Plăpîndă ca un fir de iarbă

Plăpîndă ca un fir de iarbă
Verde pur şi plin de rouă
ea stă la răscruce de vînturi
în mijlocul tuturor lucrurilor
liniştită în neliniştea ei
sigură în nesiguranţa ei
simţindu-şi fragilitatea
frumuseţea întregii fiinţe
scrutînd zările cu o privire indescriptibilă
ca o privire a unui copil
ajuns fără ştire la vîrsta maturităţii
încă fraged şi gingaş
însă trecut deja prin multe dezastre.

Rîsul şi plînsul sunt de o parte şi de alta
dar nu le cade pradă
căci există un spaţiu care se cere găsit
acolo unde inocenţa trăieşte cu înţelepciunea
aşa că pentru cîteva bătăi de inimă
nu trebuie să facă nici un pas
ci doar să privească tăcută
şi să zîmbească zîmbetul zîmbetelor
un zîmbet care odată găsit
o altă lume începe să o pătrundă
şi astfel poate da de urma adevăratului drum
ce va trebui urmat ieşind din răscruce.