Cît de verde l-ai vrea, un bărzăune
se face întotdeauna din şapte alune:
o alună să mîţîie,
a doua să bîzîie
a treia să ţîţîie
a patra s-o bîţîie
pe-a cincea, să scîrţîie,
c-a şasea se fîţîie,
şi-a şaptea a înnebunit de atîta zgomot.
Aşa că au dus-o la spitalul de nebuni mici,
unde infirmierii au legat-o cu un elastic galben de coada unui ibric,
şi biata alună nebună delira aşa:
- La Mangalia, pe dig, o, mamă, mamă,
se izbeau de mine bărzăunii ăia mari şi urîţi,
o, mamă, mamă,
mîncam "Eugenia",
mă durea capul de nu mă puteam
uita la palmieri, la pompieri;
bzzz, buzzz, zzzub!
Celelalte şase alune
au lăsat-o pe aluna lunatică
şi bărzăunatică
şi s-au întors în satul lor cu coaja-ntre picioare:
a şasea smiorcăindu-se,
a cincea strîmbîndu-se
a patra chiorîndu-se
şi-a treia-mbrîncindu-se
-n a doua băgîndu-se,
-n prima, bulbucîndu-se.
Şi cum erau doar şase rămase,
au rămas fără bărzăune
cele patru alune.
De-atunci nu mai sînt bărzăuni
în satul Aluni.
0 comentarii
Arhiva rubricii
Diphylleia grayi, Ruxandra CesereanuDescântec, Simona PopescuFiul risipitor, Gabriele Tinti, traducere de Ioana IeronimSamuel, Mariana MarinPământ pătruns în inimă, Gabriela MelinescuToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate