20-9 (2009 proiecte 2)

A venit (se apropie, notam cu doar cîteva zile în urmă: pînă mai ieri) 09 - 20 de ani de la revoluţii: ce facem cu ele?

20 de ani de tranziţii, de reaşezări. 20 de ani am avut timp să scăpăm de revoluţie, de ideea de revoluţie, s-o evacuăm, s-o uităm. Am uitat-o, am eliminat-o imediat, din prima secundă, am scos-o din timp, şi ea s-a refugiat, a căutat, o vreme, să-şi găsească un loc în spaţiu (Piaţa Universităţii, de pildă), deşi revoluţiilor tradiţionale ale modernităţii, celor prin care s-a instituit modernitatea, prin care modernitatea a venit, ca mod temporal şi ca atitudine faţă de timp, la putere, le place în timp. La noi, revoluţia fost un comprimat de timp, o "pilulă" revoluţionară, o "mică moarte", un foarte scurt orgasm colectiv, mai mult imaginar, senzorial (fantasmele sînt ale simţurilor), repede înghiţit.

Tot timpul ni se închide gura şi mintea cu cîte ceva, ni se dă ceva de simţit, de gândit, de vorbit. Acum ni se închide gura şi mintea cu criza, pe care n-am provocat-o noi, care nu e "dată", nu e "obiectivă", nu este din capul locului "sistemică", ci a fost provocată, "performată", a fost introdusă, injectată în sistem, şi abia aşa a devenit ea "obiectivă", "sistemică", "inevitabilă", naturalizîndu-se.

Nu este criza noastră: descurcaţi-vă! Nu ne faceţi părtaşi, nu scoateţi castanele din foc cu mîna noastră. Criza s-a născut din marea utopie neoliberală (care nu este totuna cu capitalismul: aceasta este o pretenţie abuzivă, o adjudecare) conform căreia se poate, deci trebuie, să se scoată profit şi din piatră seacă. Şi s-a încercat atunci, şi s-a reuşit, să se scoată profit din sărăcie şi din precaritate. Iar acum se va încerca, se încearcă să se scoată profit din criza însăşi.

Carta 2008, o petiţie-manifest a disidenţilor chinezi lansată la sfîrşitul anului trecut şi despre care eu, unul, nu am văzut scriindu-se în presa românească, şi al cărei text în engleză pare blocat, pe internet, eventual (mai mult ca sigur) de către autorităţile chineze, nu este un simplu apel-reeditare la respectarea drepturilor omului, ci trebuie citit sub specia noutăţii, căci el chiar aduce cîteva noutăţi esenţiale, pe care le voi analiza ulterior, dar pe care, pentru moment, nu fac decît să le semnalez.

Una dintre cele mai importante, care vizează şi descrie în negativ capitalismul global, nu doar pe acela, de stat, autoritar, controlat, dirijat, non-liberal, chinez, cere, atenţie, o "piaţă liberă şi cinstită". Piaţa nu mai este cinstită. Ea nu mai este controlată, ca în cazul Chinei, de state, ci de entităţi de "a treia cale", privat-statale, entităţi care întrupează însăşi noţiunea, deloc accidentală şi periferică, ci structurală, sistemică, de corupţie.

Dar asupra Cartei 2008 voi reveni tocmai în contextul "crizei" care ni se bagă pe gît: s-o digerăm, s-o "metabolizăm".

Un hazard cifric, dar care nu face decît să semnaleze un eventual caracter "magic" sau chiar "astral", face ca 2009 să apară ca un cod, ca o formulă, ca un cifru pe care avem a-l descifra practic, acţional: în 2009 sînt 20 de ani din 1989 - 20-9.

Ceva lipseşte, dar nu la capetele "şirului". 20 de ani din 89, 2009, 20-9. Ceva lipseşte, poate tocmai revoluţia: noi lipsim din acest cifru, dar lipsa noastră este inclusă, este intercalată, este interioară, nu poate fi eliminată, deci, chiar absenţi, sîntem înăuntru, incluşi, tocmai pe lipsa noastră se face istoria.

Care istorie? Aseară, titluri alăturate pe site-urile de ştiri: "Trupele terestre israeliene au invadat Fîşia Gaza" şi "Bucureştenii se întorc de la munte. Trafic aglomerat pe DN1, pe Valea Prahovei şi la intrarea în Capitală".

Două migraţii, două exoduri, oameni masaţi pe drumuri: război şi pace. Între ele, nici măcar ca o liniuţă, o verigă lipsă, la fel ca în 20-9.

Din 20-9 lipseşte un 0, poate gaura din steag. Lipseşte marcarea locului gol pe care trebuie să îl umplem, să-l "completăm" cu noi înşine, pe care îl şi completăm de fapt, dar în lipsă, ca lipsă, o lipsă lipsă.