Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Semnal editorial

Albul miresei care se vedea în oglindă


Aurelia Marin

01.07.2009
Editura Vremea
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Aurelia Marin
Albul miresei care se vedea în oglindă
Editura Vremea, 2008


*****

SONET 1
După-amiază hieratică şi tăcerea mnezică
venită mult prea devreme. La Zürich,
în biserica femeilor Chagall descompus
în vitralii ca un minunat adăpost veşniciei.
Blazonul mâinii divine scapără lujere pulsatorii,
irisul violet reverberează singurătatea zidurilor
pe dinăuntru.
"Prietene, ai milă, întoarce-ţi privirea,
prea lunga aşteptare tâlhăreşte iubirea"!
Din poama soarelui pică anume un fulg,
păstrător de giuvaeruri trupul meu
aruncă înapoi scântei de lumină, devine orbitor.
Ca bulbii unul într-altul înţelesurile încurcate
şi ceva care ar vrea să pornească se întoarce
apăsându-şi izvorul.
"Prietene, aţine curajului drum,
dacă e ceva de spus
spune aici şi acum".


SONET 2
Buzele calde petale de la gleznă în sus
fiecare muşchi înainta pasul, sofistica plăcerea,
totul părea încâlcit ca într-un vis vagabond
şi indecisa teamă a începutului,
poezia braţelor desfereca ghiocul.
Aşa începea descântecul apropierii -
un bărbat bolnav de hiperrealitatea femeii
cum niciodată mai femeie, Femeia,
din creier în ţesuturi şi oase feromonii
transfer de alcool tare, primejdios,
însuşiri paranormale pliază genunchii.
Ne afundam în pământ să cuminţim fiorul -
posedat, înfrigurat, şlefuiai coapsele
pentru a le învăţa să trăiască profund,
din cauza mângâierilor nemistuiţii tăciuni
mocnesc reinventându-şi lucirea,
urmele tainicului coborâş reveneau la viaţă
cu încetinitorul.

Floare de lotus închide peste noi curbura
sfârşitul unde am fost şi vom reveni.


SONET 3
Dincolo de enciclopedia secretă a nopţii
Venus şi Lira conspiră ironic şi dulce,
condamnaţii la iubire - ce şansă!
cumulează puncte ce descriu extazul,
ce promit eternul.
Iubire, fă bine şi zăbovoşte-i sub nămeţii
de stele umede de somn, lasă-i să creadă
ca sfinţii, undeva, te bănui chiar pe tine
înfricoşată de trădătorul lanţ.
În vârful picioarelor chipurile suple -
abandonul, regina, simfonia de roşu,
în basmul poemei astrale şoptit-au amândoi
"nu pot trăi fără tine..." o, Doamne,
ce bine a cuibărit sămânţa erotismului
mentorul ca să mijlocească prea plinul.
Dincolo de pajiştea în falduri a cerului


SONET 4
Suntem făcuţi din aşchii, noduri şi pene
materie primă migălos drămuită să nu se deşire,
sufletul ca păianjenul isterizat prin case pustii
se trăia şi el, bărbat nesăbuit, amândoi suntem
plini de râs, de plâns şi de milă.
Stiu că mă iubeşti vulnerabil, păcătos şi orb
mai mult ce să îşi dorească femeia!
cu alte cuvinte frumosul din mine ar trebui
să declanşeze magnitudine, să arunce lavă
şi totuşi, în genunchi te implor, arată-mi
că ai nevoie de mine ca o piatră de gât,
chiar şi atunci când te ajunge răbdarea.
Ştii că răsplată în merinde nu îţi pot da
sunt parte a unui joc de noroc sau de-a baba-oarba,
pe chei nebunul cartierului cu o floare împletită din sârmă
îmi aţine calea - limba un muşchi vibrator şi obscen,
privirea, mlaştină bătrână.
Cu faţa noroioasă cu dinţii clănţănind
îţi scriu pe zidul unde te-ai lipit de mine
"nu sunt vinovată, nu sunt fără vină".


SONET 5
"Vino Femeie, adu-ţi perna
să te întinzi lângă mine umplută cu linişte
sfidăm marele exil şi retrăim îmbrăţişările,
ce mai contează cum am plecat cu braţul tăiat
cum m-au respirat plămânii atinşi ai pământului".
Hipnotizată de chemarea nepământeană de dor
retrăieşte visul cu aceeaşi mare îndoială,
rochia de mireasă avea acum poalele arse,
pantofii cu şireturi în cruce pentru altar
îi purtase cununia alteia mai norocoase.
Ea nu-i decât o bătrână însingurată şi un pic ţicnită
culege melci la lizieră după ce plouă.
Aşa au găsit-o copacul şi piatra în stratul
de frunze căzute în somn,
aşteptau de mult pe cine-avea să apară visând
ehei, învăţaseră bine încotro legăturile pierdute,
cum urcă timpul un val de pământ
şi câte mai câte...
Când liliacul alb a dat în floarea
nopţilor unde e loc destul s-a culcat.
Atunci a venit lângă tine.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer