Pentru Pici
S-a întâmplat chiar în oraşul nostru, în cartierul verde, pe strada ta. Acolo stătea Aluna, şi dacă mai pui că tot acolo stăteau părinţii, fraţii şi sora ei mai mică, nu era chiar singură. Dar azi se simţea tare singură. Aluna, deşi avea şapte ani, deşi era bufleică şi deşi avea zulufi, nu ştia să meargă pe bicicletă. Mă rog, nu ştia prea bine, adică îşi julise genunchii cam tare (să n-audă de spirt sau de iod, că face ca trenul). Îmbufnată, ieşise pe strada din faţa casei şi dădea cu sandala în câte-o pietricică de pe trotuar; ba era să şi cadă în fund când n-a nimerit una. Atunci a văzut-o:
- Auzi!? i-a strigat pisica, de departe. Cum ştiu eu să cad întotdeauna în patru labe - he-he, toate patru -, şi tu nu poţi să te ţii nici măcar pe două roţi? Ha!
- Ia te uită, ce obraznică! a strigat Aluna cu năduf, şi, fuga, dă-i să o pocnească pe pisică. Acuma, ştiţi că nu-i uşor să dai într-o pisică, mai ales dacă ea a început. Într-o clipă, pisica s-a şi căţărat într-un pom. După vreo zece clipe a ajuns şi Aluna sub copac.
- Dac-aş fi eu maimuţă, ce ţi-aş mai face, mâţă obraznică!
- Numai că nu eşti. Ai evoluat.
Aluna bufneşte. Se uită după pietre, găseşte una şi o aruncă spre pisică, fără mare spor.
- Na!
- Hai, mai repede, pedalează în sus în pom, poate te faci şi tu pisică.
- Să-ţi fie ruşine, că mai ştii să şi vorbeşti!
- Ştiu, ce?
- Să ţi se facă labele pătrate! o blestemă Aluna.
- Numai porcuşorii roz merg pe biciclete cu cauciucuri pătrate.
- Nu mai pot aşa, a mîţîit Aluna.
S-a aşezat în fund sub pom şi era gată să se pună pe plâns, că nu tu bicicletă, nu tu pisică, ce viaţă nenorocită, nimic nu-i ieşea azi. Poate că o lacrimă-două o s-o liniştească. Când o aude pe pisică zicându-i, de data asta cu vocea unei surori mai mari:
- De ce nu faci şi tu cum face Pici?
- Cine? Ce?
- Pici, n-o ştii?
- Păi, cum face ea?
- Aa, nu ştii. Măi, să fie, tu chiar nimic nu ştii, ai?
- Hai, mă pisico, nu-ţi mai bate joc de mine, că şi aşa sunt tare necăjită.
- Bine, uite, îţi spun. Pici e o fetiţă pe care o ştiu eu, stă şi ea pe-aici. Are tot vreo şapte ani şi, acum câteva săptămâni, a încercat să meargă pe bicicletă pentru prima oară. N-a vrut s-o lase pe mama ei s-o ţină de şea, aşa că a căzut zdravăn. Şi încă o dată. Şi iarăşi.
- Daa, ca mine, a zis Aluna.
- Chiar aşa, ca tine. Şi atunci ştii ce-a făcut?
- A rugat-o pe mama ei să alerge ţinând-o de şa.
- Nuuuu!
- Pe tăticul ei?
- Niiici!
- Atunci?
- E, aici e clenciul.
- Care?
- M-a văzut şi, nervoasă, cum era, a vrut să mă lovească. Cam ca tine.
- Hmmm...
- M-am urcat în pom, am lăsat-o să arunce cu pietricele în mine, am lăsat-o să plângă şi după aia i-am spus ce trebuie să facă.
- Ceee?
- Da' grăbită mai eşti. Stai un pic, să-mi fac toaleta.
- Hai, mă pisico, zi şi mie!
- E, acum că-s curată, pot să-ţi spun...
- Păi, spune!
- Uite, i-am zis lui Pici aşa: orice fetiţă are două picioare şi a învăţat să meargă cu ele (ba chiar şi să alerge, să danseze, să joace şotron şi să sară coarda). Cu bicicleta e mai greu...
- Daaa, mult mai greu, a strigat Aluna.
- Nu mă întrerupe, că iar îmi fac toaleta.
-...
- Aaşa. I-am spus că pe bicicletă e greu la început, dar că ar fi mai uşor pe picicletă.
- Ce-i aia?
- E bicicleta lui Pici. Ea închide ochii şi îşi închipuie că din asfalt îi creşte o picicletă, numai a ei. Arată exact ca o bicicletă, dar de fapt e o picicletă.
- Şi cum ştie care-i care?
- Am învăţat-o cum: se gândeşte că picicleta e o parte a corpului ei, ca picioarele.
- Şi...
- Şi se urcă pe ea, începe să pedaleze, picicleta merge destul de repede şi nu e nici un pericol.
- De unde ştii tu toate astea?
- Când eram puiuţ, mama mea m-a învăţat cum să sar din pom şi cum să aterizez pe toate patru lăbuţele. Mama mi-a spus că asta se numea pisicicleta. Şi uite ce bine am învăţat: îmi iese întotdeauna.
- Bine, dar pe mine mă cheamă Aluna. De unde alunicletă?
- Nu. Orice fetiţă învaţă întâi pe picicletă şi după aia trece la bicicletă.
- Şi de unde să-mi iau picicletă.
- Îţi spun eu unde stă Pici, te duci la ea şi te învaţă cum să-ţi faci picicletă. Nu numai tu, dar toate fetiţele din lume (şi din Indonezia) o să înveţe să meargă pe ea.
- Mulţumesc, pisicuţă dragă! i-a spus Aluna.
A doua zi, pisica a condus-o în faţa casei lui Pici şi i-a spus: sună aici şi întreab-o. Aluna a sunat, o fetiţă a ieşit:
- Bună ziua. Mă cheamă Aluna şi aş vrea să mă înveţi cum să merg pe picicletă.
- Oof, a făcut Pici. Şi pe tine te-a păcălit mâţa aia netrebnică?
- Daa... mi-a spus că tu ştii..
- Bine, dar să nu mai spui la nimeni. Hai să-ţi arăt.
Aluna a intrat în casa lui Pici, s-au împrietenit şi, nu ştim cum (că n-am avut voie să intrăm în casă cu ele) peste o săptămână amândouă mergeau perfect pe bicicletă. Dar pe pisica vorbitoare n-au mai văzut-o niciodată.
Desen realizat de Elena Dumitrescu