Gânduri de Crăciun

E linişte. O linişte ciudată, de parcă totul e învăluit in vată. Deschid ochii şi văd, printre genele încă lipite de somn o lumină ireală ce pluteşte prin cameră, o lumină lină ce pare că izvorăşte din ea însăşi. Privesc pe geam, şi văd crengile pomilor din faţă încărcate de omăt.

A nins!

Pisica toarce pe calorifer, cu ochii închişi. O senzaţie de mulţumire totală, cum numai pisicile pot exprima, se degajă din ghemul acela bej de blană! În casă miroase a cozonac ce se coace în cuptor şi a cetină de brad. De undeva, din vecini începe a se auzi un colind ardelenesc cu acompaniament de ghitară "Sculaţi, sculaţi boieri mari, ziurel de ziuă...". Crăciunul e aproape!

Din timpuri străvechi, acestă perioda de graţie a anului a avut ceva magic, ceva ce indeamna la contemplaţie liniştită, la comuniune cu divinitatea ascunsă în fiecare din noi, la comuniune în general... În singurătatea junglei urbane în care ne petrecem zbaterea zilnică, această perioadă e poate singura în care ne simţim aparţinând unei comunităţi, în care ne amintim, făcând cadouri, de cel cu care împărţim cafeaua de dimineaţă (cât de adevărat, e surprins momentul de Jacques Prevert!).

Cadourile de Crăciun, privirile strălucitoare, zâmbetele cu care te întâmpină necunoscuţii pe stradă, ghirlandele luminoase din oraş, Crăciunul e aproape! Această comuniune de sentimente cu cei pe care îi întâlneşti pe stradă, acestă clipă de umanitate atipică marilor aglomerari urbane în care trăim, se mai poate intâlni doar în excursiile montane. Acolo, la mari înălţimi, printre ceţuri, întâlnirea între doi necunoscuţi înseamnă cu totul altceva decât în staţia de tramvai de lângă bloc. Probabil de aceea pe cărări de munte, întâlneşti atât de des fete singure, cu rucsac, nu neaparat frumoase, dar cu zâmbete pe care le uiţi cu greu!

Masa de Crăciun la care toată familia participă, prilej de reunire a generaţiilor şi de depănare de amintiri. Mai presus de naşterea Domnului, e o renaştere anuală a fiinţei spirituale a fiecăruia, de care nu avem timp şi diponibilitate să ne mai amintim în restul anului. Acel simplu "Bună ziua!" pe care şi-l spun încă necunoscuţii satelor izolate de munte şi de unde poţi continua cu: " cât mai e pană la...?", sau, "cât aveţi ora...?" sau cu orice altceva, în oraşele noastre unde iarba şi cerul sunt pe cale de dispariţie, ar parea azi un afront.

Îmi aduc aminte odată, când m-am oferit, rememorând sfaturile dirigintei mele din şcoala generala, să ajut o bătrână să care o mare sacoşă pe care de-abia o târa spre casă, printre blocuri. Mâinile tremurătoare, roşii de efort s-au contractat brusc pe toartele ponosite, ca nişte gheare: " Ce vrei bagabontule!? Du-te de-aici, nu-ţi dau nici o sacoşă! Ce, crezi că-s proastă? Să fugi cu ea?!". De atunci privesc bătrânele ce târăsc sacoşele, cu un sentiment vag de vinovăţie, şi atât!

Această problemă de necomunicare, alături de marea criză morală în care ne aflăm momentan (nimeni nu mai ştie ce e bine şi ce e rău, nu mai ştie cum să-şi sfătuiască copiii) stă, în opinia mea, la originea blocajului societăţii noastre super tehnologizate. Tinerii se refugiază în virtual, până într-atât, încât sfârseşc prin a refuza total realitatea. Fuga de prezent a romantismului (tema ruinelor şi nostalgia trecutului glorios, fals si el de altfel!), sunt glume, faţă de simptomul actual, în care dependenţa de calculator şi celular sunt deja catalogate ca boli psihice cu acte în regulă!

Nucile poleite au fost înlocuite cu portocale şi globuri, lumânările cu ghirlande de becuri, leduri, etc. ce bâzâie colinde americane. Colindele şi colindătorii tradiţionali şi din păcate palizi (cei imbujorati se pot vedea în ilustratele de sezon), se izbesc de bariera interfoanelor şi se retrag în tăcere. Lumea evoluează!

Pe străzi zăpada amestecată cu nuş\'ce carbonat are culoarea urinei de câine. Clinchetul de zurgălăi ce se aude pe fereastra lăsată a unui BMW se amestecă cu cacofonia claxoanelor din intersecţia blocată. "Bă\' boule, unde te bagi?!", oamenii totuşi comunică şi interacţionează! În magazine e jale! Crăciunul e aproape!

Elfii, spiriduşii, renii Rudolf cu nasul roşu şi Santa Klaus au năvălit peste Bădica Traian şi ai lui!
"La un colţ de cotitură mă\'ntâlnii cu Dumnezeu
Un\' te duci măi, îngeraş?
Mă duc Doamne la oraş,
Să cumpăr un copilaş
Să-l trimit cu pluguşorul
Să-mi câştige bănişoru\'..."

Se pare că îngeraşul (suspect de oacheş pentru clima fără soare excesiv din rai, şi chiar din tramvaiul 41 unde domiciliaza) nu se formalizează de faptul, cunoscut de altfel, că "banul e ochiul dracului!"...

Şi totuşi....
Cele câteva zile ale sărbătorilor de Crăciun ne smulg din acest marasm şi ne transformă, din păcate pentru puţin timp,
în oameni.

"O ce veste minunată....!"

© Foto: autorul