Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  Jurnal de călătorie

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Jurnal de Istanbul (4 - Hamamul, pisica din copac şi depresurizarea)


Iulia Blaga

17.10.2003
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Citiţi la LiterNet precedenta parte a Jurnalului de Istanbul.

Deci sunt cu un ochi spre România, deşi nu mă bucur cine ştie ce. Ieri stăteam la ea cu tot spatele, ne-am dus la Marea Marmara, cinci minute de mers pe jos de la hotel, şi am băut o bere. Era cald şi soarele cuminte, vapoare mari şi şalupe mici treceau prin faţa noastră, ne întrebam dacă le ghidează cineva, dacă există vreun turn de control, prea sunt multe.

România era în spate. Şi nu faptul că mi-ar fi ruşine ca sunt româncă m-a făcut pînă acum să spun că vin din altă parte, ci doar sentimentul ludic. Vînzătorii de covoare şi chelnerii stau în stradă şi vînează turişti. Sunt incredibili cum ştiu să-şi arunce plasa peste tine mirosindu-te cînd ţi-e foame. How are you? - e prima întrebare. Trebuie să răspunzi, nu poţi fi mitocan. Where are you from? De mai multe ori m-au întrebat dacă sunt din Franţa sau Spania şi cînd am zis că nu n-au mai avut a treia variantă, aşa că le-am spus fie că sunt din Ungaria, fie din Madagascar. De regulă te invita la un ceai pe gratis şi nu ţi-l toarnă în cap dacă nu cumperi nimic.

Am avut şi experienţă tunsului. Nu eu. Prietenul meu care s-a hotărît să-şi lase aici chica. Frizeria în care am intrat era una din multele frizerii din Sultanahmet. Lucrează aici un frizer şi mai mulţi învăţăcei de vreo 16-17 ani. Nu ceaiul pe care l-am primit din partea casei ne-a mirat, nici veselia meseriaşilor, ci faptul că au folosit o brichetă ca să-i pîrlească prietenului meu firele de păr din ureche. Plus masajul aferent. Ne aşteptam să-i facă şi de mîncare.

Hamamul a fost o experienţă şi mai interesantă. Dar pînă atunci să spun cum am rămas în memoria unui măcelar. Eram în preajma unei moschei frumoase, pe un fel de esplanadă mărginită de moschee şi de un parc, unde băieţii joacă fotbal şi oamenii se plimbă ca duminica, şi m-am dus lîngă gard să-mi revăd prietena - o pisică alb cu negru cu care mă jucasem într-una din zilele trecute. Ei bine, mîţa era în pom şi plîngea de ţi se rupea inima şi mie mi s-a părut, aşa cum se uita la mine, că cerea ajutor. Prietenul meu: "lasă, cum s-a urcat, aşa o să se dea jos; aşa sunt pisicile" şamd. Ne-am dus de acolo să bem un ceai. Dar pe mine nu m-a lăsat inima şi am luat-o în sus pe strada plină de magazine şi dughene. Am găsit pe dreapta o măcelărie şi folosindu-mă de mîini şi de formula magică "miau" am reuşit să-l fac pe un angajat să priceapă că trebuie să vină cu mine să salvăm o pisică mică urcată de nebună într-un pom şi că pentru asta avem urgentă nevoie de scară. Omul o fi crezut că sunt mai nebună decît mîţa, şi-a cerut voie de la şef, a luat scara şi ne-am dus la moschee. M-a apucat ruşinea cînd am văzut că pisica dispăruse. Dar omul a fost simpatic, m-a refuzat politicos cînd l-am invitat să bea un ceai cu noi şi s-a întors la treabă.

Iar noi ne-am dus să căutăm un hamam, adică o baie turcească. Cam pe la toate pe unde am fost în prospecţie, preţurile erau mari, ca pentru turişti, dar la cea pe care am găsit-o am putut să ne tocmim, aşa că am plătit doar 15.000.000 de lire în loc de 22.000.000. Fireşte, femeile şi bărbaţii nu stau la un loc - şi ăsta e un lucru care îmi place. Există aici un cald şi inexplicabil spirit de castă - ca să zic aşa. Bărbaţii petrec mult timp ei între ei. Merg la ceai împreună, la o narghilea, joacă table. Unii merg pe strada ţinîndu-se de braţ ori pe după umeri. Femeile merg cu toatele şi cu copiii de fustă la cumpărături sau în parc. Mai de mult o casă turcească era ceva destul de intim, nu oricine era primit înăuntru, tocmai pentru că spaţiul privat era contrabalansat de cel public, gălăgios şi cald. Deci în hamam femeile stau cu femeile şi bărbaţii cu bărbaţii. Sunt spălaţi, frecaţi cu un prosop rugos, şamponaţi, masaţi, stau în saună (mai nou). Femeile îşi aduc ceara ori aparatul de ras. E un loc nu numai de socializare. Poţi sta cu orele, nu te dă nimeni afară. Întinsă pe cimentul cald, săpunită cu săpun Duru de Madam maseuza (aşa îşi spunea, de altfel ştia un singur cuvînt în engleză şi anume "tip") aproape m-a luat somnul.

După nebunia din oraş, hamamul e liniştit ca raiul. Prin găurile bolţii de sus intră aerul. Pereţii sunt scorojiţi. Aerul e aburit şi moale. Poţi să şi fumezi. Mai e o turistă cu mine în încăpere. E din Seattle. Soţul ei e dincolo, la bărbaţi. Au plecat din martie în jurul lumii. Au văzut pînă acum Spania, Portugalia, Italia şi Turcia. Mîine se întorc acasă. Au muncit doi ani pentru călătoria asta. Urmează încă un an-doi de tras după care vor să vadă Bulgaria şi România. Şi pe mine mă aşteaptă munca.

Jurnalul meu de azi e un pic îmbîcsit şi fără formă - mi se pare. Adevărul e că încep depresurizarea, încep să mă întorc acasă. Mă gîndesc cu drag la motanul care mă aşteaptă la Bucureşti şi care face cît toate pisicile de aici la un loc, dar am un sentiment confuz. Ieri seară stăteam pe acoperişul pensiunii şi mă gîndeam că în curînd peisajul nocturn pe care-l voi vedea vor fi blocurile şi Casa Poporului. Urma piciorului lui Mohammed, pe care am văzut-o în moscheea unde e mormîntul lui Abu Ayyubal Ansari, care se zice că i-a fost discipol şi care a murit la Istanbul în 669 AD (loc unde toate cuplurile proaspăt căsătorite se duc ca să aibă zile bune), o să rămînă în urmă.

Am terminat şi cartea despre Pierre Loti. A crescut în ochii mei. Mi-a plăcut că atunci cînd a fost primit în Academia Franceză, i-a oripilat pe venerabili spunînd că el nu citeşte niciodată. Nici nu avea cînd. Şi mi s-a făcut milă de el. Am impresia că toată viaţa, călătorind din Turcia pînă pe Pămînturile Sfinte, în India şi China şi Iran, trecînd prin atîtea exotice poveşti de dragoste, a căutat ceva ce n-a găsit niciodată. Sunt convinsă că nu trebuie să umbli mult ca să găseşti ceva ce e în tine, dar poate că pentru unii, călătoriile sunt o modalitate de a da ocol pentru a prelungi inconştient momentul descoperirii. Asta e. Mîine mă sui în Ortadogu. Am ales locul nr .1, ca să pot fuma - ceea ce e o mare plăcere pe care v-o doresc şi dumneavoastră.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer