poleială.

În ceea ce priveşte masa, pentru cei mulţi, mai ales pentru cei de la ţară, Crăciunul se confundă cu un porc tăiat, cu sarmale, cârnaţi şi alte mâncăruri de tradiţie, sărbătoarea este un amalgam de bucate, brazi împodobiţi şi rămăşiţe de ritualuri. Aluaturile trebuie să urmeze şi ele forme stelare, undeva prin Moldova e o prăjitură care se numeşte scutecele lui Cristos, bănuiesc că sunt multe cu astfel de denumiri. Crăciunul înseamnă să stai lângă brad, să înfuleci tot felul de mâncăruri din carne de porc şi să ciocneşti pahare o dată cu urări de La mulţi ani, în vreme ce bucatele grele pe care le mistui îţi scurtează puţintel din viaţă....

Am auzit că în Germania, din prima zi a lunii decembrie, părinţii agaţă undeva o şosetă sau un buzunar şi pun în fiecare zi în el câte un mic dar pentru copil, până la clipa cea mare când vine Moşul şi varsă sacul. Asta da, luna cadourilor! Cât despre cei care încep campania de Crăciun din octombrie sunt slăbuţi! Sunt magazine care vând produse pentru Crăciun din vară, argumentând că astfel se evită aglomeraţia din decembrie. Dacă shopping-ul de Crăciun stârneşte atâta preocupare şi bucurie, de ce să nu se facă tot anul? Pentru că mai e şi Paştele. Din februarie vor începe reclamele şi pregătirile de Paşte. Pe acelaşi calapod.

Toate decorurile pe care primăriile le revarsă cu generozitate în centrele oraşelor (pe la periferii nu ajung), mă deprimă şi mă întristează, pentru că le simt false, inutile, le simt ca pe un balast care ţi se aşază pe suflet şi îl face mai greu. Ca şi brazii ornamentaţi care se veştejesc încet sub ochii celor ce şi i-au adus în casă. Noroc cu copilăria care salvează totul, copiii sunt încântaţi şi uimiţi de toate acestea. Cei mari nu mai văd decât afacerea Crăciunul. Primarii se întrec care să înalţe cel mai înalt brad, şi ziariştii îi măsoară ca să-i verifice... Cu cât sunt brazii mai înalţi cu atât e mai mare deşertăciunea. Oare credem în lumea viitoare promisă de copilul a cărui naştere o serbăm, de ne agităm atâta? Dacă nu credem, de ce ne agităm? Ce se află dincolo de casa plină de beculeţe şi poleială şi de feeria cămării cu caltaboşi? Oferind daruri de Crăciun repetăm gestul celor trei magi care i-au adus copilului Isus aur, tămâie şi smirnă? Mi se pare că suntem doar nişte pioni într-o afacere numită Crăciun.

La sfârşitul anului o mie, cum oamenii simţeau sfârşitul lumii aproape, o firmă din America a scos la vânzare haine albe pentru cei ce urmau să meargă în rai. Sfârşitul nu a venit, dar comercianţii aceia s-au îmbogăţit, iar cumpărătorii au fost fericiţi pentru ceva vreme. Oamenii au simţit apropierea, posibilitatea contactului cu lumea promisă, cu paradisul şi cred că pentru asta vânzătorii au fost iertaţi. Aşa şi acum, ceea ce ne oferă afacerea Crăciunul este de iertat pentru că ne amăgeşte şi ne creează iluzii paradisiace, cu îngeri de ipsos, cu beteală, globuleţe, de fapt cumpărăm bucăţi de rai palpabil... Isus a fost mereu de neînţeles şi a dezamăgit pentru că a promis o împărăţie a cerurilor, şi nu a făcut ordine pe pământ, ci în conştiinţa umană, de aici tragedia lui şi a noastră, batjocura şi pedeapsa. Fiind intangibil - nu şi-a lăsat pe pământ nici măcar un oscior care să fie împărţit în milioane de fărâme, vândute în sticluţe, credincioşilor - oamenii au creat icoane, obiecte de cult şi statui prin care să ajungă la el, prin care să-l poată pipăi puţin, pentru că omul se simte pe el însuşi a fi în primul rând materie şi apoi spirit... aşadar cum să serbezi Crăciunul numai cu spiritul? Această parte din noi este atât de îndoielnică, atât de volatilă, avem nevoie de porci fripţi, de cârnaţi, brazi cu beteală, globuleţe şi cutii cât mai arătoase cu panglici, ghirlande şi îngeraşi de ipsos.

Avem nevoie de moş Crăciun în carne şi oase, stând lângă brad la Selgros cu copiii în jur. De când femeia a devenit egală cu bărbatul, Moş Crăciun s-a multiplicat şi în domnişoare crăciuniţe, cu fustiţe... Moş Crăciun este patronul afacerii Crăciunul - tot inventivii comercianţi americani i-au creat hainele roşii, ca să se vândă mai bine. El însuşi este de vânzare în sania trasă de reni, făcut din plastic şi din ce se mai poate.

Crăciunul este o afacere calculată din vreme atât de către afacerişti cât şi de oamenii obişnuiţi. La tv, la ştiri se face evaluarea Crăciunului, de anul acesta în raport cu anul trecut, cât costă per total, pomul plus porcul plus ornamentele plus cadourile plus benzina la munte plus skiurile, plus pârtia de ski. Sunt crăciunuri mai ieftine şi crăciunuri mai scumpe, după buget. Spiritul nu costă bani, aşa că nu intră pe listă.

Dacă doriţi să vă distraţi copiii de Crăciun la un cost minim, puteţi să vă puneţi nişte coarne de cerb din catifea cu luminiţe şi muzicuţă peste o perucă de poleială şi astfel echipaţi dansaţi şi cântaţi Jingle Bells, lângă pom. Succesul e garantat...

3 comentarii

  • Bradul meu de Crăciun e viu
    [membru], 20.12.2008, 01:07

    Are rădăcini în pămînt, e un pui de brad viu!
    Este absolut incredibil să poţi să vezi viaţa alături de tine. Îl iubeşti pe loc şi începi să-i vorbeşti, să-l vizitezi şi să te întrebi ce mai face, în aşteptarea ajunului.
    Cel mai important lucru care ţi se va întîmpla e acela că vei realiza că trăieşti primul tău Crăciun viu. Îţi vei da seama trist că toate Crăciunurile tale trecute au fost moarte şi parcă născute dintr-o crimă. O crimă pe care ar trebui să nu o mai încurajezi, încurajînd, din contră, tocmai viaţa.


  • Nimic nou
    [membru], 21.12.2008, 05:00

    Nu vad ce aduce nou acest text. In fiecare an citesc ceva asemanator. In fiecare an se revolta cate cineva pe tema comercializarii Craciunului, a pierderii spiritului acestuia. Ma asteptam la mult mai mult. Chiar si superficialitatea poate fi tratata cu profunzime, ar fi fost interesanta poate o abordare a aspectului comercial lipit la un popor puternic traditionalist, si, mai ales, la un popor care sufera din multe puncte de vedere. O lume cenusie care devine brusc luminata. Artificial sau nu. Cat despre aruncarea, pur si simplu aruncarea, in aceeasi oala aproape, ca un fel de condiment, a unor feluri de mancare din Moldova care teoretic aduc in mundan lucrurile sfinte... dezamagitor. Cred ca multi dintre culegatorii de folclor te-ar contrazice, chiar in exemplul dat de tine, "Scutecele Domnului". Chiar momentul in care se face aceasta prajitura, momentul in care se mananca, din ce este facuta... ar spune mult mai mult decat ai reusit tu sa vezi. Parerea mea.
    Craciun fericit si luminos!

    • RE: Nimic nou
      ema, 02.04.2012, 12:16

      Aveți mare dreptate. Acest text nu aduce nimic nou. Așa cum de exemplu, aduc ofertele de telefonie mobilă. Sau ofertele de mașini de spălat. Ați văzut noul pachet de vacanță de Paști? Ai posibilitatea să faci baie în ciubăr!
      Mediana însă, precum cateta orizontală, rămâne la uzatul suflet!
      Ne-am săturat domnule de textele-astea prăfuite! În materie de suflet, inovația lipsește. Măcar o nouă abordare, un studiu comparativ, un studiu pe mii de subiecți, o dizertație, o teza din care să se reverse sîmțirea și dragostea și pofta de busines. Un studiu eficient cu concluzii clar prezentate pe slite-uri, asta așteptăm de la poeții și prozatorii noștrii!

Publicitate

Sus