Nu există un singur mod de a descrie Bucureştii de astăzi. Oraşul este în flux şi orice secţiune prin această viteză a devenirii urbane nu poate fi decât reductivă; oraşul este plurimorf şi, deci, ar trebui cel puţin pomenite toate aspectele acestei multiplicităţi în devenire, în proces, dacă nu şi descrise. În fine, oraşul este subiect de monologuri şi de tranzacţii , nu rareori violente, între diferite voci care doresc să acapareze puterea financiară, economică în sensul cel mai larg, precum şi vizibilitatea publică; or, fiecare astfel de voce se creditează pe sine drept păstrătoare a adevărului absolut despre Bucureşti, în detrimentul şi pe seama dreptăţilor parţiale ale celorlalţi actori ai urbei.
Dar, dacă e aşa, putem totuşi enumera câteva cuvinte cheie, care - holografic - surprind câte ceva esenţial. Dezvoltare: capitala României are un ritm de dezvoltare economică şi urbană situat cu mult peste media ţării şi nesustenabil. Avantajele dezvoltării sunt multe şi evidente, dar vin şi cu probleme: infrastructurile nu ţin ritmul cu această expansiune (sprawling) în peisaj, fagocitând din mers resurse, spaţiu verde, căi de acces. Uneori istoria edificată a locului pare că a "rămas în urmă", vestigială şi inadecvată. Urbanizarea accelerată a teritoriilor din ceea ce era odinioară hinterland-ul agricol pune o mare problemă de viitor, devreme ce Bucureştii reiau pas cu pas toate greşelile urbanistice ale oraşelor americane de după cel de-al doilea război mondial: aceleaşi turnuri de sticlă cu arhitectură pauperă de atunci, aceeaşi dezvoltare extensivă în dauna şi pe seama calităţii vieţii urbane, aceeaşi punere în paranteze a spaţiului public urban (pe care mai niciunele dintre proiectele de speculă imobiliară nu şi-l propun altfel decât în varianta - rentabilă, dar fatală pentru viaţa oraşului în viitor - de mall intra-urban. Cu alte cuvinte, punem accentul excesiv pe metrii pătraţi construiţi desfăşuraţi şi nu pe acele spaţii, echipamente şi servicii urbane care, ele abia, dau calitate reală, sustenabilă pe durata vieţilor noastre cel puţin, locuirii întreolaltă. Am făcut case, majoritatea umilitor de urâte, nu şi comunităţi.
Cât despre centru: pe de o parte, ocrotitorii patrimoniului fac, în realitate, serviciul celor care îi diabolizează pentru că blochează devenirea urbană, trimiţând, prin inflexibilitatea lor, afacerile imobiliare fie în zona infracţionalităţii (în sensul ocolirii unor legi prost tocmite), fie afară, fizic, din centru, ceea ce va face ca, în nu multe decenii, acesta să capete aspectul, ca şi în aceleaşi invocate oraşe americane, de zona "ocrotită", fie! dar golită de viaţă şi de resurse...