Berlinul cu Lui&Morty

Imaginează-ţi că mergi pe stradă şi te întîlneşti cu un robot, în lesă cu un căţel. Tot robot. Căţelul se agită cînd te simte, dă din coada-corp tubular de inox, propriul său corp (o perfectă explicare a expresiei engleze wag the dog) şi latră ritmat. Ochii se aprind, sunt roşii. Odată ce i-ai privit, cîine şi stăpîn, aceştia încep şi ei imediat să-ţi dea atenţie. Stăpînul nu cerşeşte oricum, ci în momentul în care tu apeşi butonul roşu: adică nasul lui mare şi rotund. Atunci cînd you push the button, robotul-om îţi cere politicos cîţiva bănuţi, după ce îţi face şi un compliment. "Hei, azi arăţi minunat! Îmi dai şi mie nişte mărunţiş?" Mai e ceva. El nu întinde mîna. Mîinile îi sunt de altfel aşezate cuminţi pe lîngă corp, imobile. Cu una ţine totuşi căţelul în lesă. Nu întinde mâna să cerşească, tehnologia îi permite să-şi deschidă automat uşiţa capului atunci cînd nasul îi este apăsat. Calota craniană odată larg deschisă te invită să bagi banii direct la sursă. Nu mai rămîne altceva de făcut decît să răspunzi complimentului. Arăţi minunat, te gîndeşti. Aşa că arunci mărunţişul în cap, acesta se rostogoleşte şi îl auzi cum cade peste ceilalţi deja înghiţiţi de la alţi binevoitori. Îţi mulţumeşte apoi politicos. "Mulţumesc! Îţi urez o zi frumoasă!".

Căţelul şi stăpânul lui-om-robot se numesc Lui&Morty. Sunt creaţiile artistului român Daniel Knorr. Lui&Morty au călătorit mult prin lume şi muzee şi s-au născut la începutul anilor 2000 (sfîrşitul lumii odată cu noul secol? Nicidecum. Dar începutul apocalipsei). Lui Knorr ideea i-a venit la Berna, atunci cînd i-a fost cerut să facă un proiect în spaţiul public. În 1999, oraşul elveţian avusese o amplă campanie de alungare a vagabonzilor şi a cerşetorilor ce rătăceau prin centrul Bernei. Lui&Morty sînt cerşetorii noii tehnologii, ai viitorului. Politicoşi, fără mirosuri pestilenţiale, curaţi, de-a dreptul impecabili, cei doi sînt compuşi din cilindrii de inox, ochi-butoane, cap de căţel-sită de maşină de tocat, lesă-furtun de duş, maşinării perfecte, superperformante, ce înlocuiesc orice urmă de fiinţă umană, ca în uzina ideală dintr-o distopie a secolelor viitoare. Atunci, ca şi acum, maşinile ne vor cerşi atenţia, suflul. Căci altfel devin inutile: tehnologia îşi cîntă pe ritmuri stereo-robotice măreţia şi mizeria grabnicului consum de sine. Metaforă a societăţii noastre în care oamenii devin repede inutili, dacă nu sunt eficienţi, şi apoi la fel de repede sînt aruncaţi la gunoi.

Lui&Morty îţi fac complimente, te cumpără. Repetă mecanic aceeaşi frază linguşitoare, dar şi la obiect. Arăţi minunat...

Oricine s-a săturat de poveşti triste, copilării nefericite, mame bolnave şi taţi alcoolici sau inexistenţi. Roboţii sînt perfecţi. Nu zic nimic despre ei. Doar despre tine. Te flatează. Cerşesc relaxat, în ritm de lătrat.

Cîine şi cerşetor, de data asta oameni - e o imagine mult prea familiară unui locuitor parizian sau berlinez. Cîinele prins într-o sfoară, frumos, bine hrănit, alături de stăpînul lui. Stăpîn ce cerşeşte pentru el. Din banii cîştigaţi, trei sferturi revin hrănirii căţelului. Dar oare cerşetorul-robot al lui Daniel Knorr pe cine hrăneşte?

Pe Lui&Morty i-am cunoscut la Berlin, acum două săptămîni. În atelierul lui Daniel, mi-au spus şi mie aceeaşi poveste. I-am recompensat mulţumită cu cîteva monede, pe care mi le-a dat chiar autorul lor. Avea mărunţişul pregătit pentru asemenea întîlniri...

Morty mi-a mulţumit. Am avut o zi frumoasă.