Dragoş Bucur (n. 1977, Bucureşti) a absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale". A jucat în spectacole de teatru precum Doi gemeni veneţieni de Carlo Goldoni (regia Vlad Mugur, 1999), Trilogia belgrădeană de Biljana Srbljanovic (regia Cristian Popescu, 2000), Hora iubirilor de Arthur Schnitzler (regia Felix Alexa, 2001), Minciuna din mine de Sam Shepard (regia Ada Lupu, 2001) sau Război şi pace de Lev Tolstoi (regia Petre Bokor, 2003). În 2002 a obţinut Premiul "Timica" la Gala Tînărului Actor. A jucat în scurtmetraje precum Popcorn Story (regia Tudor Giurgiu, 2001) sau Visul lui Liviu (regia Corneliu Porumboiu, 2004) şi în lungmetrajele Marfa şi banii (regia Cristi Puiu, 2001), Furia (regia Radu Muntean, 2002, Premiul UCIN pentru cel mai bun actor într-un rol principal), Tancul (regia Andrei Enache, 2003), Hîrtia va fi albastră (regia Radu Muntean, 2006), După ea (regia Cristina Ionescu, 2007) şi Boogie (regia Radu Muntean, 2007).
Marius Chivu: Ai origini olteano-moldoveano-albaneze; cam care ar fi identitatea ta?
Dragoş Bucur: Bucureştean! Nici măcar nu ştiu dacă să mă laud sau nu cu "identitatea" mea, dar asta e! Deşi, dacă stau să mă gîndesc mai bine, identitatea ar trebui dată de prezent, şi nu neapărat de trecut, de origini şi strămoşi şi în nici un caz de localitatea în care ai domiciliul. Identitatea o conferă familia, ce faci, ce gîndeşti, ce creezi, ce idealuri ai.
M.C.: Ce idealuri ai?
D.B.: Sună trist, dar nu e: sînt un om fără "idealuri", adică îmi doresc să trăiesc fericit şi împăcat alături de cei apropiaţi. Şi, bineînţeles, dacă pe lîngă asta se poate să iau un Oscar, să salvez balenele, să inventez o sursă de energie total nepoluantă ar fi perfect.
M.C.: Eşti căsătorit şi de un an eşti şi tată; te-a ajutat experienţa personală pentru a "intra" în rolul lui Boogie?
D.B.: Cred că m-a ajutat să iau castingul, nu să "fac" rolul. Pentru asta m-au ajutat Radu Muntean, Adrian Vancică, Mimi Brănescu, Anamaria Marinca şi Vlad Muntean, experienţa de pînă acum în film şi repetiţiile.
M.C.: Chiar aşa, dacă ar trebui să-l descrii pe Mimi Brănescu în trei cuvinte, care ar fi acelea?
D.B.: Integru, ironic, familist.
M.C.: Ai lucrat şi cu Cristi Puiu, şi cu Radu Muntean, poţi defini în paralel maniera de lucru a celor doi?
D.B.: Sînt doi pasionaţi, cam aici se încheie comparaţia între ei. Pot spune că sînt doi regizori cu care mă înţeleg ireproşabil pe platou. În particular mai avem divergenţe. Radu îmi e şi naş de cununie, că de fapt de asta tot joc eu în filmele lui, nu?
M.C.: Care ţi se pare a fi fost rolul tău cel mai solicitant?
D.B.: Ultimul este întotdeauna cel mai dificil, uiţi apoi părţile grele şi rămîi doar cu amintirile frumoase. Astfel încît ce lucrez acum cu Corneliu Porumboiu este cel mai greu rol din carieră, acum două luni era cel din Contra timp (regia Jesús del Cerro), iar pînă în august Boogie era în top.
M.C.: Ai jucat în filmele regizate de noii regizori alături de noua generaţie de actori; însă cu cine din generaţiile mai vechi ţi-ar plăcea să joci?
D.B.: Am jucat şi cu actori trecuţi de 30-40 de ani şi mă înţeleg foarte bine cu ei, nu există nici un "conflict de generaţii". Am jucat alături de Victor Rebengiuc, Răzvan Vasilescu, Ion Sapdaru sau Luminiţa Gheorghiu. Sînt actori foarte buni lîngă care e o plăcere să stai şi să joci.
M.C.: Ai primit oferte de film din afară?
D.B.: Nu, am fost la un casting acum cîteva luni pentru un film important, dar atît. În schimb, presimt că se apropie. Ha!
M.C.: Care mai e relaţia ta cu teatrul?
D.B.: Zero.
M.C.: Ziceai undeva aşa: "Dacă nu mai fac teatru înseamnă că asta îmi era scris". Nu ţi-e dor totuşi să mai joci teatru?
D.B.: Nu prea îmi e dor de teatru, sincer să fiu. Şi cînd am spus că poate aşa îmi era scris chiar am crezut. Acum şase ani mi-am rupt piciorul şi conducerea Teatrului "Nottara" m-a înlocuit în spectacolele în care jucam. Cînd m-am refăcut ar fi trebuit să joc în continuare cu dubluri, lucru pe care nu l-am acceptat. Apoi am mai avut două tentative: la un spectacol s-a amînat premiera şi eu aveam deja alte contracte semnate, iar la celălalt au intervenit nişte probleme personale. Acum nu cred că aş mai rezista două-trei luni în repetiţii pentru un spectacol. Se poate trăi din actorie? Mai toţi actorii se plîng că sînt plătiţi prost şi atunci aleg să joace în seriale dubioase de televiziune.
Se poate trăi din actorie, dacă ai şi altceva pe lîngă! Nu e spus ironic, ci pe bune. Eu cîştig mai bine din actorie decît din micile afaceri pe care le am, dar faptul că le am îmi dă un sentiment de siguranţă şi relaxare şi pot juca doar ce cred că merită şi pe cît merită. E greu să alegi producţiile în care intri atunci cînd nu ai mai făcut nici un ban de 7-8 luni şi te aşteaptă copii acasă...
M.C.: Tu de ce nu joci în telenovele?
D.B.: Eu nu joc în telenovele în primul rînd din cauza ritmului de lucru, e înfiorător: 12-13 ore pe zi, 6 zile pe săptămînă, 4 săptămîni pe lună etc... Pe urmă, cred că actoria înseamnă altceva, nu doar să reuşeşti să filmezi două episoade pe zi şi să mai fii şi mîndru de asta. Actoria înseamnă gînd, invenţie, colaborare cu regizorul, cu operatorul, cu cei de la props şi costume, cu sunetul, cu colegii de platou...
M.C.: Făceai o emisiune interesantă despre cultura urbană pe Realitatea TV; de ce n-o mai faci?
D.B.: Atît a fost contractul, 100 de emisiuni şi gata. În plus, după patru luni de plimbat pe stradă mă cam plictisisem, era prea mult pentru mine.
M.C.: Ai pus pe picioare o firmă de casting; îţi place să munceşti?
D.B.: Am şi un club, se numeşte "Frame". Răspunsul e da, îmi place să muncesc, iar agenţia de casting e un fel de afacere de familie. Secretara e sora lui Boogie (asociatul meu, nu personajul), omul de încredere e tata, pînă de curînd a lucrat şi Andreea, sora mea. Restul angajaţilor sînt vechi şi ei... E plăcut aşa.
M.C.: O întrebare clasică: dacă n-ai fi ajuns actor, ce-ai fi putut face?
D.B.: Economist sau bucătar. Poate doctor... De fapt, cred că aş fi fost cam pierde-vară.
M.C.: Ce fel de doctor?
D.B.: Nu sînt sigur, dar cred că ceva chirurg, să pot repara oameni.
M.C.: Spuneai undeva: "Nu sînt un om care frecventează cluburi, nu merg la petreceri, la lansări de maşini sau aniversări de reviste". Ce faci cînd nu filmezi?
D.B.: Păi, mergem la film la Plaza cum prindem o seară liberă, iarna merg la snowboard, vara la căţărat, mai facem cîte un grătar. Şi îmi place mult să călătoresc, cînd prindem o lună fără griji ne urcăm în maşină şi plecăm în Europa. Eu, Dana şi Sofia.
M.C.: Cum e Sofia?
D.B.: Sofia e... Sofia. Nu o pot compara cu nimic şi nu o pot nici descrie! E plină de viaţă aşa cum ar trebui să fim toţi şi capricioasă ca o femeie ce va deveni...
M.C.: Ai timp şi de familie, şi de carieră, şi de club?
D.B.: Nu, aşa că s-au stabilit priorităţile: familie, carieră, club şi restul.
M.C.: S-a făcut recent un top al celor mai bune 10 filme româneşti ever; care ar fi favoritele tale?
D.B.: Alea în care joc eu.