Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Fragmentarium

Rolul familiei mele în revoluţia mondială


Bora Cosic, traducere de Georgina Ecovoiu

01.04.2009
Editura ART
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Bora Ćosić
Rolul familiei mele în revoluţia mondială
Editura ART, 2009

Traducere din limba sârbă de Georgina Ecovoiu

Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****

Fragment

I
Mama a cusut un săculeţ. Pe săculeţ a brodat: "Ziare". L-a mai brodat şi pe tata cum stă pe toaletă, cu pantalonii în vine, şi citeşte. Lucrătura era în trei culori: una pentru tata, alta pentru pantaloni şi alta pentru "Ziare". Pe săculeţ, tata arăta de parcă era viu, atâta doar că avea chelie, ceea ce nu corespundea realităţii. Probabil că l-a brodat aşa ca să se răzbune. În săculeţ, puneam hârtie de ziar tăiată de bunicul cu un cuţit de bucătărie. Ziarele puteau fi folosite numai şi numai după ce le citea tata. Despre toate acestea am scris eu o compunere: "Viaţa noastră în closet şi în general". "Ce porcărie de şcoală mai e şi asta, care scotoceşte prin vieţile oamenilor? N-am mai pomenit aşa ceva!", s-a lamentat mama, iar eu i-am răspuns: "Ce vină am eu?".

Mama obişnuia să se suie pe pervazul ferestrei cu o cârpă în mână, stând cocoţată deasupra unui hău de trei etaje, ca să spele geamurile. Cei din casă ţipau, bunicul se oferea să o ţină de picioare, iar una dintre cele două mătuşi leşina de frică. Tata întreba: "Chiar trebuie să te caţări aşa când speli geamurile?" "Trebuie!", îi răspundea ea. Când pregătea sucul de roşii într-o oală imensă, aceeaşi în care fierbea şi rufele, mama se urca pe un scăunel şi amesteca fiertura cu o lingură de lemn uriaşă. Unchiul se uita la ea: "Şi dacă o să cazi în oală?!". Sucul de roşii se împroşca în toate părţile, pe pereţi, pe noi. "Ce să vă fac?" Viaţa e plină de pericole".

Mama a adus o găină care făcea gălăgie şi se zbătea, împrăştiind pene prin toată casa. Eu am luat găina de sfoara cu care era legată şi am tras-o prin casă. După aceea, mama a prins-o de aripi şi i-a tăiat capul deasupra veceului, apoi a tras apa. Găina fără cap a continuat să se zbată într-un colţ, mânjind cu sânge papucii mamei. Era groaznic, dar şi foarte vesel. Mama ne-a chemat s-o ajutăm: "Veniţi să întindem perdelele cât sunt umede!". Bunicul şi unchiul ţineau fiecare de câte un capăt şi le scuturau. Mama a ţipat la ei: "Atenţie să nu le rupeţi!". "De parcă am fi pe o corabie!", a bombănit bunicul. Mama i-a spus: "Ar fi mai bine dacă aş putea să fac totul singură, să nu vă mai cer ajutorul vouă, bărbaţilor!". Mama mai întindea şi foi de plăcintă, care atârnau peste masă. Mama obişnuia să pună la uscat, în baie, cămăşile tatei, din care se scurgea apa. "Se pare că am nevoie de umbrelă ca să îmi pot face nevoile!", a bombănit bunicul. Mama aşeza borcanele cu murături pe pianul nostru marca Bösendorfer. Borcanele erau înfăşurate cu fulare, ca să nu se răcească. Pianul se îndoise deja la mijloc. Mama usca fasole verde pe nişte ziare vechi, pe care le aşeza sus, pe dulapuri. Mama prepara tăiţei pentru următoarele trei luni. Îi punea la uscat peste tot prin casă. Tata s-a revoltat: "Cât o să mai dureze starea asta de asediu?!". "O să trebuiască să fac nişte schele ca să ne putem mişca pe aici", a constatat unchiul. "Aşa ca la teatru?", am zis eu. Mama a replicat: "Tare mă tem că într-o bună zi o să mă găsiţi spânzurând de grindă!" Bunicul a întrebat: "De ce?", la care ea i-a răspuns: "Pentru că deja văd negru în faţa ochilor!".

În timp ce mânca sarmale, mamei i se mai oprea câte o foaie de varză în gât. Începea să tuşească, să dea din mâini, şi până la urmă reuşea să o înghită. "Era cât pe ce să-mi dau duhul, aici, în faţa voastră!", s-a văicărit odată. "Ei, nu mai spune!", i-a zis bunicul. "Asta nu-i nimic faţă de ziua aia când mi-aţi dat brânci în apă. Dacă n-ar fi fost marinarul ăla voinic care să mă salveze, dusă aş fi fost!" Mama obişnuia să povestească mereu lucruri teribile, fie din viaţa ei, fie dintr-a altora, dar întotdeauna le înflorea: "Păi să vezi când am căzut din tramvai şi când m-a salvat domn' profesor, trăgându-mă de pe şine!". Mătuşile i-au spus: "Ai fost norocoasă!". "Trebuie să învăţaţi din lecţiile de viaţă", a filosofat bunicul. Mama a arătat spre Calendarul Tânărului Comerciant, atârnat pe perete: "Aici am notat eu tot. Negru pe alb!". În calendar mai erau însemnate zilele în care tata nu fusese beat, zilele de naştere ale tuturor membrilor familiei, precum şi anul în care mama căzuse de pe scările rulante de la magazinul universal. "Opt zile m-am zbătut între viaţă şi moarte!" Ea măsura timpul în perioade de câte opt şi paisprezece zile, sau de câte şase săptămâni. Cel mai mult îi plăcea intervalul acesta, de şase săptămâni - cât dura vreo boală.

Când o dureau dinţii, mama îşi învelea capul în tot felul de cârpe, de n-o mai recunoşteam, şi începea să se văicărească. Bunicul încălzea fierul de călcat şi i-l punea mamei pe obraz. Odată s-a fript, cu toate că era înfăşurată cu un şal. Durerea de dinţi, însă, nu a trecut, ci dimpotrivă, s-a înteţit. Altădată, mama ne-a spus: "Uite, aici îmi apare un mont!". Toţi s-au aplecat să-i pipăie umflătura de pe laba piciorului, care, până la urmă, a trecut de la sine. "Tare liniştită aş mai fi dacă aş şti ziua în care o să mor!", a exclamat mama. La asta, unchiul i-a răspuns: "Ţie ţi-e teamă şi de un biet viermişor din măr, darămite de moarte!". "Odată am văzut un nebun stând în poartă, pe strada Ţariţa Miliţa", a povestit mama. Auzind aceasta, toţi au tăcut. "Era îmbrăcat doar într-o pelerină de ploaie descheiată, deşi nu ploua!" Atunci, observându-mă pe mine, s-a răstit: "Chiar trebuie să asculţi toate prostiile astea, în care nu cred nici copii?!". La care am răspuns hotărât: "Trebuie!" "Dacă n-ar fi copilul ăsta aici cu noi, v-aş povesti un film la care mi-a fost şi jenă să mă uit!", a adăugat mama. Bunicul a comentat: "Sigur era ceva deocheat!". Mama i-a răspuns: "Un bărbat s-a apropiat de eroină cu o privire de criminal, iar ea a început să plângă, descheindu-şi superba bluză de voal!".

Odată, mama a coborât pe scările blocului să dea de pomană unui cerşetor. Întorcându-se, ne-a mărturisit: "Mie îmi plac cel mai mult ăia care vin şi-ţi spun: mama a murit, tata e în spital, iar eu sunt nebun". "Asta şi merită!", a spus bunicul. Mama i-a explicat: "Da, pentru că atunci văd că există oameni mai necăjiţi decât noi, care ştiu să se bucure de porţioara de papricaş, pe care oricum aş fi aruncat-o la gunoi! Ah, Doamne, când mă gândesc cât timp îmi ia să pregătesc amărâtul ăla de prânz pe care voi îl înfulecaţi cât ai zice peşte!". "Şi ce-ai vrea să facem?", a întrebat-o bunicul. "Nimic", i-a răspuns ea. "Nu c-aş vrea să mă plâng. Dimpotrivă, când mă gândesc doar câţi orbi, câţi invalizi şi câţi nefericiţi sunt pe lumea asta, îi mulţumesc lui Dumnezeu că eu sunt sănătoasă tun!"

Mama se gândea întotdeauna la nedreptatea şi la bolile care făceau ravagii în lume, dar întotdeauna găsea un final care să ne facă să ne simţim bine. Tata obişnuia să spună: "Mama e o sfântă!", dar pe un ton zeflemitor. Mătuşile mi-au dat să citesc o poveste despre o mamă care, ducându-se să adune lemne din pădure, a fost sfâşiată de lup.

II
Tata avea un geamantan, în care se aflau nişte mostre numerotate fie cu cifre romane, fie cu cifre arabe. Arăta bucăţelele de material peste tot pe unde mergea, inclusiv prin cafenele: "Astea sunt mostre de materiale care se pot aduce nici eu nu ştiu de unde!" Bunicul comenta ironic: "Aşa mă gândeam şi eu!". Mama a vrut odată să ia una din cârpe şi să facă din ea o perniţă de ace, dar tata i-a interzis: "Nu te atinge de magazinul meu!" Târa peste tot după el geamantanul acela, dar, de fapt, nu se ducea nicăieri cu treabă. Bunicul ne-a explicat: "Asta e doar o scuză să umble brambura cu toţi bezmeticii!". Odată, tata a scos din geamantan o cană de ceai şi a trântit-o de podea, fără ca ea să se spargă. Mama s-a minunat: "Ăsta nu-i lucru curat!". Atunci, tata a explicat: "E sticlă falsă. Pot să fac rost de tot setul de douăsprezece bucăţi, dacă îmi daţi banii în avans!" "Numai să nu aflăm că vreun magazin de sticlărie se plânge că i-a dispărut setul!", a tras unchiul concluzia. Tata vindea şi cratiţe marca "Eterna", precum şi altele mărunţişuri. Era distribuitor al firmei "Kästner und Eller". Mai apoi s-a angajat într-o feronerie, unde număra cuie. În magazin mai erau şi maşini de tocat carne şi cutii frigorifice Goldner, dar tata nu se ocupa de asta. El îşi număra cuiele, unul câte unul. Mama s-a dus odată să-i ducă ciorbă de pui într-un sufertaş şi, când s-a întors acasă, a povestit: "Bietul de el, toată ziua numără la cuie!". Pe urmă m-a luat de mână şi mi-a şoptit: "Noi doi ne avem doar unul pe celălalt. Suntem singuri!". Mai târziu, tata a început să vândă şi maşini de tocat: "Uite, asta funcţionează aşa!", şi, din greşeală, şi-a băgat degetul înăuntru. Doamna care se interesa de marfă a învârtit de manivelă, iar tata a început să urle şi a azvârlit maşina pe podea. Doamna s-a scuzat: "Păi eu nu ştiam...!" Tata s-a întors acasă, şi-a dat jos cămaşa şi i-a spus mamei: "Am nişte mâncărimi pe spate!". Îi apăruseră nişte pete roşiatice care au speriat-o pe mama: "Vai de mine, te-au otrăvit!" S-a uitat şi unchiul: "Cineva ţi-a dat să bei vin contrafăcut!". Tata i-a răspuns: "Cândva, băuturile nu erau atât de proaste, chiar dacă erau ieftine!". Tata şi-a băgat picioarele în lighean şi a rugat-o pe mama să-i scoată bătăturile. Aşezându-se pe vine, mama a trecut la treabă. folosind o lamă "Gilette". Tata a atenţionat-o: "Vezi să nu mă laşi olog!"

Tata se trezea devreme, se ducea la baie, se întorcea, dădea cu pumnul în masă şi aproape de fiecare dată se lovea la degetul mare, îşi rupea unghia, iar sângele curgea şiroaie. Odată a tras o duşcă dintr-o sticlă în care era sodă caustică, el crezând că e bere. A scuipat imediat, a tras o înjurătură, dar n-a păţit nimic. Doar pe parchet a rămas o pată albă.

La noi în casă, fiecare se pricepea să repare câte ceva. Tata făcea reparaţiile cele mai riscante. Unchiul i-a zis: "Odată tot o să te omoare curentul ăla!". Stând cocoţat în vârful scării, tata a pretins: "Ia daţi-mi cleştele de tăiat şi nu-mi mai purtaţi atâta de grijă!". "Dacă aş fi ştiut că trebuie să stau după fundul tău, aş fi făcut reparaţia singură!", i-a reproşat mama. Odată, mama a găsit costumul tatei atârnat într-un cui, în faţa uşii de la baie. Brusc a început să ţipe: "Precis că şi-a luat zilele!". Bunicul a calmat-o: "N-avem noi norocul ăla!". După aceea, uşa de la baie s-a deschis şi s-a văzut că tata stătea în cadă, citea ziarul şi fluiera. M-am dus şi eu în uşa băii să-l privesc. Mama a ţipat la el: "De ce naiba nu încui uşa şi stai aşa gol în faţa copilului?!". La care tata a întrebat-o: "Şi cum ai vrea să fac baie, îmbrăcat?". A plecat apoi prin oraş să vândă maşini de tocat, iar la noi acasă a apărut administratorul ca să verifice ţevile de apă. Profitând de ocazie, a încercat să o pipăie pe mama, la care ea a izbucnit: "Nici să nu te gândeşti! Auzi ce-i trece prin cap!". Administratorul a insistat: "Mă gândeam că v-ar prinde bine..." S-a adresat apoi bunicului: "Mă scuzaţi, vă rog, domnule tată!". Mama şi-a luat în pat o buiotă cu apă caldă, spunând: "Măcar asta să mă încălzească!"

Întorcându-se acasă, tata a întrebat: "Iar calci rufe? Nu spuneai că te dor dinţii?" Mama i-a răspuns: "Păi nu îmi ceri tu în fiecare zi cămaşă albă şi călcată?" Tata i-a smuls din mână fierul fierbinte şi l-a aruncat pe geam. A desfăcut apoi o sticlă de bere ieftină: "E, acu' e mai bine!". Bunicul, uitându-se pe geam, a spus: "Putea să îi cadă în cap administratorului".

Tata s-a aşezat pe două scaune şi şi-a ridicat picioarele sus. Bunicul l-a întrebat: "De ce nu te angajezi într-o trupă de circ?" Eu am strigat: "Trăiască Circul Kluski!" "...care zace acum pe fundul oceanului!", ne-a amintit unchiul. "Fratele Prohaska ţinea prelegeri despre libertate, apoi făcea exerciţii la trapez." Bunicul a spus revoltat: "Pe toţi ăştia i-aş trimite la răcoare, aşa, vreo douăzeci şi cinci de ani!" Unchiul a reluat ideea: "Şi eu am fost o dată la o prelegere politică, dar cum vorbitorul ne arăta mereu curul, n-am mai priceput nimic!" "Toţi ăştia sunt oameni importanţi, care fac şi desfac lumea!", a constatat mama.

Un coleg de-ai tatei şi-a deschis un magazin cu produse din cauciuc. Avea acolo şlapi, mingi, baloane şi alte mărunţişuri. "O fi având şi chestia aia în formă de ţigară, care îţi explodează sub nas!", s-a arătat curioasă mama. Bunicul a întrerupt-o supărat: "Să-i fie ruşine să vândă asemenea porcării!". Pe mine m-au dus la deschiderea magazinului, ca să fiu primul lor cumpărător. Mi-au propus să aleg între un colac de baie, un Mickey Mouse de plastic şi câteva mingi de ping-pong. Eu am preferat o chestie de cauciuc în formă de rahat, pe care - după ce mi l-au înmânat festiv - au declarat: "Magazinul este deschis publicului larg!" Acasă, am vârât bucata de cauciuc sub un colţ al covorului, aşa că mătuşile, dând de ea, au exclamat stupefiate: "Să fi făcut domn' profesor gluma asta proastă?! Nu l-am fi crezut niciodată în stare de aşa ceva!" Eu am început atunci să mă bâlbâi, iar bunicul s-a întors spre mine şi a întrebat: "Voiai să zici ceva?". Mama i-a explicat: "Abia aştept să scape de bâlbâiala asta şi să-l înscriu la canto, să cânte la Operă". Eram în perioada în care începuseră să-mi crească picioarele, mâinile - oasele, în general. Mama i-a spus tatei: "Cred că ar fi cazul să-i explici tu unele lucruri, că doar nu o să o fac eu, ca femeie!". A intervenit repede unchiul: "Voi vreţi să vindeţi castraveţi grădinarului!". Odată, când m-am dus la baie, mama l-a îndemnat pe tata să vină după mine, spunându-i: "Hai, vorbeşte-i ca de la bărbat la bărbat!". Tata s-a mulţumit să observe că trag apa şi mi-a spus: "Nu-i nimic, băiete, totul e normal!". "Ştiu asta, tată", i-am răspuns.

Odată, tata s-a întors acasă în zori şi a intrat imediat în baie, ca să facă duş. A rămas acolo multă vreme, după care a ieşit frumos îmbrăcat şi binedispus. Mama l-a întâmpinat, spunându-i: "Bea şi tu cana asta de ceai şi o să te simţi mai bine!". Bunicul l-a mustrat: "Despre purtarea ta ar trebui să scriem o circulară, adresată tuturor membrilor familiei, ba chiar şi rudelor mai îndepărtate!". Tata i-a răspuns pe un ton conciliant: "Am vrut să cumpăr câte o ciocolăţică pentru fiecare dintre voi, dar nu mai aveam un sfanţ în buzunar". Mama a spus în şoaptă: "Bietul meu bărbat, nimeni nu-l iubeşte!". Atunci tata a scos din buzunare nişte ciocolăţele marca "Nestle" şi, aranjându-le pe masă, ne-a spus: "Pe astea le-am câştigat la tombolă!". În ambalaj se găseau cartonaşe cu căpitanul Grant şi cu alte personaje faimoase. Mama mi-a dat mie cartonaşele, iar ciocolăţelele le-a topit într-o crăticioară, spunând: "O să avem nevoie de ele pentru prăjiturile de Crăciun". Tata a mai cumpărat şi lozuri în plic, pe care scria Loteria Naţională şi pe care era imprimată imaginea unui bebeluş scăldându-se într-o grămadă de bani. Uitându-se la lozuri, bunicul a spus: "Impozit pe prostie!". Tata era însă convins: "Într-o bună zi o să câştig un milion şi o să plec în America!". Bunicul îşi râdea în barbă: "Ha, ha, ha!". Nota zilele în care tata nu era beat ca pe nişte evenimente importante, de nivel european, reproşându-i mereu mitocăniile şi amintindu-i că îi datorează şaptezeci de dinari.

S-a întâmplat tocmai atunci ca tatei să i se scoată un glonţ din genunchi, rămas acolo din copilărie. Fusese tras cu un pistol "Flober". După treizeci de ani, glonţul începuse să se mişte pe sub piele, iar tatei i se umflase piciorul. Tata l-a adus acasă şi l-a pus într-o cutie de chibrituri. Era colţuros şi de culoare neagră. În debara, printre borcanele de compot, se găsea unul în care erau puse la păstrare şi amigdalele unchiului, scoase în copilărie.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer