Cum a fost cu spaţiul public?

A trecut deja simpozionul Spaţiul public contemporan (http://www.anuala.ro/2009/spatiul_public_contemporan), organizat de Ordinul Arhitecţilor din România Filiala Bucureşti (mulţumiri imense tuturor celor de acolo, care m-au ajutat necondiţionat: nici nu îi mai numesc individual, de teamă să nu ocolesc pe cineva) şi Centrul de Cultură Contemporană din Barcelona (aici e mai simplu: mulţumirile merg către Bashkim Shehu şi Masha Zimcic). O parte din prezentările celor două zile au fost cu generozitate şi în chip anticipat găzduite în numărul pe mai al revistei Cuvântul (mulţumesc, Ghighi Bejan, pentru incredibila punctualitate!).

Ce e de spus? În primul rând, faptul că studenţii de la arhitectură, precum şi doctoranzii noştri, au participat aşa cum i-am rugat în prealabil: în număr mare şi activ. Este, pentru unul ca mine, un sentiment de frustrare: noi nu am avut parte, în studenţie, de oaspeţi memorabili, cu excepţia lui Kisho Kurokawa prin 1986, dacă nu greşesc. Atunci a fost omor (aproape că la modul propriu): s-a leşinat în Sala Frescelor, au fost probleme cu evacuarea celor leşinaţi din pricina aglomeraţiei. Acum, vizitele somităţilor sunt aproape banale şi sunt uşor sastisiţi ai noştri colegi mai tineri: prea multe obligaţii extraşcolare, cum ar veni. E drept, uneori noi, profesorii, suntem mai insistenţi cu invitaţiile, dar sper că maratonul de vizite din luna mai de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu din Bucureşti nu a fost chiar cu totul istovitor.

Revenind la ziua de studii pe tema spaţiului contemporan, ea a fost deschisă de reprezentantul finanţatorului (OAR Bucureşti), vicepreşedintele filialei, dl. Mario Kuibuş (care şi-a onorat atât funcţia ceremonială, fiind extrem de scurt în introducere, cât şi cea de bun arhitect, participând intens la dezbaterile de după prezentări) şi a continuat cu o conferinţa impecabilă a directorului CCCB, Josep Ramoneda. Filosof cu vechi state de serviciu în favoarea spaţiului public european, dânsul a sistematizat tema dezbaterii, oferind o foarte elegantă hartă sinoptică şi conceptuală. Multe distincţii făcute de Ramoneda sunt de reţinut (şi, cu această ocazie, anunţ intenţia de a publica un volum colectiv cu prezentările autorilor şi cu prezentările făcute de arhitecţi proiectelor premiate de CCCB la competiţia bianuală pe care acesta din urmă o organizează: Premiul pentru spaţiu public european, competiţie a cărei retrospectivă a putut fi inspectată ca expoziţie separată în Anuala de la Dalles de anul acesta). Aici, doar una singură, izvorâtă din criteriul proprietăţii: spaţiu public, spaţiu privat şi spaţiu colectiv. Acesta din urmă presupune adunarea de grupuri, ca şi în spaţiul public, dar este privat ca sistem de proprietate şi, deci, controlabil. Dimpotrivă, spaţiul public este public şi ca sistem de proprietate. O asemenea distincţie este operantă atunci când suntem în dubiu la a răspunde întrebării cu privire la simulacrele de pieţe din mall-uri, spre pildă. Ele nu sunt, deci, conform acestui criteriu, spaţii publice, ci doar colective.

Lluis Ortega şi Itziar Gonzales ne-au prezentat aspecte ale spaţiului public (public!) din Barcelona, cea veche, cea prezentă şi cea viitoare. Cu mare succes: i-am despărţit cu greu pe studenţi de Itziar, arhitectă şi consilieră în cartierul Ciutat Vella (Oraşul Vechi) din Barcelona: şarmantă şi bună desenatoare, Itziar a ţinut un show personal, patetic doar cât trebuie, despre incluziune şi identităţi multiple, care ne şi explică de ce stânga este mai atractivă şi mai sentimentală decât dreapta, chiar şi atunci când manipulează argumentele.

Mult mai spumoasă intelectual a fost conferinţa scriitorului Jordi Punti, cu privire la rolul jocului în optimizarea rolului coagulant al spaţiului public; în speţă, este vorba despre sporturile de echipă şi despre terenurile de practicare publică a acestora, care, în Barcelona, sunt terenuri de testare a acestui rol coagulant, de community building.

Am lăsat la urmă vorbitorii români: Andrei Ţăranu (director ISP şi profesor de ştiinţe politice) şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, subsemnatul. Andrei a făcut o demonstraţie strălucită cu privire la natura neopopulismului contemporan, ingredientele acestuia şi influenţele pe care le are asupra spaţiului public. Eu am încercat doar să introduc câteva definiţii iniţiale cu privire la loc public, spaţiu public şi spaţiu privat, prin prispa nu a criteriului posesiunii, ci al expunerii şi vizibilităţii fiinţei umane care se duce deliberat într-un astfel de loc privilegiat spre a privi de jur împrejur şi spre a fi privită de către Celălalt. Mai multe despre aceste definiţii, poziţii şi texte interesante, tot în Cuvântul. Dacă ele vor naşte şi o dezbatere, cu atât mai bine; dacă nu, vorba lui Ivan Ivanovici, nu.