Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Ucide arbitrul!


Oleg Presniakov, Vladimir Presniakov, traducere de Mihail Vakulovski, Alexandru Vakulovski

28.01.2009
Editura ART
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Fraţii Presniakov
Ucide arbitrul!
Editura ART, 2008

Traducere de fraţii Vakulovski

Nataşa s-a ridicat şi a mers iar la baie. De data asta totul a fost bine. Ea pur şi simplu s-a spălat şi s-a fardat. S-a întors fericită şi veselă în cameră, ca şi cum eu mi-aş fi petrecut tot timpul acesta singur, iar ea, fericita Nataşa, a fost undeva şi iată că s-a întors.
- Ei, cu ce ne vom ocupa?

Cineva bătea la uşă, şi a trebuit să ne ocupăm de Hot-Dog.
- Iar eu am auzit că la voi se aude apa şi uşa trântită...

Pe urmă Hot-Dog a început să se plângă că îl doare mâna. Apoi Hot-Dog a întrebat unde e Pepsi. Pe urmă a venit şi Pepsi, am pornit televizorul şi am început să radem mini-barul din apartamentul nostru. La început nici nu am observat televizorul, deschideam cutiile, sticlele, turnam, mestecam şi nici nu băgam de seamă ce se întâmplă acolo. Dar mi-a atras atenţia faptul că Pepsi, Hot-Dog şi Nataşa mă neglijau cu totul. Nici măcar nu se uitau la ce beau... ei se uitau la televizor... Ce e acolo? Erau ştiri normale... ruseşti... Primul canal anunţa ceva ştiri, iar băieţii, încă tineri, se uitau la prostiile alea şi nici măcar nu vorbeau...
- Ce-i cu voi?
- Aşteaptă, hai să aflăm ce se întâmplă...

Ca să vezi ce născocire genială - să le arăţi oamenilor ceea ce oricum se întâmplă, să le arăţi în detalii mici, în bucăţele, care nu interesează pe nimeni... dar dacă e Primul canal... nu, ceva nu e în regulă... păi, înţelegi că oamenii în vârstă se interesează de lumea în care şi-au trăit viaţa, dar cei de vârsta mea... Ce vă trebuie de acolo? Doar totul e născocit...
- Aşteaptă...

Spuneau că unor bănci li s-a retras licenţa, că nu ştiu ce ţară a fost inundată, că se distruge o ţară, dar tot n-o pot distruge de tot... şi dintr-odată au început să transmită o ştire despre ceva moşnegel care într-un raion din Kiev, într-un sătuc mic din raionul Kiev, a dat drumul unui deltaplan cu motor şi a zburat cu el, a zburat toată Hohlandia [1] şi s-a întors acasă... apoi au transmis starea vremii...
- Dar de ce dracu ne-au transmis despre el?
- Ei, cum? E rubrica "O-ho-ho"!
- Ce-i "O-ho-ho"?
- Tata se abona la ziarul Trud, mi se pare că acolo era rubrica "O-ho-ho", o coloană mică pe o parte a paginii. Acolo scriau tot felul de chestii amuzante: cum au prins o ştiucă, iar în interiorul ei era un câine mâncat, pe urmă că lui Michael Jackson îi pică nasul, acolo au scris prima oară...
- Dar astea sunt simple ştiri, pe care le prind şi eu cu satelitul. De ce trebuia să apară şi "O-ho-ho"?
- Aşa, ca să amuze...

Pepsi pilea direct din cutie şi medita.
- Uite câte nenorociri sunt în lume, catastrofe, războaie, iar redactorul când face planul ediţiei încearcă să dizolve totul cu o informaţie inutilă, dar plăcută, ca să nu rămână un sentiment neplăcut... după ştiri...
- În principiu, ca să nu se termine cu o ştire proastă... a adăugat Hot-Dog.
- De parcă s-ar gândi ei la bine şi la rău... doar e televiziune... nu, e o şmecherie, e un semnal, probabil...
- Semnal?
- Adresat cui?
- Păi, nu ştiu, serviciilor speciale, altcuiva... uitaţi-vă, e un semnal legal la televizor, îl porneşti şi primeşti informaţia secretă - să transmiţi aşa ceva la telefon n-are nici un farmec. Totul se ascultă la nivel global. În jur sunt sateliţi, toţi controlează totul, dar aşa - e legal, deschis, trebuie cineva terminat în Hohlandia - poc! - reportaj: un meşter din popor a putut chiar din deltaplan... lângă Kiev... gata! Cine trebuia să înţeleagă a înţeles totul şi acum poate acţiona!
- Cum?
- Nu ştiu cum... trebuie să aşteptăm... o să vedem ce se va mai întâmpla...
- Pepsi, cum e tatăl tău?
Mie mi se părea că Nataşa pică, dar ea nu dormea, ea ne asculta atentă, deşi cu siguranţă nu era ceva foarte interesant pentru ea. O discuţie obişnuită de-a noastră, a auzit de multe ori din astea. Pur şi simplu când Pepsi şi-a amintit de ziarul Trud şi de tată, Nataşa şi-a amintit de ceva şi a întrebat.
- Akula [2] e bine?
- Când e judecata?
- Peste o lună... cred...
- Să ne spui atunci...
- Da, am să vă zic...

Tatăl lui Pepsi, Akula, era un consumator de bază al ştirilor. El era cel mai activ locuitor al oraşului nostru. El a fost primul care a crezut în ştiri şi că în ţara noastră se va construi capitalismul. Akula, ca un cetăţean exemplar, s-a conectat la acest proces şi a devenit unul dintre primii comercianţi din oraş - el a cumpărat un fost chioşc de ziare şi a început să vândă acolo beţişoare de napolitană umplute cu lapte condensat. Cum se cuvine, odată cu primul afacerist, în oraşul nostru a apărut şi primul recuperator. Amândoi au învăţat în aceeaşi şcoală, apoi au lucrat la aceeaşi staţie atomică. Din cauza asta au făcut contractul pe loc. Nimeni nu a ucis pe nimeni, toată lumea a fost mulţumită. Şi micul business local nu s-a stins şi nici racketul. S-au înţeles... Akula a adunat un oarecare capital în urma afacerilor cu lapte condensat şi napolitane şi a hotărât apoi să intre în marele business. Tatăl lui Pepsi a luat un munte în arendă. Pentru o perioadă foarte lungă, cu o mită imensă. Dar, din păcate, nici statul n-a fost prost. Statul a declarat că trebuie respectate legile. Un lucru bun, şi Akula a hotărât că trebuie respectate legile, dar el nu avea pentru asta modalităţi - nici materiale, nici morale. Akula a început să construiască pe munte... cum se numeşte... Şuvakiş, da, este aşa un munte la cinşpe kilometri de oraş, muntele Şuvakiş... şi Akula, pentru că se uitase prea mult la rubrica "O-ho-ho", a hotărât că trebuie să facă pe acest munte o bază pentru schi... sport la modă, business profitabil. A calculat totul bine, un singur lucru n-a calculat, că statul are acum alt sport la modă... Da... săracul Akula... l-au chinuit cei de la finanţe, care îl puneau să dea socoteală nu doar pentru businessul pe care-l făcea acum, dar şi pentru napolitane... iar ultima picătură pentru el a fost faptul că pe munte a venit GIBDD [3]... au spus că iarna în oraş se derulează acţiunea "Pârtia-Sirenă" şi toate pârtiile care apar lângă partea carosabilă vor fi lichidate. Akula s-a gândit mult cât trebuie să te dai de pe muntele lui ca să ajungi la partea carosabilă, dar nu s-a achitat şi l-au luat. Noi cu toţii ajutam familia lui Pepsi să găsească un avocat. L-am găsit într-un oraş mare. El a promis că ne va scoate, dar totul se lungea şi se lungea. Cu toţii vroiam să mergem la judecată, chiar desenam pancarte în genul comicsurilor japoneze în apărarea lui Akula. Doar să nu le piardă Pepsi pe undeva...
- Nu, ele sunt la mine în garaj... cu pancartele totul e în regulă...

Bine... Cândva Akula visa că pe muntele lui va veni preşedintele să schieze, să se odihnească. Acum visul lui Akula era mai simplu - el vroia ca judecata să fie mai rapidă, ca să meargă acolo unde va trebui să stea.
- Mai bine mergea cu recuperatorii... unchiul Tolea are acum un centru de bowling şi un restaurant...
- Unde?
- Nu la noi... în oraş...
- A-a-a...

Noi ne-am întristat şi am hotărât să dormim. Am mutat paturile. Ne-am întins toţi patru şi am adormit. E bine că încă suntem la vârsta când vrei să te culci şi să dormi... adormi imediat... de-ar ţine asta cât mai mult. La un moment dat am simţit o foame groaznică. M-am ridicat şi am mers în restaurant. Peste tot în hotel era semiîntuneric. Pereţii erau luminaţi înspăimântător, peste tot se auzea un sforăit pe mai multe voci. În restaurant era o lumină intensă. Mesele erau aranjate. Dar nu erau nici chelneri, nici vizitatori. Mi-am luat o farfurie şi am început să-mi aleg mâncare. Nu ştiu din ce cauză din toată mâncarea de la bufetul suedez era doar halva. De arahide, de susan, de floarea-soarelui, cu alune, cu scorţişoară, cu stafide. Mi-am luat halva şi m-am aşezat la o masă. Nu am băgat în gură nici o bucăţică şi din spatele sălii s-a deschis o uşă de la bucătărie şi în restaurant a intrat Jalal. La fel de frumos ca la prânz, el s-a apropiat şi s-a aşezat la masa mea.
- Bună ziua.
- A fost şi mai bună. Eu ştiu totul despre tine. Şi despre tine, şi despre prietenii tăi, şi de ce aţi venit aici.
- Sunteţi de la FSB? Sunteţi acoperişul Nataşei... Voi ne-aţi permis să venim aici...
- Hm, a zâmbit Jalal. Hm... Retik v-a dat un arc şi o să vă puteţi face treaba şi nimeni n-o să vă oprească şi n-o să vă încurce nimeni, doar cu o condiţie.
- Ce condiţie?
- La noi a venit un inspector. Stă în secret, ca un turist obişnuit, se scaldă, sare cu paraşuta... De el depinde câte stele ne dau. Lumea Orientului pe asta stă, înţelegi - câte stele îţi pun, atâta o să şi faci anul viitor. Noi avem deja cinci, dar asta nu e limita. Noi vrem să devenim Super All Inclusive, înţelegi?
- Da...
- Şi acum totul depinde de tine.
- De mine?
- Da, de tine, ce, eşti surd, sau ce?
- Nu, eu pur şi simplu susţin stilul conversaţiei noastre.
- Ce stil?
- Mistico-sacral...
- Nu... nu, noi avem stilul de conversaţie obişnuit. Tu-mi faci mie o favoare, hotelului meu, iar noi - ţie. Voi veţi face ce aţi vrut, dar înainte de asta tu trebuie să te culci cu acest inspector...
- Cu cine?
- Cu inspectorul hotelier trebuie să te culci!
- Am muşcat o bucăţică de halva de susan. O sămânţă mică de susan mi-a nimerit imediat sub o plombă. În dinte se simţea ceva. Eu m-am foit. Jalal se uita la mine şi aştepta.
- Stă la apartamentul 1969... te aşteaptă.
- Ah, iată cum e, deja... sunt aşteptat...

M-am ridicat, am luat farfuria.
- Poţi să nu strângi... doar aici e all inclusive!

Am pus farfuria înapoi. N-am vrut să adun, dar nu ştiu de ce am hotărât să iau cu mine halva în apartamentul 1969. Ciudat, nu ştiu din ce cauză nu m-am revoltat. Nu-i puţin că trebuia să mă culc cu un turc, dar mai e şi inspector hotelier, şi mai ales bărbat. Deşi de ce am hotărât eu că e bărbat? Inspectorul poate fi şi femeie... brutarul, frizerul, învăţătorul - cu toţii pot fi şi aşa, şi aşa...
- Da, m-a strigat chiar la ieşire Jalal, printre voi e un trădător!

Am mers sus. Pe jos. Cu gândul la trădător şi la frumoasa turcoaică, care ar putea fi acest critic. Ce face trădătorul printre noi? Trădează? Pe cine? Nu ai cu ce ne trăda. Atunci ce? Treaba noastră. Care? Uciderea arbitrului. De ce îi trebuie lui asta? Săracul trădător, ce greu trebuie să-i fie printre noi. Mi-am aruncat de pe burtă piciorul lui Pepsi şi am intrat în apartamentul 1969. Camera era în semiîntuneric, de undeva se auzea zgomotul înfundat al unor melodii turceşti, care aminteau mult de un cântec vechi de-al lui Vîsoţki despre o alpinistă-căţărătoare. Lângă pat ardea o lampă, acoperită cu o batistă roşie şi din cauza asta semiîntunericul era roşu-deschis. Cineva stătea ghemuit în pat într-o poziţie de aşteptare. Deocamdată se puteau vedea doar ciorapii de golf foarte atractivi, de pe picioruşele încântătoare. Degeţelele din ciorapi se mişcau şi se părea că mă îmbie spre pat. M-am apropiat. În faţa mea stătea în toată frumuseţea lui sportivă arbitrul chel.

Piciorul lui Pepsi şi-a făcut treaba - m-am trezit. Nataşa dormea, Pepsi de asemenea. Hot-Dog nu dormea. Se uita la televizor. Iar transmiteau ştiri. Arătau un orăşel din Irak. Militari. Nu ascultam comentariile, cu siguranţă nu spuneau ceva nou.
"Cu aparatul Fuji.
Fac o poză în El-Faluji."

Hot-Dog spunea o poezie. Chiar el le scria. Şi poeziile ieşeau foarte frumoase şi sigure. Scurte, dar era destul, ca să aibă şi sens şi o poetică de care habar n-avea Hot-Dog. Hot-Dog se putea inspira din orice. Acum l-a inspirat şirul interminabil de ştiri. Odată, inspirându-se din nu ştiu ce revistă lucioasă pentru bărbaţi, Hot-Dog a scris:
"Pe podea a picat cearşaful
De pe patul unde stătea metrosexualul."

Probabil că Hot-Dog era un geniu. Şi cel mai important era că dacă-i auzeai poeziile, nu le mai uitai.
"Eu nu mi-am trăit degeaba viaţa -
În pădure am avut o raţă."

Asta a scos-o după ce s-a despărţit de cineva şi a început să-şi regândească sensul vieţii. Eu am ţinut-o minte.
"La balul mascat

Koala s-a căcat."

Asta când Hot-Dog a aflat că e bolnav de hepatită.
- E timpul să-l trezim pe Pepsi! E ora şapte.
- Da... Ce mai e nou?
- Totul e pe vechi... eu tot aştept când preşedintele va avea o cuvântare şi va spune: "Zâmbiţi - sunteţi cu toţii la camera ascunsă". Şi drapelele roşii vor fâlfâi, şi iarăşi va fi URSS, Zidul Berlinului va ieşi din pământ...
- Nu va mai zice, poate ar fi vrut, dar a pierdut momentul...
- Nu-i nimic... întotdeauna poţi găsi un moment... Pepsi!
- A... da... când?
- Acum, trebuie să mergem să repetăm.

Ne-am spălat. Am mers să căutăm sala video la etajul minus unu. Nu am trezit-o pe Nataşa. Se va trezi singură când o vrea. Ar fi bine să doarmă până mâine dimineaţa, atunci ea n-ar vedea cum o să ne dezbrăcăm după muzică... deşi atunci ea nu va vedea cum îl vom omorî pe arbitru... da, ea oricum nu va vedea asta, ea va fi ocupată cu alibiul ei, ei asta îi trebuie, înseamnă că se va trezi... singură. Am auzit muzică şi am mers după sunet. Cânta trupa Narcotic Thrust. Piesa "I like it". Am avut dreptate - asta era camera căutată. O sală video mică, de douăzeci de locuri, cu un ecran întins. Pe podiumul mic Ilza deja se încălzea. Ea se întindea pe ritmul muzicii şi zâmbea. Probabil că dansează toată viaţa, dacă s-a obişnuit să zâmbească pur şi simplu după muzică.
- Aha, aţi venit!
- Nu puteam să nu venim.
- Aşa, haideţi, dragii mei, îmbrăcaţi costumele astea.

Costumele astea erau formate din chiloţi tanga aurii, pantaloni negri şi cămăşi albe. Ne-am îmbrăcat. Ilza a umblat la casetofon şi a pus o piesă veche pentru toate timpurile, ceva despre Harry Cooper.
- Deci, aşa, uitaţi-vă, de dansat, desigur, mai mult voi dansa eu. Cu piesa asta vom începe programul. La piesa asta faceţi paşi simpli, de la poziţia asta la asta, adică elementar, înainte-înapoi. Împreună. Da? OK, mâinile vor face aşa, coapsele aşa, dar, în general, trebuie să vă ţineţi minte imaginea. E foarte important, fiecare dans - o imagine nouă! Acum sunteţi bancheri tineri de pe Wall-Street. Sunteţi îmbrăcaţi în costume, vor fi şi sacouri, le vor aduce angajaţii restaurantului. După ce eu voi rămâne în lenjerie şi ciorapi, voi aruncaţi sacourile. E importantă privirea voastră - aţi reuşit totul, toată lumea e la picioarele voastre, voi negociaţi, vindeţi, revindeţi şi acum aveţi o pauză. La bursă e pauză şi vă dezbrăcaţi, aruncaţi de pe voi sacourile şi în acest timp nu uitaţi, da, o privire de oameni de succes. Ia, uitaţi-vă la mine cu o privire din asta!

Noi ne-am uitat. Ilza s-a întristat.
- Nu, nu aşa! La striptease cel mai important lucru e privirea, înţelegeţi! Nu dansul în sine. Mulţi merg la striptease cu calităţi de dansatori, dar nu asta trebuie! Trebuie să se îndrăgostească de tine, ca să le placă mai apoi să te vadă gol! Iar de îndrăgostit, de ce te îndrăgosteşti la început? De privire, desigur! În dansul acesta trebuie să aveţi privire de învingători! Amintiţi-vă când aţi învins pe cineva şi cum vă uitaţi la el. Hai!

Eu nu ştiu ce şi-au amintit Pepsi şi Hot-Dog. Eu mi-am amintit pe cine am învins... da, eu l-am învins... pe un coleg de clasă... pe cel mai puternic din clasă... noi am făcut pariu cine bea mai mult lapte fierbinte... el a băut cinci pahare, eu - opt... eu m-am uitat atunci la el... cu privirea de învingător... atunci am câştigat tot... şi toată lumea era la picioarele mele...
- Aşa, păi, putem să vă fardăm, vă vom face un fashion uşor şi totul va fi cum trebuie... important e să ţineţi mine că fiecare dans va avea o anumită stare şi înseamnă o anumită privire, aici, ţineţi mine, Wall-Street... Şi mai departe, deci... când eu arunc de pe mine rochia şi rămân aşa, ca acum, voi vă descheiaţi sacourile, liniştiţi, cu demnitate, fiecare în ritmul lui şi nu neapărat în acelaşi timp... vă descheiaţi şi le aruncaţi la podea... pe urmă eu scot un ciorap, voi vă smulgeţi de pe voi pantalonii... Încercaţi...
- Cum? Să-i rupem...
- Dragii mei, nu trebuie să-i rupeţi, au lipitori laterale. În loc de cusături au lipitori, haideţi...

Noi am tras, pantalonii au zburat de pe noi în jumătate de secundă.
- Pe urmă, eu îmi scot alt ciorap... aha... voi rupeţi... tot aşa... cămăşile!

Am rupt şi cămăşile.
- Aruncaţi-le pe podea şi până eu mă dezbrac... cum asta... mă dezbrac de ultimele, mă înţelegeţi... voi treceţi graţios pe lângă mese, permiteţi să vă umble la treaba voastră, ca să bage bani... cine vrea... apoi în timp ce dansăm strângeţi hainele şi ieşiţi acolo unde, unde vom pleca-veni! Eu în timpul acesta dansez cecetka [4]. Acum începe cecetka... Mai departe... mai departe e cel mai interesant... după numărul acesta, dragii mei, la noi în program sunt dansurile, dansul individual. Uitaţi-vă, eu am muzica mea bună, putem să alegem, dar dansul e individual, dansaţi ce vreţi voi, aşa că e iar vorba despre starea voastră. Din cauza asta trebuie să-mi spuneţi: nu, nu merge asta - şi noi vom alege altă muzică, pe-a voastră.

Noi tăceam, pentru că nu prea înţelegeam despre ce vorbea Ilza.
- Aşa, tu, Pepsi, ce piesă preferată ai, ce vrei să dansezi?
- Nu, păi, cum, iar tu?
- Acesta va fi dansul tău, Pepsi!
- Nu, păi eu nu-s dansator, eu, dacă trebuie - din spate, la comandă. Ce să arunc? Asta am înţeles, iar aşa, singur... cum?
- Ce vrei să ne spui acum? Că refuzi?
- Nu, dar cum, doar suntem cu tine...
- Ascultă, dragul meu, acum e vorba despre faptul că tu dansezi, asta... nu... e greu... Trebuie să alegem muzica, zi piesa acum.
- Păi, dacă mie îmi place, de exemplu, piesa "Wonderful life", o ţineţi minte..., ta-ta-tata, ta-ta, its ă vandeful, vandeful laif, ta-ta-tata, ta-ta...
- A, excelent! Îl vom întreba pe DJ-ul local, eu o ştiu, şi el o ştie cu siguranţă... ascultaţi-mă, o să-ţi fie foarte uşor, e chipul unui romantic, personajul tău e un romantic, aşa... Ilza s-a apropiat de nişte saci umpluţi cu nişte haine. Aşa... iată, vesta asta pe corpul gol şi pantaloni scurţi... tu însuţi vei simţi ce şi cum să scoţi, e acelaşi principiu... acum... Hot-Dog, e numărul tău, melodia ta?
- A mea... sunt ăştia, negri, Busta Rhymes şi o femeie - "Baby if you give it to me".
- Excelent! Bravo! O am şi eu. A fost numărul meu cândva... cu ăia care acum nu mai sunt, aşa... ce avem noi pentru baby... desigur, nişte lanţuri... lanţuri groase de niger... apoi un pardesiu - îl arunci, ca pe sacou... draga mea haină sport... tu eşti un gangster de stradă, care are un suflet bun, adică la început o să ieşi brutal, vei trece rapid printre mese, apăsat, apoi ieşi înainte, te opreşti, arunci... la început pardesiul, pantalonii, aceiaşi, pe urmă haina sport şi în procesul dezbrăcării te transformi... tu devii gingaş, te apropii, alegi pe cineva de la o masă, cu diamante din alea, linguşeşti doar, să nu o atingi.

Ilza s-a apropiat de mine şi a început să se dezmierde, învăţându-l pe Hot-Dog cum să facă. Mie mi-a plăcut. Ilza era altfel, total altfel decât toate pe care le-am avut. Doar că e foarte alunecoasă. Mie mi s-a părut că s-a atins de mine, dar era doar aerul.
- Aşa, iar tu ce ai? Dragul meu, pe ce muzică vei dansa?

Eu n-am avut încredere niciodată în cei ce foloseau des cuvântul acesta - "drag". Când lumea e compusă doar din dragi, e puţin probabil ca cineva să aibă valoare într-o astfel de lume. Pentru Ilza lumea era exact aşa.
- Ei?
- Liza Minnelli... "Money"...
- Oho! Cabaret! Asta poate fi prea, a?
- Nu o ai?
- Chiar o am. Cu ea mă încălzesc... uneori... chiar nu credeam că o ştii... bravo.
Iată, deja nu mai sunt drag, ci bravo. Fain. Excelent chiar... trădător, mi-am amintit de trădător, dar Ilza nu e cu noi, înseamnă că nu ea e trădătoarea. Jalal a spus - "unul dintre voi". Ea nu e unul dintre noi, iar dacă va deveni, voi fi atent.
- Cilindru, mănuşi, baston... ei, dar de dansat oricum nu trebuie nu ştiu ce - vom lua mai multe accesorii pentru ca tu mai mult să te dezbraci... şi mişcă-te rapid printre mese. Şi asta-i valabil pentru toţi: când vă opriţi - asta nu trebuie să vă ia mai mult de un sfert de minut, pe urmă vă mişcaţi şi imediat scoateţi ceva, nu băgaţi în seamă dacă merge încă muzica, iar voi dansaţi încă, voi terminaţi, adică lasă să meargă muzica, dar dacă v-aţi dezbrăcat - cu alergături printre mese după bani şi fugiţi, da?

Dintr-odată am înţeles că Ilza uneori nu vorbeşte ruseşte, ea încurcă cuvintele, pune alte cazuri... ei îi este greu să vorbească ruseşte ori vrea să spună total altceva decât ce auzim noi... o manieră stranie... doar erau momente când vorbea corect... Mama mea, când ascundea ceva de tata sau de mine, vorbea exact cum vorbeşte Ilza acum.
- Ne-am înţeles unul pe altul, da?
- O sută de procente.
- Excelent. După numerele voastre fo-o-o-arte scurte, eu o să dansez un lu-u-u-ng dans din buric. După asta ne odihnim cu toţii, eu vă plătesc şi ne odihnim în continuare! Excelent!

Noi nu am mai spus nimic. Ilza a hotărât singură că totul e excelent. Sincer, eu încă n-am hotărât ce ar fi mai bine: să-l ucidem pe arbitru înaintea numărului individual sau să strălucesc pe scena de dans după omor, când cu siguranţă totul mi-ar fi indiferent.
- Pot să iau băieţii un minut?

Ne-a găsit Nataşa.
- Da, sigur, pe toţi odată? Aş putea cu cineva...
- Pe toţi - Nataşa a întrerupt-o pe Ilza şi a dispărut după uşă.

Am ieşit în hol.
- Cum e dansatorilor, să vă iau flori? Eu mi-am luat o măsuţă acolo, aşa că o să avem acelaşi alibi. Important e să vă coordonaţi între voi şi să-l terminaţi pe ăla.
- Totul se potriveşte perfect, uite, o să avem numere individuale. Până dansez eu, Hot-Dog face baie de aburi în saună, Pepsi dansează - el încă poate fi acolo. La zece totul va fi aproape gata pentru noi, ne vom coordona astfel ca Hot-Dog să fie ultimul dintre noi. El va apărea imediat ce arbitrul se va întinde pe masă. Dacă tu nu eşti aici, noi vom dansa mai mult. Tu apari, eu cu Pepsi luăm arcul, îl terminăm pe arbitru şi înapoi în restaurant. I-d-e-a-l!

Toţi au reţinut ultimele mele cuvinte şi s-au liniştit. Eu însumi înţelegeam cu greu cum de coincide totul, dar în teorie totul era într-adevăr ideal.

Note:
[1] Ucraina în argoul rusesc (n.tr.).
[2] "Rechin" (n.tr.).
[3] GIBDD - (ru.) - Inspecţia de Stat pentru Siguranţa Traficului (n.tr.).
[4] Dans popular rusesc (n.tr.).
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • traducere proastă
    Zoii [membru], 29.01.2009, 13:49

    fără nicio legătură cu limba română. Pe lângă faptul că nu se înţelege mai nimic, sună nefiresc, abundă în tot felul de sintagme traduse ad literam din rusă, specifice mai degrabă spaţiului de peste Prut.

    Genială faza cu pantalonii care au "lipitori", în loc de cusături.
    Mi-a fost destul de greu să mă hotărăsc care exprimare e mai penibilă dintr-o pleiadă:

    "... ştire despre ceva moşnegel"
    "...pilea direct din cutie"
    "Sunteţi acoperişul Nataşei..."
    "Mi-am aruncat de pe burtă piciorul lui Pepsi..." ????What?

    "Ce mai e nou?
    - Totul e pe vechi"

    "Ei?
    - Liza Minnelli... "Money"...
    - Oho! Cabaret! Asta poate fi prea, a?" ???

    Dacă asta este limbă română...
    Nu ştiu cui aparţine Editura ART, dar chiar nu se uită nimeni pe textele care se publică?

Spacer Spacer