Militari - Otopeni (70 RON)
(Apusului) Io am 40 de ani, doamnă. Nevastă-mea are 24 - ei, aşa a fost să fie. Am fost vecini, s-a întîmplat. Ştiţi, ea a crescut fără tată, poate de aia s-a simţit atrasă de mine. E fată deşteaptă, îi merge capu', de aia am şi împins-o de la spate, să meargă la facultate, i-am zis "Măi, ia-ţi şi tu o diplomă. Să fii şefă, de aia să-şi iei diplomă, nu aşa, ca altele, doar să ai şi tu acolo, o diplomă. Să fii şefă!" E la marteking, studentă în anul unu, mai are două săptămîni şi naşte şi nu ştie dacă mai apucă să dea examenele, că mai are două. Pe ăsta, ultimul, l-a luat cu 5, ce-a mai plîns. "Lasă, măi, fată, ce vrei tu, ai învăţat o noapte... ce-oi vrea?"
(Lujerului) Au rîs prietenii mei de mine, că e mare diferenţa de vîrstă. Io - 40, ea - 24. Înţelegeţi. Da' să ştiţi - eu m-am speriat de diferenţa de vîrstă, nu ea. Ei, da' nu m[ gîndesc. Că ea-mi mai zice uneori "Şi dacă mor eu înaintea ta?" Cum să se gîndească la moarte, doamnă? Ei, eu ştiu că o să vină o vreme cînd diferenţa de vîrstă o să conteze... da' nu mă gîndesc. Ce-o fi, o fi, atunci nici n-o să-mi mai pese, ce credeţi!
(Turda) Eu, doamnă, am avut tot felul de clienţi. Sunt unii serioşi, curse lungi, lasă şi ei ceva. Alţii... Am o bătrînă, mama unei cliente. Ea a plecat în străinătate, a rămas bătrîna, mă cheamă să o duc la doctor, cursă de o's'tă de mii. Ce să-mi lase ea? Şi mă mai cheamă să o duc şi înapoi acasă... O duc, cînd pot.. da' nu bat oraşul sa ajung la ea... Io mi-am luat cursă din Balta Albă pînă în Militari, 600, bun. Tot felul de clienţi am. Am avut odată şi un daltonist! Mergea la Snagov.
(Otopeni) Io duc oameni, doamnă. Beligan - mare actor. Şi celălalt, Dinică Gheorghe. Mari oameni. Actori adevăraţi. Au stil. Păi am intrat mai zilele trecute într-un magazin şi am dat acolo peste fata aia cu gură mare... bătăuşa... blonda... cum îi zice... Nichita, aşa. Eu, ca bărbat, m-am simţit jenat.. mi-a venit să ies din magazin, ce era la gura ei. Şi vin şi vă întreb, doamnă, ce mai este, azi, o vedetă?
Kogălniceanu - Militari (18 RON)
(Cotroceni, un post de radio, ascultător de talk-show în direct) "Ridică ăştia maşinile, în fiecare zi le ridică, mare jmecheri ce sînt ăştia, ridică maşinile. Păi, cînd vezi că ţi-o ridică, să te duci să-i iei de gît. Dar dacă n-are omu' cojones..."
- Ce nu are, doamnă?
- Coaie, domnule.
- Aaaa... Nu ştiam. (Pauză)
- În ce limbă, doamnă?
Arcul de Triumf - Militari (15 RON)
(Piaţa Crîngaşi) Fi-miu face sport de performanţă. Vrea să plece. Pe mine, unul, mă doare asta. L-am întrebat - că face acum 18 ani - ce vrea de ziua lui. Mi-a zis că vrea cadou o viză de Canada. Mă doare, doamnă, dar îi dau dreptate. Face hochei de performanţă. E bun. La noi, nici măcar patinoar pentru antrenamente nu are, nu are gheaţă. Ce să facă aici? Eu muncesc două schimburi ca să-l ţin pe el şi fata în şcoală. Cînd munceşti 12-16 ore, ca să obţii traiul, cînd să mai citeşti şi tu o carte, cînd să mai mergi şi tu la un spectacol? Cum să creşti tu, ca om, fără astea?
Lujerului - Domenii (22 RON)
(La Cora, ne angajăm pe rampa de ieşire spre şosea, cu sens unic. Aproape de ieşire, intră pe sens unic un 4 x 4, fără să încetinească. Taxiul se dă deoparte, îl lasă să treacă.) Doamne, ce tupeu au unii! Se cred mari şi tari! Şi au atîta tupeu - normal că au. Că pe ei nu-i ia nimeni. Au un tupeu de te fac să te întrebi dacă nu greşeşti tu cumva. Doamnă, ce căcat de ţară e asta care te face să te îndoieşti de realitatea ta?