Nu credeam că vom ajunge în sat.
Mergeam prin soarele insuportabil
pe un deşert înfipt în carosabil.
Un câine lătra încins
şi frica ne-a cuprins.
Dar glasul continuu al mamei tale
ne ţinea tălpile în mişcare.
"Ce linişte e aici"
Spunea cineva
"Da, ce plăcut, ce linişte"
răspundea mama ta.
Glasul continua
nu se oprea
descria
tot ce vedea.
"Ce linişte e aici"
Spunea cineva.
Tu nu auzeai,
căutai
trifoi
cu patru foi.
"Ciudat că aici nu găsesc,
aici niciodată
nu pot lucra."
"Păcat, ce linişte e aici"
Spunea cineva,
"Îmi ţiuie urechile
de atâta linişte".
0 comentarii
Arhiva rubricii
Să uităm înseamnă să nu mai scriem, Ioan T. MorarAutoportret, Linda Pastan, traducere de Ioana IeronimBocca di leone, Marin SorescuÎntre două vârste, Aleš Mustar, traducere de Paula Braga ŠimencCăpăstrul cailor, Edward Thomas, traducere de Ioana IeronimToate articolele din această rubricăRubricile categoriei
Poezia săptămâniiNichita StănescuDiscursuriTranslatioPictografiiEpistole indiscreteCrime perfecte (în La minor)Legile HazarduluiPublicitate