Iranul are două feţe: una acoperită de chador, alta machiată puternic şi în ritm de pop, hip-hop sau tehno. Vedetele fac o concurenţă serioasă figurilor religioase. Peste 60% din populaţia Iranului este sub 35 de ani şi se vede că e ruptă de idealurile de puritate ale revoluţiei islamice. Asta e valabil mai ales pentru tinerii din oraşe. Dar amprenta regimului islamic, o combinaţie unică în lume între democraţie şi teocraţie, este în continuare copleşitoare. La tot pasul, pe marginea drumului sînt panouri mari cu imaginile liderului revoluţiei islamice, imamul Ruhollah Khomeini, actualul lider suprem, Ali Khamenei, martiri iranieni ai războiului cu Irakul. În localităţile mai mici şi mai tradiţionale, pe aproape toate vitrinele magazinelor sînt lipite postere, mai ales cu Khomeini şi Khamenei, ocazional cu preşedintele Mahmoud Ahmadinejad.
Nici o zi fără Khomeini
Nu există magazin, birou, casă de schimb ori instituţie de stat sau privată, aeroport ori gară, care să nu aibă pe pereţi fotografii cu imamul Khomeini, ayatollahul Khamenei, un verset din Coran frumos caligrafiat şi imaginea imamului Hossein, cea mai venerată figură religioasă în islamul şiit. Imamul Hossein este simbolul martirajului şiit. El a fost ucis în perioada de început a islamului, de către califul sunnit Yazid, în lupta pentru succesiunea profetului Mohammad, ceea ce a scindat definitiv islamul (şiiţii cred că urmaşii legitimi ai lui Mohammad sînt cei din familia lui, precum imamul Hossein, iar sunniţii cred că succesorii profetului trebuie să fie califii care au calităţile de lideri luminaţi şi buni conducători, specificate în Coran).
Îngheţată şi islam
Piaţa iraniană e foarte activă şi, mai nou, conştientă că fără publicitate, marfa rămîne în galantar. Panourile publicitare se amestecă pe marginea drumului cu cele cu figuri religioase, iar afişe şi postere tronează în magazine. La o băcănie din oraşul Yazd, unul dintre cele mai tradiţionale şi religioase din Iran, patronul, cu umor involuntar, a pus, chiar deasupra unui poster cu imamul Khomeini, un afiş publicitar pentru îngheţată. Aşa că, exact deasupra capului celui mai sfînt om pentru iranieni, tronează o mare varietate de sortimente de îngheţată pe băţ, cu tot cu preţ.
Contraatacul economiei de piaţă
Panourile publicitare pentru electronice, sucuri, mobilă, maşini fac ca străzile iraniene să semene tot mai mult cu cele europene, iar comportamentul economic tipic occidental, care foloseşte orice fărîmă de celebritate pentru reclame, a deranjat autorităţile iraniene. Aşa că vedetele iraniene din muzică, cinema şi sport s-au trezit că le este interzis să mai facă reclamă diverselor produse. Asta şi la televizor, la radio, dar şi prin panouri publicitare. "Nu e islamic, nu e corect ca vedetele să profite de pe urma celebrităţii lor ca să promoveze consumerismul" - a motivat Ali Reza Karimi, purtătorul de cuvînt al Ministerului Culturii şi Îndrumării Islamice. "Modelele culturale şi sportive ar trebui să promoveze cavalerismul, nu consumul" - a adăugat el.
Vedete sărăcite
Cel mai afectat de măsura autorităţilor se pare că este aşa-numitul "Hercule iranian", campionul mondial şi olimpic la haltere, Hossein Rezazadeh, care şi-a împrumutat imaginea multor produse iraniene, de la apă minerală la oferte bancare. Şi actorii iranieni au fost loviţi la buzunar, mai ales cei de comedie care făceau reclamă la ceai şi haine bărbăteşti. Iranienii încep să se simtă ca în puritanii ani '80, după revoluţia islamică, cînd tot ce aducea a Occident era complet interzis, inclusiv publicitatea. Odată cu venirea la putere a reformiştilor în anii '90, reclamele au început să apară. Acum, mulţi spun că e vorba de o reîntoarcere la rigorile şaria, legea islamică.
Islam în ritm de hip-hop
Iranul, profund religios, profund islamic, este în acelaşi timp mare amator de muzică pop, tehno şi hip-hop, care se aude peste tot. Mulţi ani după revoluţia islamică, orice fel de muzică occidentală sau asemănătoare cu ea era interzis în Iran, cel puţin la radioul şi televiziunea publice. În anii '90 a urmat o perioadă de relaxare, dar actualul preşedinte ultraconservator, Mahmud Ahmadinejad, a venit în forţă cu noi restricţii. Totuşi, muzica modernă se strecoară printre reguli sub presiunea fanilor - îmi spune Siăvaş, un tînăr student iranian: "Azi, muzica pop iraniană modernă nu mai e interzisă. Se găsesc casete şi CD-uri peste tot, ba chiar uneori se difuzează la radio". Într-adevăr, la plimbare prin bazarul din Isfahan, mă opresc să admir, într-un mic magazin, ceramica albastră specifică zonei. Între timp, de la radio aud finalul unei melodii Gipsy Kings, după care brusc desluşesc în farsi "Europa ne nedreptăţeşte, yo yo, îhi, aha, / Noi sîntem independenţi, yo yo, îhi, aha, / Sîntem mîndri de istoria noastră" şi tot aşa. Siăvaş, un student iranian, îmi confirmă că majoritatea cîntăreţilor iranieni de hip-hop folosesc versuri cu temă socială, politică sau îşi arată "valoarea": "Mă cheamă Ahmad, / Eu vă spun ce trebuie să auziţi, / Eu sînt cel mai bun!".
Rockul neislamic
Îl întreb pe Siăvaş dacă e permisă şi muzică gen heavy metal sau hip-hop. "În Iran nu prea avem trupe de rock ori heavy metal, nu pot spune că sînt tocmai interzise, nu sînt difuzaţi la radio, dar poţi găsi CD-urile lor pe stradă la vînzare, dacă vrei. Trupele de rock aici sînt mai degrabă de underground. Oficial, ei nu există. Plus că, în general, iranienilor nu le place rockul, preferăm muzica frumoasă, melodioasă, de dragoste pe care poţi şi să dansezi" - completează Siăvaş. Dacă vor să-şi înregistreze muzica la o casă de discuri, e voie? Teoretic da, spune Siăvaş - "Păi, dacă vor asta trebuie să ceară permis de la autorităţi, depinde de ce cîntă şi ce spun versurile". În Iran, instituţia care spune ce este islamic şi ce nu, ce se poate auzi ori citi în spaţiul public, este Ministerul Culturii şi Îndrumării Islamice. Acesta dă permise pentru înregistrarea de melodii, licenţe pentru ziare şi reviste, posturi de radio şi TV. Îl întreb pe Siăvaş cum se face că la radio se mai aude muzică occidentală şi pop iraniană, de vreme ce genul a fost interzis, pe motiv că duce la depravare de tip occidental. "Păi, preşedintele Ahmadinejad a interzis numai cîntecele cu aluzii sexuale, dacă nu au, atunci e voie să fie difuzate la radio sau să fie vîndute aici" - îmi explică Siăvaş.
Dragoste legitimă
Cele mai multe cîntece moderne iraniene sînt de dragoste. În drum din oraşul Yazd spre Isfahan, am ascultat, cu volum ridicat, muzică iraniană pop. În versuri, un cîntăreţ iranian se plîngea că se simte singur, fără iubită, pe care ar fi vrut să o ţină de mînă. M-am mirat, pentru că în Iran, conform legii islamice, nu e voie ca un bărbat şi o femeie care nu sînt rude să se atingă ori să se ţină de mînă, pentru că ar fi un gest imoral. Atunci cum rămîne cu inter-zicerea muzicii care îndeamnă la desfrîu? Secretul este în presupunerea că dragostea e legitimă. "Da, în islam nu e voie să te ţii de mînă dacă nu eşti căsătorit, şi nici să vorbeşti ori să îndemni la asta, dar vezi tu, în toate cîntecele iubita e soţia!" - îmi explică zîmbind Siăvaş.
Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio Romånia, specializată pe problemele Orientului Mijlociu.