Literatura, dacă e bună, o găseşti acolo unde e viaţa

Adriana Popescu: Mario Vargas Llosa a spus într-un interviu că cititorii serioşi din ziua de azi sunt femeile. Aţi scris cumva Sora Katiei influenţat de acest fapt?
Andrés Barba: Nu împărtăşesc opinia lui Vargas Llosa. Faptul că sunt mai multe cititoare decât cititori nu înseamnă decât asta: că sunt. Inteligenţa nu e un privilegiu al sexelor.

A.P.: Din experienţa dvs. de profesor, atât în Spania, cât şi în Statele Unite, consideraţi adevărată afirmaţia lui C.P. Snow de acum 50 de ani, referitoare la faptul că distanţa dintre "cele două culturi" - ştiinţele umaniste şi tehnologie - reprezintă o piedică în calea rezolvării problemelor cu care se confruntă omenirea?
A.B.: Mediul universitar (cel puţin în cazul literaturii) e un mediu închis, mort înainte de a se naşte în marea majoritate a cazurilor. Probabil că nu se poate face nimic spre a se evita asta, fiindcă chiar structura universităţii anihilează impulsul care a generat chiar literatura care se studiază. Cu toate astea, literatura, dacă e bună, o găseşti acolo unde e viaţa.

A.P.: Dacă nu aţi fi fost scriitor, ce aţi fi vrut să fiţi?
A.B.: Sculptor.

A.P.: Ce cărţi aveţi în momentul acesta acasă, pe noptieră?
A.B.: O bijuterie: Secretos a voces (Secrete în gura mare) de Alice Munro, una dintre cele mai bune scriitoare în viaţă.

A.P.: Dacă aţi avea ocazia să mergeţi cu trenul într-o călătorie lungă, care este scriitorul pe care aţi dori să-l aveţi tovarăş de compartiment?
A.B.: Dacă s-ar putea călători în timp, aş merge fără să stau pe gânduri cu Clarice Lispector. Nici măcar nu m-ar interesa să vorbesc, m-aş mulţumi s-o pot observa câteva ore.