Ninge pe dos

Linişte. De te-ai crede din nou în burta mamei. O linişte caldă, cu licăriri de stele. Cerul rece contrastează blând cu zîmbetul de lumină al stelelor. Privite de sus în jos, de la marginea Universului către Pământ, stelele sunt fulgi de nea care cad de pe planetă înspre Univers.

Ninge Pământul peste Univers.

Anul ăsta Moş Crăciun nu vine de sus, ci de jos, din burta caldă a Pământului. Şi pleacă în sensul curgerii stelelor, înspre în sus, înspre marginea Universului. Sacul îi e aproape gol, dar nu contează. Căci acolo, printre petice şi jucării stricate, palpită inima Pământului. Moş Crăciun a furat inima Pământului şi, sătul de pământeni, a decis să îşi mute sărbătoarea prin alte sfere. Emigrează către marginea Universului acolo unde, poate, va găsi nişte copii care să creadă în el. Îi va învăţa el să creadă. O să le arate cum palpită inima Pământului şi ei îl vor crede când le va povesti. Şi va lua istoria Pământului de la capăt şi îi va învăţa cum să iubească. Aşa cum iubea cândva inima Pământului, demult, pe când Universul ningea peste Pământ.

Linişte. Moş Crăciun a fugit cu inima Pământului. Cu burta goală, Pământul ninge peste Univers.