Săptămâna trecută, când lumea ar fi trebuit să meargă la vot, eram pe meleaguri mai calme. Nu m-am dus la ambasadă să votez noua Constituţie şi am glumit gândindu-mă că probabil am votat şi eu, chiar dacă n-am fost la urne. Am purtat chiar o discuţie despre spiritul civic, în care am fost trasă uşurel de urechi pentru că nu vreau să merg la vot, nu îmi exercit o datorie de cetăţean câştigată cu greu în urmă cu 13 ani.
Duminică seara, un telefon venit din ţară m-a întristat teribil: în doar câteva ore au mers la vot mai multe persoane decât cei care votaseră într-o zi şi jumătate. Nu m-a deranjat faptul că a fost votată noua Constituţie, ci modul în care alţii au votat-o pentru mine (şi pentru tine).
Am avut încă o dată sentimentul inutilităţii părerii noastre. Ştiam că şi în cazul în care vor exista contestaţii ale societăţii civile, nimeni nu va mai opri maşinăria şi nimic nu va mai conta. De la mii de km distanţă de România mi-am dorit teribil ca presa să ia atitudine pentru ca unii să deschidă ochii, numai că a doua zi, după un alt telefon sosit din ţară, am zâmbit amar, m-am gândit la filmul care este în titlul filei de astăzi şi mi-am spus că suntem mult prea mici pentru un război care nici măcar nu e mare.
Fila de jurnal de astăzi e una dintre cele mai scurte. Nu pentru că n-aş avea multe de scris la temă. Nu pentru că nu mă pasionează subiectul. Ci pentru că zilele acestea simt că NU CONTEAZĂ nimic din ceea ce spunem / credem / gândim.
***
Wag the dog este o poveste despre cum te poţi juca cu jurnaliştii.
Cu două săptămâni înainte de alegeri, un preşedinte american aflat în exerciţiu este implicat într-un scandal sexual. Sub ameninţarea unui scandal public, unul dintre consilierii apropiaţi cheamă un specialist în imagine care angajează un producător de la Hollywood. Împreună inventează un război în Albania şi conduc cu abilitate buletinele de ştiri care încep să relateze despre evenimentul inventat. Schema e completă şi include un cântec patriotic, o poveste emoţională cu un copil şi o femeie săracă, cîteva obiecte promoţionale scoase la vânzare şi aşa mai departe.
Filmul îi are în distribuţie pe Robert De Niro, Dustin Hoffman şi Woody Harrelson.
***
De ce dă câinele din coadă? Pentru că este mai deştept decât coada. În cazul în care coada ar fi fost mai deşteaptă, ea ar fi mişcat câinele.
Aceasta este explicaţia titlului filmului furnizată chiar de studioul producător.
În cazul filmului de la care am plecat astăzi cozile sunt reprezentate de specialiştii în imagine - spin doctors (în traducere liberă: cei care pot răstălmăci / răsuci cuvintele). Cine sunt câinii? Jurnaliştii. Şi pentru că avem de-a face cu 'cozi' deştepte, ele manipulează / îi mişcă pe câini. Cum e rezolvat scandalul? Cu un alt eveniment de interes care, scos în faţa jurnaliştilor, le captează atenţia şi le ocupă buletinele de ştiri, fiind de interes naţional.
Acum uitaţi-vă la ziua de luni, 20 octombrie. E ziua de după referendum, ziua în care jurnaliştii începeau să facă anchete, începeau să reacţioneze. O conferinţă de presă , anunţată "din scurt", lansează o bombă: trei miniştri şi-au dat demisia.
Jurnaliştii au 'ştiri cu sânge proaspătNULL, corupţia a fost întotdeauna un subiect de interes naţional; continuările evenimentelor îi vor ţine pentru cîteva zile ocupaţi pe oamenii de presă: cine îi va înlocui pe demisionari, depunerea jurământului, planurile viitorilor miniştri.
Mai stă cineva să se întrebe de ce miniştrii ăştia nu şi-au dat demisia în oricare altă zi de dinaintea referendumului?! Doar erau implicaţi în scandaluri de mai bine de două săptămâni. Mai stă cineva să se întrebe dacă nu cumva au demisionat fără ca măcar să-şi vadă demisiile?! Sigur că trebuiau să-şi dea demisia, dar acum două săptămâni sau miercuri 15 octombrie, sau joi 16 sau oricând înainte de şmecheria cu referendumul.
Aşa cum v-am spus, n-am fost în ţară săptămâna trecută. Nu ştiu ce au scris ziarele, nici ce au prezentat televiziunile. Dar nu mă poate convinge nimeni că demisia celor trei miniştri a fost anunţată absolut întâmplător chiar în ziua în care opinia publică ar fi trebuit să fie sută la sută concentrată pe subiectul "cum naiba au ajuns la vot în câteva ore, pe o ploaie infernală, câteva milioane bune de români care oricum sunt atât de plictisiţi de disputele politice, încât nu i-a mişcat din casă nici bonusul oferit de loterie?!"
Ştiu, am văzut multe filme. Dar mă enervează / revoltă / întristează prea tare realitatea şi sentimentul inutilităţii părerilor noastre.
De ce dă câinele din coadă? Pentru că este mai deştept decât coada. În cazul în care coada ar fi fost mai deşteaptă, ea ar fi mişcat câinele.
Chiar aşa, în toată ţara asta nu se găsesc nişte câini mai deştepţi decât cozile?!